x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Când libertatea cântă la pianul roz

Când libertatea cântă la pianul roz

de Roxana Roseti    |    27 Iul 2010   •   00:00
Când libertatea cântă la pianul roz

Cu un aer flower-power, cu fluturi pe cămaşă sau chiar mai simplu - fără cămaşă, neobişnuit, excentric, colorat, diferit! Acesta este Mika, iar cel mai bine o demonstrează, pe lângă ceea ce cântă, videoclipurile sale. Care nu sunt altceva decât poveşti ieşite din tipare.

Un băiat cu pălărie roz, un pian roz şi fete care par înfiate de Lady Gaga. Acesta este, oarecum pe scurt, conţinutul videoclipului realizat pentru piesa "Blame It on the Girls" - cea de-a doua melodie de pe noul album al lui Mika (album intitulat sugestiv "The Boy Who Knew Too Much"). Ai zice că tipul care cântă la pianul roz e de când lumea acolo, aproape că nici nu contează foarte mult că şi-a început cariera cu recitaluri la operă şi jingle-uri compuse în joacă. Nici nu poate fi vorba despre o delicioasă acadea roz, uşor de savurat. Acest artist care joacă şotronul cu muzica clasică, rock-ul psihedelic şi chiar cântecele pentru copii nu-şi aşază imaginea proaspătă aşa, pur şi simplu, în videoclipuri colorate. Temele îi reprezintă faţetele multiple şi nu te lasă să tragi o concluzie. Doar te îndeamnă să îţi aduci aminte că te-ai născut liber! Să fie oare influenţa stepei care bântuia în vocea Allei Ardakov - soprana din Rusia cu care a studiat paşii muzicii de mic? Maybe...


LOVITURA
Videoclipul la "Blame It on the Girls" a fost realizat în regia lui Meiert Avis (a regizat clipuri pentru Bob Dylan, Bruce Springsteen, U2, Avril Lavigne şi Jennifer Lopez între alţii) şi a avut premiera la Channel 4, Marea Britanie. Dar până aici? Până aici a dat lovitura în 2007 cu debutul unei piese unicat - interpretare+videoclip: "Grace Kelly". Piesa a precedat cu succes albumul său de debut - "Life in Cartoon Motion", înnebunind audienţa şi mass-media prin "viziunea pop tehnicoloră". La rezultatul video a contribuit regizorul britanic Sophie Muller (care a mai depus de-a lungul timpului muncă vizionară şi pentru Beyonce, Coldplay, Gwen Stefani). Ca întreg albumul, piesa "Grace Kelly" este lejeră şi se poate dansa pe ritmurile sale. Aparent. Muzica nu e de fapt decât o extensie a perso­nalităţii lui Mika. Fastul din "Grace Kelly" a devenit un etalon pentru el. Drumul impetuos spre elemente neaşteptate era deschis, magia melodramelor din timpul zilei şi din timpul nopţii fiind aduse la stadiul unui gothic art aparte. "Spectacolul e un fel de basm întunecat care urmăreşte povestea unui băiat care se maturizează. Presupun că băiatul acela sunt eu", spune Mika.


RAIN
Ok, atunci revenim la albumul "The Boy Who Knew Too Much". Mai exact la piesa "Rain", care bineînţeles că beneficiază de un videoclip pe măsură. Unii critici muzicali, şi nu numai, o consideră cea mai bună melodie de pe album. Aceasta şi poate pentru că a fost produsă de Greg Wells (a mai lucrat cu Katy Perry, OneRepublic, Pink, Colbie Caillat, Jamie Cullum, Deftones, Otep, The Veronicas şi mulţi alţii), cu ajutorul violonistului Owen Pallett. Videoclipul single-ului a fost regizat de către Nez Khammal şi a avut premiera pe 16 octombrie 2009. Într-o pădure bântuită de acel straniu gothic art despre care vorbeam mai devreme, bântuie animăluţe-oameni stranii, o ploaie de artificii se revarsă peste tot şi toate, iar Mika învârte spre cer fericirea tristeţii. O viziune absolut superbă... When it rain rain rain rains/It rain rain rain rains/When it rain rain rain rains/It rain rain rain rains/More than this/Baby I hate days like...Melodia a beneficiat şi de câteva remix-uri surpinzătoare, realizate de dj precum Benny Benassi sau Seamus Haji.
"I tried to be like Grace Kelly/But all her looks were too sad", cânta Mika acum trei ani, în timp ce o lume întreagă se întreba ce e cu acest nou-venit. Ce să fie? Relax, take it easy, este ceea ce se întâmplă atunci când libertatea cântă la un pian roz...


FEMEI DRĂGUŢE ŞI PLINUŢE!
Ravagiile create de nonconformismul videoclipurilor sale au continuat cu hit-ul "Big Girl (You Are Beautiful)" în care Mika a folosit numai femei plinuţe, efectul estetic fiind absolut extraordinar. Şi aici nu ne referim la faptul că apar femei grase în acest videoclip, ci la starea de fericire pe care o exprimă clipul, femeile cu pricina creând în jurul lui Mika o mulţime expansivă şi dătătoare de energie pozitivă. Mika a făcut încă un pas în cruciada în care se pare că s-a angajat, de a promova femeile care sunt considera­te "neconforme" standardelor... El a reînregistrat piesa menţionată, dar cu titlul "Betty Girl (You Are Beautiful)", iar în videoclip apar actorii din serialul tv Ugly Betty, difuzat de ABC în Statele Unite. Ideea a fost a celor de la ABC, pentru a promova lansarea noii serii din "Ugly Betty". Serialul, o producţie americană după o telenovelă de succes, a spart cotele de audienţă, subiectul gravitând în jurul unei fete considerate foarte urâtă. Mika, un fan declarat al serialului, spune: "Betty este un adevărat simbol al modei şi ar trebui să îi salutăm pe toţi cei ca ea, persoane care rămân fidele ade­văratei lor identităţi. Acesta este şi mesajul piesei «Big Girl», aşa că mi-a fost foarte uşor să o refac special pentru Betty. A fost o onoare pentru mine să primesc această solicitare, pentru că sunt un mare fan al serialului".


SUPER-EROU
Atât celor mici, cât şi celor mari le plac supereroii. Şi Mika ştie foarte bine acest lucru. De aceea nu a fost absolut nici o problemă pentru el să îl "exploateze". Dacă aţi văzut videoclipul de la "Kick-Ass" - una dintre noile piese ale lui Mika de pe albumul "The Boy Who Knew Too Much", şi dacă vi se pare că îl recunoaşteţi pe Nicholas Cage undeva, ei bine, chiar el e! Piesa "Kick-Ass" face parte din coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume. Filmul este despre un băiat care se decide să devină un supererou, deşi nu are nici un fel de abilitate specială. Povestea e inspirată din seria de benzi desenate Marvel, al cărei fan este şi Mika şi, într-un fel, se aseamănă cu povestea cântăreţului: şi el şi-a propus să-şi urmeze pasiunea, muzica, indiferent de obstacole. După cum spune chiar Mika, cel de-al doilea album vine ca o continuare a primului, o continuare a propriei sale poveşti: adolescentul care creşte şi se confruntă cu propriile sale temeri şi cu realităţile lumii în care trăieşte.

×
Subiecte în articol: mika