Confirmare - "Familia Piersic nu a avut legături cu Securitatea"

Sursa foto: Dragos Savu/

Astăzi, unul dintre cei mai populari actori ai teatrului şi filmului din România, Florin Piersic, împlineşte 73 de ani. Tot astăzi, Jurnalul Naţional publică un interviu cu Pavel Ţugui, unul dintre liderii CC din anii ’50, fost adjunct de ministru la Cultură şi cel care a autorizat plecarea lui Florin Piersic în Franţa.

Din toate declaraţiile pe care le-a făcut Ţugui, reiese un singur lucru: "Familia Piersic nu a avut legături cu Securitatea". Ţugui neagă orice legătură a actorului sau a familiei sale, cu Serviciul de Informaţii Român din perioada comunistă, aducând argumente logice şi valabile menite să demonteze acuzaţiile nedrepte ce i-au fost aduse acestuia. Pentru plecarea lui Florin Piersic în Franţa au semnat doar două persoane: Constanţa Crăciun, şef al Departamentului Artelor din Ministerul Învăţământului şi Culturii, şi Pavel Ţugui, şeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central a PMR. "Nimeni altcineva nu s-a amestecat în această chestie. Iar la plecarea de la Băneasa, Florin Piersic nu putea să aibă la el nici măcar o foaie de hârtie pentru ţigări. Eu personal am fost în Cehoslovacia. Ştiţi cum m-au controlat? Şi eram membru supleant al CC şi şef de secţie. M-au controlat la sânge". Jurnalul Naţional îi urează marelui actor "La mulţi ani!"

Fost adjunct în Ministerul Culturii, Pavel Ţugui, persoana care a autorizat, în iunie 1958, delegaţia de actori români în Franţa, artişti printre care se afla şi Florin Piersic, dezvăluie în ce condiţii Piersic a fost acceptat la facultate şi cum a ajuns el la Paris. Ţugui neagă orice legătură a actorului, sau a familiei actorului, cu Securitatea.

Jurnalul Naţional: Domnule Ţugui, vă întreb direct. Cum a intrat Florin Piersic la facultate? În ce condiţii? Să menţionăm faptul că, după octombrie 1953, eraţi adjunctul ministrului Culturii, Constanţa Crăciun, şi şeful departamentului Artelor şi Învăţământului artistic şi al Institutului Cinematografic.

Pavel Ţugui: După ce a văzut că nu figurează pe lista admişilor la institute, deşi comisia de examinare îi spusese că a luat examenul, Florin Piersic a făcut un memoriu pe care i l-a dus lui Nicolae Belu (în acel timp, preşedintele Comitetului de Stat al Cinematografiei), cerând explicaţii. Belu a respins hârtia şi i-a spus că nu se poate face nimic. În situaţia lui se mai afla şi Leopoldina Bălănuţă. Când cei doi au întrebat de ce nu figurează pe listă, lui Florin Piersic i s-a spus că a fost respins din pricina tatălui său, care era arestat, iar Leopoldinei Bălănuţă pentru că era fiică de preot. Dar, repet. Ei nu au fost trecuţi pe lista de admişi, dar nici pe o altă listă în care să figureze ca respinşi.

Ce s-a întâmplat mai departe?

La 30 octombrie 1953, fără să fiu anunţat, a venit la mine acasă – stăteam cu soţia într-o cameră, în gazdă – pe Aviator 24, o rudă a soţiei. Profesorul Petre Spânu. Fost rector al Institutului de Medicină Veterinară şi Zootehnie din Arad. Se cunoştea şi colaborase cu medicul veterinar Ştefan Piersic, bucovinean din Suceava, dar stabilit după al doilea război mondial, în Cluj. A venit cu un memoriu, spunându-mi: "Măi Pavel, îţi dau acest memoriu, primit de la doamna Piersic, că uite, băiatul ăsta – adică Florin Piersic – nu e primit la Institut". În memoriu se arăta că soţul ei a fost arestat din motive pe care nu le cunoaşte, fapt menţionat şi de Florin Piersic în dosarul de înscriere, pentru examenul de admitere la Institutul de Cinematografie. Florin a fost onest. Când s-a înscris, a spus clar: "tatăl meu e arestat". Băiatul reuşise la examen cu medie mare, dar, cum am mai spus, din pricina situaţiei tatălui său, nu apăruse pe lista de admişi. Totul este perfect verificat.

Acest memoriu adus de Spânu era însoţit de mai multe declaraţii favorabile doctorului Ştefan Piersic, semnate de colegi de-ai săi, inclusiv de universitarul Petre Spânu. Acesta mi-a spus că doctorul Piersic este victima unor intrigi şi calomnii, printre care şi una cum că ar fi molestat nişte evrei, în ‘41-‘42, la Cernăuţi. Dar, în memoriu, se aflau declaraţiile unor evrei care îl susţineau pe Ştefan Piersic, spunând că totul era o minciună şi că, dimpotrivă, Ştefan Piersic a ajutat câteva zeci de evrei să scape de lagărele din Transnistria şi Polonia. Toate declaraţiile erau în favoarea lui şi anulau complet toate calomniile care i se aduceau. Şi, băgăţi de seamă, ele fuseseră trimise chiar de peste graniţă, imediat ce evreii au aflat de situaţia lui Ştefan Piersic, pentru a-l scoate din acuzaţii.

Despre Florin Piersic ce v-a spus acest domn Spânu?

Că, neapărat, trebuie să intervin unde este necesar pentru ca băiatul să fie primit în Institut, atâta vreme cât a reuşit examenul. I-am dus Constanţei Crăciun hârtia de la Spânu, care i-a cerut explicaţii lui Belu. Piersic, nici el nu s-a lăsat. Când Spânu a venit cu memoriul, a venit şi Piersic în Bucureşti. Şi stătea pe acolo, pe la Minister. L-a găsit secretara Constanţei Crăciun, pe treptele Ministerului, la Minerva, care l-a luat şi l-a dus la cabinetul Constanţei, unde l-am cunoscut şi eu personal. În final, i-am reînscris ca studenţi, atât pe Leopoldina Bălănuţă, cât şi pe Florin Piersic.

A jucat Securitatea vreun rol în acest capitol?

Nu! Nici un fel de Securitate, nici un fel de Minister de Interne, nici de Învăţământ n-au avut vreun rol în acest caz. Problema a rezolvat-o conducerea Ministerului Culturii.

Aţi mai avut, apoi, vreo legătură cu Florin Pierisc?

– Da, dar fără să vorbesc cu el. Noi, cei de la Minister, l-am urmărit foarte atent. Era un foarte bun student. A terminat cu brio. Era foarte talentat şi frumuşel foc. În ‘54, Ministerul Culturii a luat Sala Casandra, de lângă Muzeul de Istorie, pe care a refăcut-o. După ce a pus-o la punct, a încredinţat-o I.A.T.C-ului, iar Florin Piersic a fost în seria, din ’57, care a jucat prima dată acolo. Şi a avut un succes extraordinar. Când l-am văzut la premiera de la Casandra, cu toţii am fost de acord că el va avea un destin foarte mare şi că trebuie să-i acordăm mare atenţie. După ce a terminat institutul, Florin Piersic a rămas să joace la Casandra.

Cum a ajuns Piersic să plece în Franţa, cu acea delegaţie de actori?

Ca şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a CC al PMR, funcţie pe care am deţinut-o până în octombrie 1960, am încercat să obţin – şi am reuşit – amplificarea relaţiilor cu Occidentul. Constanţa Crăciun a ridicat următoarea problemă: ce rol are Ministerul de Interne, Securitatea, în ceea ce priveşte plecările în străinătate? A cerut ca cei de la Interne să nu se mai amestece. Rolul lor era doar să dea paşapoartele.

Noi trebuia să răspundem de această problemă. În luna mai 1956, a plecat la Paris celebra delegaţie a Teatrului Naţional din Bucureşti, formată din 180 de persoane. S-au întors toţi. După ce au făcut cunoştinţă cu lumea teatrului românesc, francezii au manifestat interes faţă de români şi pe linia cinematografiei. Aici, genialul Popescu Gopo ne-a deschis poarta – cu acea "Scurtă istorie", care în ’57 a luat Palme d’Or. Imediat după, francezii au vrut să facem un film împreună: "Ciulinii Bărăganului", în regia lui Louis Daquin. Cartea nici nu fusese încă tradusă în România. Partea română a propus actori versaţi, dar şi câţiva mai tineri, printre care şi Florin Piersic – apreciat din toate punctele de vedere şi de reprezentanţii cinematografiei franceze. Daquin a fost cel care l-a ales pe Florin Piersic. Pentru că filmul a avut succes atât la noi, cât şi acolo, francezii au propus o săptămână a filmului francez în România, şi o săptămână a filmului românesc în Franţa, francezii punând săptămâna în strânsă legătura cu Festivalul de la Cannes. Astfel a plecat la Paris delegaţia din care a făcut parte şi Florin Piersic. Era prezentabil, frumos, jucase bine în Ciulinii Bărăganului. Era tânăr şi avea succes mare atât în teatru cât şi în film. Am propus-o, de asemenea, şi pe Angela Chioaru, tânără şi ea. Aşa că, francezii puteau să se uite la o româncă foarte drăguţă, iar franţuzoaicele la un tânăr prezentabil.

Acum se pune problema: a plecat Florin Piersic cu vreo scrisoare compromiţătoare la el?

Când a plecat Florin Piersic în Franţa, cel care este în faţa dumneavoastră vă declară că, pentru plecarea lui, au semnat două persoane: Constanţa Crăciun, şef al departamentului artelor din Ministerul Învăţământului şi Culturii, şi Pavel Ţugui, şeful secţiei de Ştiinţă şi Cultură a comitetului central a PMR. Nimeni altcineva nu s-a amestecat în această chestie. Doi: Florin Piersic şi toată delegaţia au plecat de pe aeroportul Băneasa. Trei: chiar şi cei care erau demnitari politici şi de stat, în momentul în care călătoreau cu avionul, erau controlaţi la piele, aşa cum a fost controlată toată lumea. Imposibil ca acest Florin Piersic să fi avut ceva neînregulă la el. Asta este o mistificare, cine îl acuză pe el că ar fi luat o scrisoare. Patru: am fost pe aeroport, şi nu-mi aduc aminte ca tatăl lui să se fi aflat acolo. Prin urmare, presupunerea că el ar fi putut să ia vreo scrisoare, este absolută fabulaţie. Cei care vin în 2009 şi-i aruncă lui Florin Piersic aşa o chestiune neverificată, nu fac decât să împroaşte cu noroi. Dacă s-ar fi găsit asupra lui vreo scrisoare, sau orice altceva dubios, nici în ruptul capului nu mai pleca el la Paris. L-ar fi scos imediat.

Cine era Florin Piersic? Un tinerel, un artist. Cum să capete el o asemenea răspundere? El fusese trimis în delegaţie ca interpret, să reprezinte noua generaţie de artişti români şi, în primul şi în primul rând, pentru că era deştept şi mai ales pentru că era foarte frumos. Cu el nu am discutat niciodată despre asemenea probleme şi am rămas uimit acum când am auzit de această poveste. Încă ceva. Credeţi că erau cei de la Securitate atât de proşti să-şi lege capul cu un asemenea băiat? Cu o scrisoare şi cu Visarion Puiu care era criminal de război? Eu mi-am făcut cruce şi m-am întrebat cine a inventat toată chestia asta. Este o mare lucrătură, de cea mai joasă speţă românească, balcanico-ordinară. Şi nu am înţeles un lucru: cum poate Securitatea să se asocieze cu cineva care se ocupă de probleme ce ating într-adevăr siguranţa statului? Nu se poate aşa ceva. Totul este o fabulaţie. De ce nu vine cineva cu scrisoarea? Nu se poate să vorbim despre un dosar la care să nu existe piesa de incriminare. Familia Piersic nu a avut legături cu Securitatea. Şi, repet, dacă tatăl lui avea astfel de legături, ar fi avut dosar de informator. De nicăieri, însă, nu reiese măcar o mărturie cu un martor. Ştefan Piersic era un om lucid, un om care ştia, trecuse printre atâtea, era legat de evrei. În timpul războiului a luat partea evreilor, din cauza aceasta a fost ţinut pe linie moartă, n-a fost cu ţărăniştii şi cu legionarii, a fost în blocul partidelor de democrate – cu Tătărăscu. Categoric, la plecarea de la Băneasa, Florin Piersic nu putea el să aibă nici măcar o foaie de hârtie pentru ţigări. Când am fost în Cehoslovacia, ştiţi cum m-au controlat? Şi eram membru supleant al CC şi şef de secţie. M-au controlat la sânge.

Citește pe Antena3.ro