x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "’Tu-ti gura ma-tii!"

"’Tu-ti gura ma-tii!"

13 Oct 2004   •   00:00
"’Tu-ti gura ma-tii!"

Dumneavoastra cum ati promova un film care a stat pe tusa aproape un an si pe care CNC-ul si altii l-au blagoslovit, in momentul conceptiei, cu 17 miliarde de lei?

CLAUDIA DABOVEANU

Va propunem noi o idee. Nota bene! Asemanarile cu orice personaj sau situatie din realitate sunt "pur intamplatoare".

MAKING (FUCK) OOFF… Se ia una bucata regizor tanar, baiatul unei bucati regizor in varsta, facator - pe vremuri - de filme de succes. Se fixeaza un target (citeste public-tinta) inte 14-21 de ani. Se aleg piese ale unor trupe care sa-i reprezinte pe ei, componentii publicului spectator. Si o celebritate intr-ale coloanelor sonore, sa iasa totul bine. Se iau atat tineri, cat si mai putin (atat actori, cat si amatori)… Se pregatesc replici si scene rupte din viata, care i-ar putea tine lipiti de scaune pe cei care-au apucat sa intre la film. De-alea cu "sa-mi bag, sa-ti fac, atat tie, cat si mamei tale", adica reteta infailibila a dialogurilor din filmele romanesti de dupa ’89… Mai precis? ‘Tu-ti gura ma-tii! Sa-mi bag p… Batai si impuscaturi, manca-ti-as! Urmariri si amenintari, trai-ti-ar! Pistoalele de ciocolata si geanta diplomat plina de praz de pe vremuri sa fie de trista amintire! Sa fie inlocuite cu altceva! Scene romantice pe malul marii, pe langa care cele din "Declaratie de dragoste" pareau avangardiste. Si un final neasteptat, sa fie si-o bomboana pe coliva! Adica, policier-ul perfect al zilelor noastre. Sau parodia lui.

MULTUMITI?! Cel putin doi dintre cei foarte implicati in acest film, am numit "Milionari de weekend", nu-s. Adica regizorul Catalin Saizescu si producatorul Mihai Orasanu. Marul discordiei? Anusavan Salamanian, autorul coloanei sonore, singurul nume datorita caruia acest produs ar fi putut avea succes. Umbla vorba ca cei doi s-ar fi impacat acum cateva zile, pentru buna iesire pe piata a filmului si deliciul eventualilor spectatori. Asa sa fie?

MIHAI ORASANU: "M-am impacat cu regizorul. Acest film trebuia sa beneficieze de o promovare adevarata (sic!). Au fost niste vizionari, am vazut ca se rade in sala (n.m. - dar nu v-ati intrebat si de ce?) si am zis ca trebuie sa-l scoatem pe piata dupa aproape un an de cand a fost facut. Mizam pe spectatorii tineri, care vin oricum la filmele romanesti, dumneavoastra nu cred ca intrati la filme din astea". (n.m. - Multam frumos, domnu’ producator, n-as fi intrat, de nu era in interes de serviciu…)

CATALIN SAIZESCU: "Nu ne-am impacat! E un armistitiu semnat pentru lansarea filmului. Filmul asta e copilul meu, nu pot sa admit anumite sunete si impuscaturi in coloana sonora, in detrimentul actului creativ".

Vaaai, domnu’ Saizescu jr., ce vocabular are copilul dumneavoastra! Bine ca se mai aud si impuscaturi, ca nu stiu cu ce neologisme, termeni livresti si ce Doamne iarta-ma mai veneau pustii nostri pe-acasa dupa asa mandrete de film! Ziceati ceva de premiera, 29 octombrie, Patria? Vine si bunicul actului creativ, nu? Poate pune o vorba buna sa va impacati, ca nu face sa sufere nepotul, la debutul in cea de-a saptea arta…
×
Subiecte în articol: arte