x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale AceSti barzi, cu sensibilitatea lor cu tot

AceSti barzi, cu sensibilitatea lor cu tot

de Luiza Moldovan    |    18 Aug 2005   •   00:00
AceSti barzi, cu sensibilitatea lor cu tot

Recomand cu mare placere emisiunea matinala de dedicatii muzicale de pe Etno tv. Ca punct de reper, un anume var Sandel, care, spune-se, nu doar ca prezinta emisiunea, dar si canta. Foarte bine, sa fie primit, Doamne-ajuta!

De cum l-am vazut, mi-am dat seama ca varu’ Sandel e un tip vital. Pentru varu’ Sandel, datul din maini, din cap si din tot sufletul, fluieratul, "u-iu-iu si iara iu, ma" tin de o stare a firii. Il inteleg foarte bine, pentru ca multi sunt ca varu’ Sandel (si bine fac).

Ce-as vrea eu sa zic aici. Eu aici as vrea sa subliniez ca varu’ Sandel a facut o melodie care, se pare, e pe gustul majoritatii romanilor amatori de folclor autentic.

Am inteles multe despre satul romanesc de la Etno tv si sigur vom reveni cu amanunte de la fata locului. Ramaneti cu noi si, dupa publicitate, va vom prezenta un scurt, dar valoros moment poetic, in neuitabila interpretare a varului Sandel.

Si: "Is sofer bate-m-ar vina/(aici nu mai stiu)/Cu masina imi fac banii/Cu femeia-mi petrec anii". (A se retine ideea de baza, si anume aceea ca, daca masina serveste drept furnizor de bani, totusi, cu femeia poetul isi petrece anii). Versurile curg si, o data cu ele, si ideile.

In versurile urmatoare, poetul sugereaza ca schimba femeile-ntre ele, c-asa ii vine lui: "Doamne-ajut-o meserie/Schimb jigleru’ c-o bujie/Si pe Ana c-o Marie/". A-ha! Deci nu numai ca poetul vrea sa schimbe jigleru’ c-o bujie (fapt represibil prin definitie), dar si pe Ana c-o Marie. Sa vedem pana unde merge poetul.

Incet-incet, dar foarte sugestiv, ne atentioneaza ca Ana e o tipa care, cand vede masina lui, pac, vrea si ea. Pentru ca are bani, se ofera sa ia ea benzina, cu scopul de a ridica adrenalina masinii: "Ana, cand vede masina/Imi da bani sa (aici nu mai stiu)/Sa-i ridic adrenalina". Un demers josnic initiat de Ana, de la care nu ne-am fi asteptat la asa ceva. Adica nu te dai la unu’ pentru ca are masina, da? Deci da? Ma rog, dar varu’ Sandel, pe langa faptul ca are masina, pe langa faptul ca schimba jigleru’ c-o bujie, pe langa faptul c-ar vrea s-o schimbe pe Ana c-o Marie, e un tip vigilent, deoarece observa ca Maria e mai frumoasa. Auzi? Stai asa... tu intelegi ceva? Deci vrea s-o schimbe pe Ana cu Maria. De-aici se-ntelege ca el e deja cu Ana si vrea acuma cu Maria. Logic, nu? Dar, daca poetul e deja cuplat cu Ana, nu e de la sine inteles ca Ana stia ce masina are el? Sau o tinea legata la ochi? Pe cuvant ca nu-nteleg! Si pe urma, inteleg ca Maria-i mai frumoasa, "cu masina si cu casa", de unde rezulta ca si poetul e un tip interesat.

Sa moara Tzak si Pak daca eu inteleg ceva din aceasta frumoasa piesa populara. Noroc cu sunetul de "vrrrum", "vrrrruum" si de claxon de pe fundal, ca mai salveaza din ideea initiala. Aaaa... care idee initiala?

×
Subiecte în articol: arte masina sandel