C(rampe) - Tradiţia şi regulile

E foarte tradiţional să incingi o horă in faţa blocului. Pe urmă, e foarte tradiţional să te urci in tradiţionalul automobil pe a cărui capotă să stea crăcită in mod tradiţional o tradiţională păpuşă de la "Arădeanca".

Tradiţia, ritualul şi regula. Oare ce legătură să existe intre ele? Cred că ritualul e o tradiţie eşuată. Iar regula sunt tradiţia şi ritualul in derivă completă. Un ritual, dacă nu poate să fie o tradiţie, se oftică şi zice că el e mai mişto, oricum, decat tradiţia bătranicioasă. De exemplu, ritualul aruncatului cu orez la Casa de Căsătorii, după ratificarea tratatului de prietenie socială, semnat de comun acord, intre părţi, in prezenţa martorilor şi constatată de... ăăă... gagica aia care zice "constat". Ritualul aruncatului cu orez in oameni este mai degrabă un act de agresiune (iţi poate intra o bobiţă in ochi şi s-ajungi la spital). Dar el se vrea un act de iubire. Adică cei doi care au ratificat tratatul să aibă prosperitate in casă. Probabil pentru că e mic şi mult, orezul inseamnă bogăţie. Uraa. Imi imaginez un ritual in care să se arunce cu ouă in oameni. Sau cu roşii. Imbrăcaţi decent, oamenii care au ratificat tratatul de prietenie şi amabilitate socială sunt improşcaţi cu roşii pe fustiţă sau pe gulerul cămăşii. Sau chiar mai bine, cu cartofi.

Cei care respectă ritualul işi justifică opţiunea cu argumentul "aşa se face" sau "aşa am apucat eu". Nu e nici o problemă. Putem aplica ritualul, dacă el se acordă cu persoana noastră interioară. In fond, fiecare e liber să aplice orice ritual vrea şi orice regulă. Problema apare atunci cand alţii nu vor să respecte ritualul tău. E o stare nasoală, de conflict mărunt. Dacă n-ai chef de pilaf pe tine, cel care respectă ritualul orezului se supără şi zice că eşti naşpa. Sau.

Mulţi invocă tradiţia. "Aşa e tradiţia." "Aşa se face." "Aşa e bine." Nunta, cred eu, e cel mai complex şi mai bine organizat ghiveci de ritualuri şi reguli de respectat, toate adunate sub umbrela confortabilă a epitetului de "tradiţional". E foarte tradiţional să incingi o horă in faţa blocului. Pe urmă, e foarte tradiţional să te urci in tradiţionalul automobil pe a cărui capotă să stea crăcită in mod tradiţional o tradiţională păpuşă de la "Arădeanca". E şi mai tradiţional să dansezi "valsul miresei" (parcă aşa-i zice) şi e extraordinar de tradiţional să-ţi smulgă bărbată-tu jartiera cu dinţii in faţa vastei audienţe cu veleităţi de voyeurist. E uluitor de tradiţional să te mazgăleşti cu prăjitură pe faţă şi să te lingă bărbată-tu ca să te facă curată la loc. E tradiţional ca diverşi invitaţi să te umilească cerandu-ţi să faci tot felul de chestii aiurea, pentru ca pe urmă să-ţi dea bani pentru "serviciile indeplinite". Vezi? Toată circăraia asta de la o nuntă respectabilă se numeşte "tradiţie". Aşa, ajung la vorba lui Seinfeld: "Nunta e cea mai nereuşită petrecere din viaţă". Sentinţa asta se aplică doar in condiţiile in care, din decenţă, alegi să nu fii "tradiţional". In fond, să fim serioşi şi să admitem că oraşul a denaturat tradiţia. Că nu putem fi tradiţionali la oraş, oricat de mult ne-am dori asta. Cu atat mai mult, "tradiţia" e in comă chiar şi la ţară.