x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Aniversare Trooper 12 ani

Aniversare Trooper 12 ani

de Alex Revenco    |    16 Noi 2007   •   00:00
Aniversare Trooper 12 ani

Cu prilejul concertului aniversar din această seară, grupul Trooper lansează un box set ce cuprinde cele trei albume de studio şi un DVD cu toate videoclipurile plus un film documentar.

LA PREOTEASA - Concert in Club Old School

Cu prilejul concertului aniversar din această seară, grupul Trooper lansează un box set ce cuprinde cele trei albume de studio şi un DVD cu toate videoclipurile plus un film documentar.

Formaţia heavy metal Trooper susţine in această seară de la ora 21:00 un concert extraordinar prin care sărbătoreşte impreună cu fanii 12 ani de activitate. Cu acest prilej se lansează un box set, intitulat "Trooper 12 ani - Amintiri", ce cuprinde: reeditarea primului album "Trooper I", apărut in 2002, editarea pentru prima oară pe suport fizic a albumului "Desant" (apărut in 2005 şi disponibil doar in format electronic pe site-ul oficial al formaţiei www.trooper.ro), precum şi reeditarea celui de-al treilea album de studio, "Electric", lansat la sfărşitul anului trecut.

Â

3CD + DVD. Pe lăngă reeditări, box setul conţine un bonus, cu materiale inedite, piese live, o galerie foto, piese inregistrate in ultimii ani, dar care nu au apărut pe nici un material, dar şi o piesă nouă. Aceasta este cea mai recentă compoziţie Trooper ce prefaţează apariţia noului album, prevăzut a fi lansat in primăvara anului viitor. "Trooper 12 ani - Amintiri" va mai conţine şi o carte, cu istoria activităţii grupului, povestită chiar de Coiotu’, Balaurul, Popic, Oscar şi John.

Â

COIOTU’ POET. Box setul va costa 30 de lei (preţ promoţional, valabil doar in ziua lansării), in timp ce biletul de intrare va fi (doar) 10 lei. De asemenea, trebuie ştiut că primii 100 de spectatori vor primi cadou al doilea volum de poezii al lui Coiotu’, "Ingerul meu nenăscut... Cănd totul moare". După cum fanii formaţiei ştiu, prima lui carte de poezii este "Ingerul fără nume", apărută in tiraj limitat. Iată ce spune Coiotu’: "Am inceput să scriu, pentru că efectiv asta am simţit. Nu scriu nici ca să fiu publicat, nici ca să impresionez pe cineva. Face parte din mine şi, atăt timp căt am să simt asta, am s-o fac".

alex.revenco@jurnalul.ro

Discografie

După căteva schimbări de componenţă, grupul (infiinţat in 1995) s-a stabilizat in formula Alin "Coiotu’" Dincă - voce, Aurelian "Balaurul" Dincă - chitară, Laurenţiu Popa - chitară, Ionuţ "Oscar" Rădulescu - chitară bas, Ionuţ "John" Covalciuc - tobe. Pănă in prezent, Trooper a inregistrat trei albume de studio, Trooper I (2002), Desant (2005), Electric (2006) şi patru EP-uri: Trooper’s demo (1997), Demo 2001, EP 2002, EP 2004 şi Gloria - Tribut pentru IRIS (2006).

×
Subiecte în articol: culture club trooper