Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
C(RAMPE)
Căci noi nu credem in cele ce se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, ci noi credem in cele ce nu se văd, căci acestea sunt veşnice.
Sf. Ap. Pavel
C(RAMPE)
Căci noi nu credem in cele ce se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, ci noi credem in cele ce nu se văd, căci acestea sunt veşnice.
Sf. Ap. Pavel
TVR 1, duminică dimineaţa, ora şapte. Emisiunea "Universul credinţei". Remarcabilă pauză de spiritualitate intr-un spaţiu mediatic mult prea invărtoşat de mizerii ce oscilează voios intre discursul idiot de tip politic şi altul uniformizator de creiere de tip MTV. Ar părea că emisiunea e exilată de-a dreptul la o oră nu prea accesată de multă lume, dar, dimpotrivă, ea se bucură de exact tipul de public pe care-l ţinteşte.
Nimic mai frumos pentru un realizator de astfel de emisiune decăt să-şi ştie publicul in faţa televizoarelor in fiecare duminică dimineaţa, inainte ca acesta să plece la Sfănta Liturghie. Intr-o lume puternic laicizată, nedispusă să se supună nevoinţelor spirituale de nici un fel, intr-o lume prea puţin dispusă să renunţe la propriile criterii pentru a o apuca pe calea ingustă a strădaniei spirituale, emisiunea se poate constitui ca o punte, o mănă intinsă ce insistă, obraznic, să creadă că i se poate răspunde cu o altă mănă intinsă. O punte intre lumea "lucrurilor care se văd" şi a celor "care nu se văd". O mănă incăpăţănată să creadă că, intinzăndu-se, alte măini vor veni spre ea şi vor fi una.
Alcătuită dintr-o serie de reportaje ce punctează diferite evenimente din viaţa religioasă ce s-au consumat in săptămăna ce tocmai se incheie şi dublată de intervenţiile in direct, din studio, ale prezentatorului cu invitatul său, emisiunea nu e deloc aşa cum mulţi ar fi tentaţi s-o categorisească, inspăimăntător de plicticoasă, statică şi exclusivistă. Unuia care nu a urmărit-o niciodată i-ar veni, cu siguranţă, greu să creadă că am văzut aici dezbateri in direct avăntate şi interesante, de anvergură: tinerii şi discursul religios, internetul şi măntuirea, psihoterapia ortodoxă vs psihoterapia laică etc...
Prezenţa emisiunii in, nu-i aşa, spaţiul-mediadig-romănezg e cu atăt mai de dorit, cu căt, pentru credinciosul postmodern, viaţa in comunitatea laică devine din ce in ce mai greu de suportat. Devin greu de suportat agresivitatea discursurilor la care asistă zilnic indecenţa, lipsa (şi uneori incapacitatea) empatizării cu slăbiciunile aproapelui, insingurarea omului supratehnologizat. Dacă societatea laică incearcă să-şi apropie individul făcăndu-l să se creadă stăpănul absolut al vieţii lui, credinciosul care incearcă să se lepede de sine şi să trăiască impotriva curentului se vede deodată condamnat la un fel de sociopatie. Greu rezistă in faţa obsesiei bunăstării materiale la care-l condamnă consumismul, greu - la aroganţa increderii in forţele proprii. In timp ce societatea laică invaţă că reuşita in viaţă este un imperativ şi că perfecţia şi supralicitarea de sine te definesc ca pe un invingător, omul religios ştie că nu acestea sunt criteriile adevărate. Aflat insă intr-o frustrantă minoritate, preferă să se inchidă, autist, in sine, decăt să-şi proclame ideile.
Căci noi nu credem in cele ce se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, ci noi credem in cele ce nu se văd, căci acestea sunt veşnice.
Sf. Ap. Pavel
TVR 1, duminică dimineaţa, ora şapte. Emisiunea "Universul credinţei". Remarcabilă pauză de spiritualitate intr-un spaţiu mediatic mult prea invărtoşat de mizerii ce oscilează voios intre discursul idiot de tip politic şi altul uniformizator de creiere de tip MTV. Ar părea că emisiunea e exilată de-a dreptul la o oră nu prea accesată de multă lume, dar, dimpotrivă, ea se bucură de exact tipul de public pe care-l ţinteşte.
Nimic mai frumos pentru un realizator de astfel de emisiune decăt să-şi ştie publicul in faţa televizoarelor in fiecare duminică dimineaţa, inainte ca acesta să plece la Sfănta Liturghie. Intr-o lume puternic laicizată, nedispusă să se supună nevoinţelor spirituale de nici un fel, intr-o lume prea puţin dispusă să renunţe la propriile criterii pentru a o apuca pe calea ingustă a strădaniei spirituale, emisiunea se poate constitui ca o punte, o mănă intinsă ce insistă, obraznic, să creadă că i se poate răspunde cu o altă mănă intinsă. O punte intre lumea "lucrurilor care se văd" şi a celor "care nu se văd". O mănă incăpăţănată să creadă că, intinzăndu-se, alte măini vor veni spre ea şi vor fi una.
Alcătuită dintr-o serie de reportaje ce punctează diferite evenimente din viaţa religioasă ce s-au consumat in săptămăna ce tocmai se incheie şi dublată de intervenţiile in direct, din studio, ale prezentatorului cu invitatul său, emisiunea nu e deloc aşa cum mulţi ar fi tentaţi s-o categorisească, inspăimăntător de plicticoasă, statică şi exclusivistă. Unuia care nu a urmărit-o niciodată i-ar veni, cu siguranţă, greu să creadă că am văzut aici dezbateri in direct avăntate şi interesante, de anvergură: tinerii şi discursul religios, internetul şi măntuirea, psihoterapia ortodoxă vs psihoterapia laică etc...
Prezenţa emisiunii in, nu-i aşa, spaţiul-mediadig-romănezg e cu atăt mai de dorit, cu căt, pentru credinciosul postmodern, viaţa in comunitatea laică devine din ce in ce mai greu de suportat. Devin greu de suportat agresivitatea discursurilor la care asistă zilnic indecenţa, lipsa (şi uneori incapacitatea) empatizării cu slăbiciunile aproapelui, insingurarea omului supratehnologizat. Dacă societatea laică incearcă să-şi apropie individul făcăndu-l să se creadă stăpănul absolut al vieţii lui, credinciosul care incearcă să se lepede de sine şi să trăiască impotriva curentului se vede deodată condamnat la un fel de sociopatie. Greu rezistă in faţa obsesiei bunăstării materiale la care-l condamnă consumismul, greu - la aroganţa increderii in forţele proprii. In timp ce societatea laică invaţă că reuşita in viaţă este un imperativ şi că perfecţia şi supralicitarea de sine te definesc ca pe un invingător, omul religios ştie că nu acestea sunt criteriile adevărate. Aflat insă intr-o frustrantă minoritate, preferă să se inchidă, autist, in sine, decăt să-şi proclame ideile.
