Am fost sau mai suntem...

O sa simtiti fara sa fie nevoie de nici o explicatie speciala ca domnul care a facut filmul asta e foarte tonic, foarte inteligent, are foarte mult umor si e un om bun. Si o sa intelegeti ca nu mai e nevoie sa acorde nici un interviu. Charlotte Rampling explica tainele seductiei intr-o secventa de tango pe asfalt. Un cadavru e aruncat intr-o masina, iar, in cadere, bocancul face un racord perfect cu muzica baietilor de la Electric Brother. O familie pusa pe capatuit maritandu-si fiica in strainatate descopera ca italianul pe care-l vizau nu seamana cu Toto Cutugno, ci cu Steve Wonder. Gheorghe Dinica se uita printr-o oglinda de masina si spune: "Iti pasa? Ti-am luat banii".

Acestea sunt secventele care-mi aduc zambetul pe buze cand ma gandesc la cele mai recente filme romanesti dragi mie. In ordine, daca nu le-ati recunoscut, ele vin din "Asfalt Tango", "Furia", "Occident" si "Filantropica".

De asta-vara, de la TIFF, s-au mai adaugat doua secvente la colectia mea. Una dintre ele are in prim-plan un mosulet care face barcute de hartie intr-un talk-show de televiziune (despre cealalta am sa scriu peste doua saptamani, cand filmul din care face parte va ajunge pe ecranele noastre). Mosuletul cu barcuta de hartie e insa acum pe ecranele noastre si, de la inceputul saptamanii, mi-am innebunit prietenii explicandu-le de ce trebuie sa mearga sa-l vada.

N-am mai trait de mult nerabdarea in asteptarea revizionarii unui film. Vad foarte rar un film de doua ori, iar pelicula respectiva chiar trebuie sa merite sacrificiul mersului la cinematograf pentru revizionare. Dar la filmul asta mai merg si a treia oara.

As putea sa scriu o cronica pretioasa despre calitatile scenariului, ale imaginii (greu de sustinut in varianta de "operator oligofren" - o sa intelegeti despre ce e vorba cand mergeti la cinema), despre calitatile actorilor care vin din teatru si fac o scena demna de cea mai buna montare a lui Cehov, despre talentul (ba chiar urmele de geniu) regizorului Corneliu Porumboiu. Dar nu acestea sunt argumentele adevarate pentru care trebuie sa mergeti sa vedeti filmul asta.

"A fost sau n-a fost" trebuie vazut cu bucurie si relaxare, fara pretentii intelectuale si fara pretentii politice. Trebuie vazut cu pofta de cinema si trebuie savurat precum cea mai buna mancare de la mama de acasa. Trebuie vazut ca un film despre oameni, nu despre istorie. Daca e vazut asa, o sa fie simtit (dincolo de orice educatie sau background cultural) ca un film despre noi si bsurdul/umorul/fatalismul romanesc. Si fara sa aveti habar, o sa-l retraiti si resimtiti pe Caragiale sau pe Ionescu prin mintea si sufletul lui Porumboiu. Si o sa va distrati pe cinste, o sa radeti cu lacrimi, o sa aplaudati ca la teatru, desi actorii nu vor fi dincolo de ecran ca sa va auda aplauzele. O sa simtiti fara sa fie nevoie de nici o explicatie speciala ca domnul care a facut filmul asta e foarte tonic, foarte inteligent, are foarte mult umor si e un om bun. Si o sa intelegeti ca nu mai e nevoie sa acorde nici un interviu.

Altfel, abia dupa multe ore de la vizionare, cand secvente din film va vor reveni in minte, o sa se intrezareasca de undeva o intrebare, pe care o sa o tot inghesuiti sa nu iasa la lumina: am fost sau mai suntem ca oamenii aia trei din film?!