Cartea, prietena din copilarie

Mioara Roman e printre putinele neveste de personalitati politice care nu s-au rezumat la acest statut. Mioara Roman este in primul rand specialista in limba, cultura si civilizatia araba. Nu e un subiect tocmai "la moda", asa ca haideti sa vedem povestea bibliotecii unui astfel de specialist.

AMBIENT. Ca orice profesor, Mioara Roman s-a pregatit constiincios pentru interviu, cu fise si notite

Mioara marturiseste: "Cititul a fost hobby-ul meu de cand eram mica". E una dintre acele persoane care se imprietenesc cu cartea de la o varsta foarte frageda, ajungand s-o indrageasca si s-o transforme intr-o adevarata pasiune.

BIBLIOTECA, DIN FASA. De cate ori a schimbat locuinta, mutatul cartilor a fost problema cea mai mare. Cand a plecat din casa parinteasca, de pe Bulevardul Dacia, a fost ceva mai simplu. "Familia mea are o mentalitate europeana." Asta inseamna ca parintii incearca sa-ti asigure tot, cat timp stai sub acoperisul lor. Cand insa "iti muti cuibul" si incepi sa-ti construiesti propriul viitor, atunci pleci de-acasa doar cu diploma-n dinti. "Na, romanilor, in general, le-a placut sa ia din Occident doar aparentele: buricul gol si masinile luxoase. Or, in Europa lucrurile nu stau asa. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de bunica mea care-mi spunea ca nu exista meserii superioare sau inferioare, ci numai bine sau prost facute. Asa e si cu imprumutul de obiceiuri si traditii..."

PROBA DE FOC. Etapa mutatului din ratiuni de securitate, in 1989, undeva la subsolul unei vile, langa generalul Stanculescu, a fost o "adevarata drama". Totul s-a petrecut in sase ore. Solutie au fost lazile enorme cu etichete "de control", pe care erau trecute listele de carti. Ultima oprire: vila de pe Nicolae Gogol. Mioara a avut nevoie de vreo 3-4 luni pana a reusit sa puna toate cartile in ordine. "Aveam o groaza de carti, dar mai ales fise si dosare de specialitate, de care trebuia sa am mare grija. N-a fost chip sa razbesc singura. M-a ajutat un coleg care cunostea limba."

DESPRE CARTE. Mioara Roman are o relatie speciala cu cartile, pe care crede ca o are orice pasionat, de altfel. Pentru ca e o fire foarte sociabila, si-a gasit in carte un partener de dialog: "Cred ca citind o carte nu esti singur. Si totodata traiesti multe alte vieti. E o experienta umana enorma".

CARTEA LA ARABI. Daca tot avem de-a face cu un specialist in materie, atunci poate ne lamurim ce e cu cartea in lumea araba. Mioara ne spune din capul locului ca "arabii sunt carausii culturilor antichitatii chineze, indiene si asa mai departe". Au strans texte de peste tot, le-au tradus si "s-au civilizat" mult inaintea altor popoare, pana la invazia mongolilor. "De exemplu, in secolele X-XI, veneau din Europa la universitatile arabe, ca sa aiba acces la antichitate. Iata, Cordoba din Spania, un oras relativ mic, dar care se bucurase de cultura adusa de arabi, avea in secolul al-IX-la canalizare, sistem de iluminat public, invatamant obligatoriu, drumuri pavate, deci o gandire si o civilizatie avansate. Englezul de la Oxford, care semneaza respectivul studiu, afirma ca toate aceste elemente vor ajunge in Anglia abia peste vreo 700 de ani..."

IDEI PRECONCEPUTE. La arabi, ca si la alte popoare, cartea reprezinta elementul principal care asigura evolutia. "Ne-am obisnuit sa credem altfel, e adevarat, pornind de la elemente concrete, dar sa nu uitam ca arabii au dat primii medici, primii matematicieni. Principala calitate a Califatului arab, incepand dupa Mohamed, a fost faptul ca ei au cucerit teritorii, dar au si asimilat tot ce au gasit in calea lor, fara sa reprime nimic."

In ultimii 50 de ani, literatura araba a inceput sa fie foarte cunoscuta in Europa. Multi scriitori de-ai lor sunt tradusi si in romaneste. De exemplu, Coranul a fost tradus la noi de George Grigore, fost student al Mioarei Roman. Apoi Nicolae Dobrisan si Grete Tartler, colegi ai ei, sunt altii care au tradus din araba pentru publicul roman. Pe de alta parte, un scriitor de origine, Naghib Mahfuz, a obtinut Premiul Nobel.

OBICEI

"Recunosc ca nici acum nu m-am dezbarat de obiceiul asta. Daca sunt singura, nu pot sa nu rasfoiesc la masa, cateva pagini. Pur si simplu nu pot"

DIALOG

"Citind o carte nu esti singur. Cartea este unul dintre cei mai placuti parteneri de dialog. Si totodata, citind, traiesti o multime de alte vieti. E o experienta umana enorma" - Mioara Roman, profesor universitar

LENIN SI ENGELS, IN SUBSOL

La demisol stau cartile pe care nu le rasfoieste nimeni toata ziua buna-ziua. Multe dintre ele ii apartin lui Petre Roman, altele sunt adunate dupa moartea parintilor Mioarei. Printre acestea se afla si cateva volume vechi, de Lenin si Engels, de prin anii ’40-’50, pe care nimanui nu-i vine sa le arunce, considerand ca trebuie pastrate. "Sunt foarte vechi si asta da plus valoare. Parca nu-ti vine s-arunci o carte a lui Lenin asa de veche. Cine stie, s-ar putea s-ajunga piesa de muzeu...", zambeste Mioara.

DATI-MI CARTILE INAPOI!

La parter e o alta "bucata" din biblioteca familiei. Carti de sociologie si politologie ale lui Petre Roman. Sus, biblioteca cu carti "obisnuite", de cultura generala, cartile de araba, iar in lazi stau cursurile Mioarei din studentie si de azi. Pe aceasta cale, Mioara ne-a rugat sa lansam un apel catre toti studentii ei, sa-i restituie "imprumuturile". "As putea sa mi le cumpar din nou, dar imi lipsesc adnotarile, dialogul meu cu cartea respectiva." In sfarsit, noptiera e si ea o alta bucatica de biblioteca, unde stau carti de toate genurile, pentru ca Mioara citeste dupa cum ii e starea de spirit.