x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Bendeac dezvăluie la „Top Chef” pizza pe care el şi-o găteşte, „Pizza Burlacului”

Bendeac dezvăluie la „Top Chef” pizza pe care el şi-o găteşte, „Pizza Burlacului”

01 Dec 2013   •   12:25
Bendeac dezvăluie la „Top Chef” pizza pe care el şi-o găteşte, „Pizza Burlacului”

Invitaţi în platoul „Top Chef”, membrii echipei IComedy nu doar află reţetele preparatelor cu care concurenţii i-au răsfăţat, dar şi dezvăluie în ediţia de luni, de la ora 20:30, la Antena 1, felurile de mâncare pe care ei şi le pregătesc acasă.

Astfel că, Mihai Bendeac a mărturisit reţeta pizzei pe care el şi-o găteşte: „Întâi se unge tava cu ulei de măsline sau cu margarină sau dacă nu e ulei nu ungi deloc. După care, pui felii de pâine peste care torni lapte ca să se înmoaie bine. La sfârşit, razi caşcaval deasupra şi bagi la cuptor. Asta este „Pizza Burlacului”, spune Bendeac. Actorul a propus şi varianta rapidă acestei reţete în care preparatul se bagă la cuptorul cu microunde.

Tot în ediţia de luni, Mihai Bendeac a povestit cum reinterpretează omleta pe care şi-o mai pregăteşte la micul dejun. După ce a aflat reţeta, Joseph Hadad şi-a pus mâinile în cap şi a mărturisit că aşa ceva nu a mai auzit niciodată. Întregul moment va putea fi urmărit la „Top Chef” luni, de la ora 20:30, la Antena1.

×
Subiecte în articol: top chef IComedy mihai bendeac