,,Adam şi Eva", un roman-fior pătimind a speranţă ...

Liviu Rebreanu (1885-1944) este un nume cu rezonanţă decisivă în istoria criticii şi istoriei literare. A fost primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu. Scriitorul a făcut studii la Năsăud, apoi a absolvit Academia Militară din Budapesta. Îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a scrie "întâia şi ultima poezie".

Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească ("ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte..."), scrie un vodevil după modelul celui în care o văzuse jucând. Mai târziu, a absolvit Academia Militară din Budapesta. A activat ca ofiţer la Gyula, iar în 1908 a demisionat pentru a trece clandestin munţii spre Bucureşti. A debutat în presa românească în 1909, la Sibiu şi în 1910, la Bucureşti, în revista Convorbiri Critice.

A avut o activitate susţinută ca gazetar şi cronicar dramatic în publicaţiile vremii: Scena, Universul literar, Sburătorul. Şi-a desăvârşit talentul de prozator, scriind povestiri şi nuvele. Liviu Rebreanu a impus lumea rurală, viaţa ţăranului român, în centrul atenţiei lumii literare, prin romanul-capodoperă "Ion".

"O dată cu apariţia romanului «Ion» şi-a câştigat titlul de primul mare romancier modern sau chiar de autor al primului roman românesc, în sensul deplin al cuvântului", scria Valeriu Râpeanu, în 1966.

A avut o carieră spectaculoasă, s-a bucurat de onoruri publice, a fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedintele Scriitorilor Români şi membru al Academiei Române.

Un clasic al literaturii române, Liviu Rebreanu, nume cu rezonanţă decisivă şi definitivă în istoria criticii şi istoriei literare, a acoperit prin creaţia sa un vast teritoriu literar: nuvele, romane sociale, romane psihologice, romane poliţiste, note de călătorie şi jurnale. Încă din timpul vieţii s-a bucurat de un binemeritat succes, valoarea i-a fost recunoscută atât de publicul cititor, cât şi de critica de specialitate.

Opere importante semnate Liviu Rebreanu au devenit ecranizări de succes: "Răscoala", "Ciuleandra", "Pădurea spânzuraţilor", "Ion, blestemul pământului". Rebreanu a fost un inovator, s-a delimitat clar de semănătorism şi poporanism, desăvârşind o nouă etapă în literatura română, integrată viziunii europene a timpului.


Reîncarnare şi Karma
În plină vogă literară, în 1925 a apărut romanul ,,Adam şi Eva", roman ce închide între coperte transfigurarea literară a unui concept mitic. Este vorba despre credinţa în reîncarnare, despre protagoniştii cuplului arhetipal, cuplului ideal, care se caută şi se reîntregesc de abia în a şaptea treaptă istorică a evoluţiei pământeşti.

Asta facem în fiecare viaţă (neştiind vreodată a câta): jinduim, căutăm, adulmecăm, ne întrebăm dacă vom găsi sufletul pereche. În fiecare nenorocire, spaimă, jale, spintecare a biografiei, ne spunem că drumul până la iubirea perfectă trebuie să treacă prin toate acestea, vămi dureroase, plăţi anticipate pentru suprema revelaţie a iubirii.

Desigur, nu avem datele puternice, intense, pentru a resimţi întrupările anterioare. Doar uneori ni se pare că vedem în ochii unei persoane necunoscute porunca tainică a sorţii.

Rudolf Steiner scrie în volumul "Reîncarnare şi Karma" (Editura Princeps, 1993): "Gândurile pe care le cultivăm nu trec în viaţa următoare sub o formă perfecţionată, ci pătrund în noua întrupare, transformate în forţe. După moarte nu supravieţuiesc ideile, ci senzaţiile. Entuziasmul şi sentimentul îşi continuă existenţa."




Dragostea perfectă, irepetabilă
Personajul romanului "Adam şi Eva", Toma Novac traversează karmic cele şapte vieţi, în parcursul cărora este păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, călugăr în spaţiul german medieval, cavaler roman în epoca lui Tiberiu, medic în Franţa revoluţiei din 1789, profesor universitar în Bucureşti. Personajul fiecărei existenţe caută cu disperare iubirea ideală, femeia-jumătate, omul care să îl întregească, astfel că, se îndrăgosteşte paroxistic, de fiecare dată.

Ele, cele care răscolesc vital şi mortal bărbatul, poartă nume arhaice şi exotice: Navamalika, Işit, Hamma, Servilla sau Maria, Ivone, Ileana. De fiecare dată, în fiecare dintre cele şapte poveşti, se întâlnesc două suflete care se căutau de mult, poate de mii de ani.

"A recunoscut-o înainte de a se apropia de dânsa, deşi n-o văzuse niciodată. De câteva zile, inima lui o aştepta şi o căuta. Şi-a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi.(...) S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi, li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a văzut niciodată." ( Liviu Rebreanu, Romane, Ed.Cartea Românească, 1986)

"Adam şi Eva" celebrează dragostea perfectă, irepetabilă, cu puterea de incantaţie a unui psalm. De la o poveste la cealaltă, puterea de a iubi primeşte alte valenţe, se redimensionează crescând. Fiecare dintre cele şapte capitole pot părea de sine stătătoare, dar de fapt sunt unite prin căutarea mistuitoare a partenerului, prin dorinţa de întregire a două persoane într-o singură fiinţă, într-o făptură unică, unitară şi suficientă sieşi. Toate acestea amintesc de mitul platonician al androginului.


Cifra 7, însăşi structura cărţii
"Câte vieţi terestre alcătuiesc o viaţă adevărată? ...şapte! De ce tocmai şapte? O, Doamne, de ce şapte? Dar pentru că şapte este numărul sfânt! A fost sfânt dintotdeauna în toate sufletele!"

Acestea sunt în roman cuvintele-verdict care exprimă credinţa sinceră a lui Rebreanu că de abia a şaptea viaţă dăruieşte fericirea contopirii depline cu perechea ideală. De aceea, "a şaptea moarte cuprinde revelaţia. Fiindcă moartea a şaptea înseamnă sfârşitul existenţei materiale şi începutul întoarcerii în lumea spirituală."




De altfel, cifra şapte reprezintă însăşi structura cărţii. Este vorba despre şapte vieţi, povestite în şapte capitole, secţionate, fiecare în parte, în şapte părţi.

"Adam şi Eva" este un splendid roman de dragoste, proiectat (cu viziune de cineast) pe fundalul evocărilor istorice, ce dezvăluie o documentare foarte serioasă. Acţiunii în sine i se livrează decoruri somptuoase, privelişti mirifice şi o atmosferă filigranată a timpului şi locului.

Cititorul este purtat prin lumi exotice, hieratice, în care sonoritatea specifică face deliciul. De exemplu, în India, focul se face cu lemn "sami", tufişurile sunt de "vetaza", pasărea cântătoare e "kesara".

Căutările mistuitoare ale iubirii se intersectează cu decapitări, cruzimi, jupuiri de viu, vărsări de sânge şi se termină cu Toma Novac împuşcat de soţul femeii pe care o iubea.

"Adam şi Eva" este un roman ce pătimeşte a speranţă. Ne spune că suntem pe drum, pe drumul cel bun care duce în final la iluminare, pace, desăvârşire. Nu ştim a câta viaţă este cea pe care tocmai o trăim, nici cât mai avem de îndurat. Ştim doar că cele mai multe dintre numitele iubiri sunt doar plăsmuirea minţii, născută din dorinţa fierbinte de a deveni, prin celălalt, întregi. Rebreanu o spune limpede şi convingător:

"Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva!" George Călinescu în celebra sa "Istorie"... spune că "Adam şi Eva" este un fel de poem metafizic. Iată în ce cheie a citit romanul prestigiosul critic şi istoric literar: "

Tema este o veche predilecţie a romantismului şi Eminescu începuse a o trata în «Avatarii faraonului Tla». (...) E de observat că cinematograful din primii ani de după război cultiva metempsihoza spre a-şi îngădui prin ea plimbarea eroilor prin mai multe decoruri. Cam acesta este şi în «Adam şi Eva» efectul literar."


Un roman care trebuie citit cu sete
Se ştie că din tot ce a scris, lui Liviu Rebreanu, "Adam şi Eva" i-a fost cartea cea mai dragă. Domnia sa explică astfel: "poate că într-ânsa e mai multă speranţă, chiar dacă nu o mângâiere, pentru că într-ânsa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit pentru că «Adam şi Eva»" e cartea iluziilor eterne.

Citind sau recitind romanul, înţelegem: căutăm, sperăm, ne amăgim, ne schingiuim, căutăm...! Găsim, ne minţim, ne doare, căutăm...! Ne prăbuşim, sângerăm, ne vindecăm, ne otrăvim, căutăm! Unii oameni sunt judecaţi de alţi oameni pentru ce au căutat ei prin atâtea poveşti de iubire... Ei, bieţii de ei împreună cu noi, bieţii de noi, ne stingem cum putem nenorocul de a nu fi venit timpul.
Este un roman care trebuie citit cu sete. E ploaia binefăcătoare şi curată, băută în arşiţa căutărilor...