Calendarul de Crăciun al Wacken Open Air, plin de surprize pentru rockeri
Sub sloganul “Moşu’ nu vine de la Pol, ci de la Wacken”, pe site-ul oficial al W:O:A este organizat un concurs cu premii. De asemenea, la final sunt puse în joc două trofee râvnite de orice metalist (o chitară de firmă sau o călătorie la unul dintre festivalurile viitoare). În plus, în fiecare zi va fi anunţat câte un cap de afiş de la W:O:A 2011.
Între 1 şi 24 decembrie, pe pagina Wacken Open Air va fi adresată câte o întrebare şi va fi menţionat trofeul pus în joc. Acesta urmează a fi acordat în urma tragerii la sorţi ce va avea loc la un minut după miezul nopţii următoare, ocazie cu care se lansează şi concursul zilei care începe. Bineînţeles, noile facilităţi oferite de site-ul Wacken Open Air au fost introduse şi ele în cadrul competiţiei, unele soluţii putând fi descoperite numai cu ajutorul Panorama Tool sau al editorului Photobook.
Pentru marile premii, trebuie urmărit întregul concurs. Din cuvântul-soluţie al fiecărei zile, o literă va trebui folosită pentru a descifra răspunsul la întrebarea finală. Soluţia este aşadar formată din 24 de litere, una pentru fiecare zi a “Calendarului de Crăciun al Wacken Open Air”.
Tot între 1 şi 24 decembrie vor fi anunţate noi trupe confirmate pentru ediţia cu numărul 22 a W:O:A, ce va avea loc între 4 şi 6 august 2011. Acestea se vor alătura formaţiilor anunţate până acum, respectiv Airbourne, Apocalyptica, Avantasia, Blind Guardian, Mayhem şi Suicidal Tendencies. De asemenea, pentru prima dată de la înfiinţarea festivalului, pe scena de la Wacken va cânta legendarul Ozzy Osbourne (foto).
Astăzi sunt puse la bătaie cinci premii constând în suveniruri W:O:A 2010, plus un premiu special compus din materiale promoţionale AC/DC. Primul grup anunţat este formaţia germană de grindcore Excrementory Grindfuckers.
Ştiri din .ro
Premieră națională: Marii actori vând mărțișoare, ca să construiască un teatru de la zero

Bilete puse în vânzare online de joi pentru concertul simfonic condus de Gabriel Bebeșelea din 4 și 5 martie

Ce citeşte Barack Obama

Antrenamente pentru fericire
TOGETHER: despre importanța multidisciplinarității și a diversității @ROMANIAN DESIGN WEEK 2021

Cele mai cunoscute opere de artă care sărbătoresc dragostea

Cărți rupte din viață în noua serie Memoir a Editurii Trei

Spectacolul muzical Păcală și Tândală aduce în scenă lumea plină de umor a satului românesc

Întâlnire cu Alexander Hausvater în postura de scriitor la Teatrul Stela Popescu, pe 25 februarie
Special de Dragobete: „Să vorbesc cu tine”, o comedie plină de speranță despre iubire, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, pe scena Teatrelli

Jupiter’s Legacy/ Moștenirea lui Jupiter apare pe 7 mai 2021, exclusiv pe netflix
Alexandru Repan, o viață dedicată scenei
