x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Bucureştiul de altădată

Bucureştiul de altădată

de Raluca Grintescu    |    20 Aug 2008   •   00:00
Bucureştiul de altădată

Serenadele de altădată, care au răsunat din vocea inegalabilă a maestrului Tudor Gheorghe pe litoralul Mării Negre, vor ajunge şi la Bucureşti în această seară.

Serenadele de altădată, care au răsunat din vocea inegalabilă a maestrului Tudor Gheorghe pe litoralul Mării Negre, vor ajunge şi la Bucureşti în această seară.

 
Pentru reîntîlnirea din aceas­tă seară cu publicul bu­cureştean, la Centrul Cul­tu­ral Mihai Eminescu, Tu­dor Gheorghe a pregătit o se­lec­ţie cu cele mai îndrăgite cîntece din perioada interbelică, precum: "Ce-ar fi", "Fe­meia, eterna poveste", "Ilona", "Nu­nuţa", "Vrei să ne-ntîlnim sîm­bă­tă seară" sau "Sub balcon eu ţi-am cîntat o serenadă".

 
SAVOARE. Concertul este ine­dit, în primul rînd, datorită faptului că spectacolele estivale, care altădată fă­ceau furori, au dispărut complet din peisaj, şi în al doilea rînd, prin fap­tul că publicul bu­cu­reş­tean va avea ocazia, poate unică, de a reas­cul­ta "hiturile" care se au­zeau şi în alte capitale europene de la acea vreme. "Peisajul sonor care mă în­con­joară m-a determinat să mă re­fu­giez într-o perioadă în care România era europeană, fără aprobare, o pe­rioadă în care melodii celebre ro­mâ­neşti, care se cîntau sîmbăta la Bu­cureşti, peste o săptămînă se cîntau la Viena, Paris sau Berlin. Era o mu­zică tare frumoasă", povesteşte Tu­dor Gheorghe despre cum s-a "năs­cut" ideea acestui spectacol, dar şi despre regretul fondat pe faptul că Bu­cureştiul nu mai este cel de al­tă­dată – Bu­cu­reş­tiul cu Mitică. Bi­ne­în­ţe­les, concertul de la Bucureşti va avea o savoare aparte, întrucît ma­es­trul va condimenta atmosfera prin co­mentarii legate de lumea Bu­cu­reş­tiului, fiind singurul artist la ale că­rui spectacole sălile sînt arhipline, lu­cru care spune multe. Ce spune Tu­dor Gheorghe despre asta? "Există în Bucureşti atît de multă lu­me şi de diversă, încît e loc pentru toţi sub soare. Nu fac numeroase spectacole. Cam două-trei pe an. Dar de fiecare dată vin cu lucruri noi şi esenţiale, de aceea publicul mă onorează cu prezenţa de fiecare dată. Aşa cum am mai spus, publicul meu e cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai educat, cel mai inteligent. De altfel, publicul meu e educat de mine de-a lungul a 35-40 de ani de întîlniri. S-a schimbat ştafeta! Co­piii celor care veneau la spectacolele mele din ’70 sînt prezenţi acum în sală, probabil şi datorită faptului că părinţii lor au ştiut să le inducă la timpul potrivit un gen muzical pe care chiar ei îl ascultau. Este foarte important. În sălile mele sînt foarte mulţi tineri şi mă bucur enorm că văd că le e drag, că nu acceptă ideea de imbecilizare şi văd aici o chestie frumoasă."

 
ÎN TOAMNĂ. Pentru concertul din această seară, formula orchestrei, condusă de dirijorul Marius Hristescu, care îl însoţeşte pe maestru în fiecare spectacol, va fi uşor modificată, astfel că i se va alătura violonistul Vlad Stăn­cu­lea­sa, un tînăr muzician despre care Tudor Gheorghe este convins că va cuceri publicul din întreaga lu­me în scurt timp. După spectacolul de la Bucureşti, Tudor Gheor­ghe pre­găteşte pentru această toamnă alte două spectacole la care lucrează în prezent: un spectacol dedicat în exclusivitate celor două figuri re­prezentative şi sen­za­ţi­o­na­le ale perioadei interbelice bu­cureştene, Zavaidoc şi Moscopol. Cel de-al doilea spectacol va fi însă un şoc, aşa cum ne-a asigurat ma­es­trul. "Lecţia de română" – pentru că avem nevoie – va porni de la în­ceputurile poeziei româneşti pînă în prezent. Va fi un spectacol dedi­cat evoluţiei limbii române şi a poeziei româneşti.

 

Refugiu

"Peisajul sonor care mă înconjoară m-a determinat să mă refugiez într-o perioadă în care România era europeană, fără aprobare, o perioadă în care melodii celebre româneşti, care se cîntau sîmbăta la Bucureşti, peste o săptămînă se cîntau la Viena, Paris sau Berlin"

 

Model

"De fiecare dată vin cu lucruri noi, esenţiale, de aceea publicul mă ono­rează cu prezenţa de fiecare dată. Publicul meu e cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai educat. De altfel, publicul meu e educat de mine de-a lungul a 35-40 de ani de întîlniri"

×
Subiecte în articol: arte publicul