Primăria Sectorului 6, Bucureşti, organizează vineri, 18 iunie, în Parcul Crângaşi, începând cu ora 21:00, evenimentul "Viva Europa 2010", desfăşurat în parteneriat cu Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Oamenii de pe întreg teritoriul Europei vor putea urmări opera "Carmen" de Georges Bizet, care va fi proiectată simultan pe ecrane mari în spaţiile publice din 43 de oraşe, în direct de la Palatul Artelor Regina Sofia din Valencia, Spania. Alături de Bucureşti, în România, oraşele Braşov, Caransebeş, Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara vor găzdui acest eveniment.
Citește pe Antena3.ro