x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Când Dior colaborează cu Kenny Scharf, moda întâlnește arta

Când Dior colaborează cu Kenny Scharf, moda întâlnește arta

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Dec 2020   •   10:31
Când Dior colaborează cu Kenny Scharf, moda întâlnește arta
Sursa foto: Dior, pre-colecția 2020-2021, realizată în colaborare cu artistul Kenny Scharf

Designerul colecției pentru bărbați al casei Dior, Kim Jones, a ales ca pentru următoarea colecție a celebrei case de modă să reînvie spiritul dezordonat al New York-ului aniilor '80 și să încheie astfel un an intens, cum a fost 2020. Jones a redescoperit arta lui Kenny Scharf  în timpul izolării din pandemie, când a regăsit unele dintre cărțile ilustrate ale artistului, și l-a contactat.


Scharf a debutat în lumea artistică din East Village, din New York, în anii 1980, unde a fost prezent alături de Keith Haring și Jean-Michel Basquiat, dar și de Tama JanowitzBret Easton Ellis și Jay McInerney. 40 de ani mai târziu avea să colaboreze cu Kim Jones la crearea colecției pentru bărbați a uneia dintre cele mai prestigioase mărci de modă din lume.


Fiind susținut de cel mai puternic brand de lux la nivel mondial, LVMH, Dior, prin Jones, a început colaborarea cu Scharf prin crearea unei serii de imprimeuri colorate despre care se poate spune că au dat tonul pre-colecției prezentate online în 8 decembrie, anul trecut.

 

Kenny Sharf, Când lumile se ciocnesc, 1984. Whitney Museum of American Art, New York

 

 

Kenny Scharf și Dior: totul pornește de la When the Worlds Collide

 

În centrul tuturor lucrurilor se află When the Worlds Collide, o pânză din 1984 a lui Scharf, care în prezent face parte din colecția permanentă a Muzeului Whitney. Azi, pânzele și ilustrațiile lui Sharf, realizate în stilul animației, au primit știința artizanală a casei de modă franceze, prin intermediul broderiilor și al detaliilor de pe cămăși, de pe îmbrăcămintea pentru stradă și multe altele. Scharf a desenat, de asemenea, douăsprezece semne zodiacale chinezești, care au fost apoi brodate pe tricotaje.


Alături de imprimeuri, colecția se reamarcă prin motivele dandy: arcuri de corsaj, brățări, mănuși de dantelă, ciucuri. Acest concept este totodată un omagiu pe care Jones îl aduce creațiilor clasice Dior, cu precădere celor semnate de Yves Saint Laurent, în perioada în care cesta a fost designerul casei de modă. Jones a creat azi un croi mai lejer, îmbrăcămintea precum jachetele și pantalonii oferind celui ce le poartă o atitudine mai relaxantă, tipică poate ritmului în care mulți au trăit în această perioadă de pandemie. Jachetele sunt legate ca halatele, pantaloni largi, unele dintre modele care au defilat pe podiumul prezentării purtând chiar pantofi de casă la spectacol... Silueta pe care această colecție o propune este una adaptată ritmului lent pe care majoritatea încă îl trăiesc, din cauza izolării.

 

 

Kenny Scharf, celebra colaborare cu Bulgari, pentru magazinul de pe Rodeo Drive, din Beverly Hills (2016)

 

 

Kenny Scharf, o lungă istorie inedită alături de designerii de modă sau de obiecte

 

Recenta colaborare dintre Dior și Kenny Scharf este doar cea mai recentă incursiune a acestuia din urmă în lumea modei, nicidecum prima. Într-un plan mai larg, de asemenea, colaborarea dintre artiștii vizuali și artiștii din modă nu este cu siguranță nouă. Prima colaborare a lui Scharf cu designul de modă a fost pentru buticul Fiorucci, din New York, în 1979. În 1992, artistul crează alături de de Stephen Sprouse, pentru ca în 2014 să colaboreze cu Jeremy Scott, pentru colecția de primăvară-vară a designerului American. Un moment inedit este cel din 2016, când Scharf a pictat ferestrele magazinului Bulgari de pe celebrul Rodeo Drive, din Los Angeles. Când nu a lucrat alături de designerii de modă, artisul a colaborat pentru personalizarea designului obiectelor de uz casnic sau din zona serviciilor: televizoare, aspiratoare, telefoane, prăjitoare de pâine, aparate de radio, uscătoare de păr, biciclete, chiar distribuitoare de țigări...

 

 

Creație din colecția de primăvară a lui Jeremy Scott, din 2014, realizată alături de Kenny Sharf

 


De remarcat faptul că cele creații născute din colaborarea sa cu designerul Heron Preston - în principal tricouri și hanorace - sunt acum omniprezente pe cele mai tari magazine online de modă ale momentului, de la Farfetch, la Mytheresa, de la Modes, la MrPorter.

 

Animația creată de Scharf rimează foarte bine cu moda ultimilor 50 de ani, ce caută mereu noul, prea repedele, imediatul. Scharf reușește să fie însă mai mult de atât. Creațiile sale dau senzația de viu, dinamic, au farmec și prospețime, sugerând totodată o stare de nostagie, de siguranță, fără umbre. Poate că acest tip de design, de artă, este unul dintre posibilele ancore pe care le căutăm în vremurile acestea, pentru a ne păstra sănătatea sufletească sau a ne repune pe picioare. Iar Dior a simțit această nevoie poate mai mult ca oricând, și a mers mai departe în aceste vremuri alături de lumea lui Scharf.

 

 

Scharf în colaborare cu Kim Jones, pentru Dior. Colecția de toamnă 2021
 

 

×