x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Concert Negură Bunget în The Silver Church

Concert Negură Bunget în The Silver Church

de Catalina Iancu    |    25 Feb 2011   •   18:30

Joi, 3 martie 2011, de la ora 19.00, trupa Negură Bunget susţine un concert la Bucureşti, în The Silver Church, eveniment organizat de Axa Valahă Productions. Negură Bunget reprezintă cel mai important nume al scenei metal din România, cu o activitate extrem de bogată. Pentru a aniversa cei cinsprezece ani de la înfiinţare, timp în care au realizat şase albume, trei mini-albume şi sute de concerte, formaţia întreprinde un mini-turneu prin ţară. Muzicienii au cântat recent la Iaşi, Bacău şi Galaţi, urmând să evolueze la începutul lunii martie la Bucureşti, Constanţa şi Braşov.

Concertul din Capitală va beneficia de un show special. Trupa va prezenta un recital de aproximativ 70 de minute, ce va include piese de pe “Vârstele Pământului” şi “Om”, dar şi o premieră: în exclusivitate va fi prezentată una dintre piesele de pe noul material, “Poarta de Dincolo”. De asemenea, pentru prima dată în cariera timişorenilor vor fi prezentate două proiecţii video care vor rula concomitent de-a lungul întregului recital de la 3 martie. În deschidere vor concerta Sincarnate şi Carpatica, ambele din Bucureşti. Biletele vor fi disponibile doar în seara show-ului, la intrare, şi vor costa 25 de lei. Primele 50 dintre acestea vor avea un preţ special de numai 20 de lei.

×