x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cine este femeia misterioasă din pictura controversată a lui Coubet, L'Origine du Monde

Cine este femeia misterioasă din pictura controversată a lui Coubet, L'Origine du Monde

25 Sep 2018   •   17:33
Cine este femeia misterioasă din pictura controversată a lui Coubet, L'Origine du Monde

Scandalul nu a fost niciodată departe de tabloul lui Gustave Coubet, L'Origine du Monde, una dintre cele mai provocatoare lucrări din istoria artei, care surpinde pieptul și vaginul unei femei necunoscute până în acest moment, notează BBC

Acum, este posibil ca un expert în literatură din Franța să fi rezolvat misterul identității femeii pictate de Coubet în 1866. Ani de zile s-a crezut că subiectul tabloului a fost iubita artistului, însă acum se crede că femeia pictată este dansatoarea Constance Queniaux. 
Claude Schopp a făcut descoperirea când studia corespondențele dintre doi scriitori: George Sand și fiul lui Alexandre Dumas. 

Cine a fost Constance Queniaux?

Queniaux s-a pensionat ca balerina de la Opera din Paris în 1859, iar la vârsta 34 era amanta diplomatului Halil Sherif Pasha. În anii care au urmat, aceasta a devenit o femeie pasionată de munca filantropică. Cunoscut drept Khalil Bey, diplomatul care a comandat L'Origine du Monde, ținea tabloul în spatele unei perdele verzi, dezvelind-o doar vizitatorilor. 
Fosta dansatoare este menționată într-o scrisoare a lui Dumas. Nu doar numele ei este scris greșit, ci și un alt cuvânt a fost tradus greșit. „Cineva pictează cel mai delicat și mai sonor interviu al doamnei Queniault de la Operă”. Schopp a fost debusolat de cuvântul „interviu” și a căutat manuscrisul original la Biblioteca Națională a Franței, unde a și găsit greșeala. În realitate, cuvântul era „interior”, iar Schopp este destul de sigur că Dumas se referea la doamna Queniaux.
 

×
Subiecte în articol: L'Origine du Monde gustave coubet