x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Antena 1 - Ziua Judecatii!

Antena 1 - Ziua Judecatii!

21 Sep 2005   •   00:00
Antena 1 - Ziua Judecatii!

Prima editie a noului show de divertisment al Antenei 1, "Ziua Judecatii", moderat de Dan Negru, va fi difuzata astazi, incepand cu ora 20:30.

Sase concurenti se vor infrunta pe viata si pe moarte, iar Marius Drogeanu, coprezentator la "Ziua Judecatii", un personaj pitoresc si enervant, le va face viata amara atat lor, cat si lui Dan Negru. Marius este cel care le va scotoci concurentilor prin casa, in cadrul unei probe a concursului, fiind ferm convins ca iti dai seama de om dupa casa acestuia. Marius a fost excesiv de zelos, a dat buzna si a scotocit prin casele concurentilor, spre uimirea si groaza acestora.

SPECTACOL. "Karaoke" va fi o alta proba spectaculoasa, in care concurentii vor trebui sa-si demonstreze nu atat calitatile vocale, cat mai ales calitatea de a-i face pe oameni sa se simta bine, sa rada prin cantecul lor, fals sau interpretat impecabil.

Daca in majoritatea probelor prin care trec cei sase concurenti acestia depind de judecata publicului, doar in ultima proba, cea mai spectaculoasa, concurentii devin stapani pe destinul lor si au posibilitatea de a face alegerea potrivita. Pentru aceasta proba s-a conceput un fel de roata a destinului, un sistem special construit care se invarte precum o roata si se opreste in dreptul unor posibile premii.

×
Subiecte în articol: arte