x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cea mai veche biserică paleocreştină de pe teritoriul actual al României

Cea mai veche biserică paleocreştină de pe teritoriul actual al României

06 Ian 2019   •   11:02
Cea mai veche biserică paleocreştină de pe teritoriul actual al României

În comuna Izvoarele, aflată în apropierea Podului lui Apolodor de la Drobeta, a fost descoperită cea mai veche biserică paleocreştină de pe teritoriul Daciei, datată în prima parte a secolului IV, din timpul lui Constantin cel Mare.


Lăcaşul de cult apartine perioadei de după marile persecuţii ale lui Diocleţian şi Galeriu.

"Uitaţi-vă bine la acel arc de cerc. Este altarul primei biserici de pe pământul nostru. Acolo, de cum creştinismul a fost declarat liber, Fiul lui Dumnezeu.........

Citește mai departe despre PRIMA BISERICĂ CREȘTINĂ de pe teritoriul actual al României

×