Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Binomul teatral “Caligula” şi “Portugalia” a fost construit de Victor Ioan Frunză pe scena Teatrului din Baia Mare din două perspective: cea a unui teatru existenţialist de mare altitudine intelectuală şi cea a unui teatru de factură populară.
Binomul teatral “Caligula” şi “Portugalia” a fost construit de Victor Ioan Frunză pe scena Teatrului din Baia Mare din două perspective: cea a unui teatru existenţialist de mare altitudine intelectuală şi cea a unui teatru de factură populară.
Cunoscutul director de scenă a purces la realizarea celor
două spectacole dintr-o necesitate: spectacolul să răspundă aşteptărilor
publicului. Pentru Victor Ioan Frunză este foarte important ca teatrul să-şi păstreze
“esenţa comunitară”. Acest discurs scenic a avut, deci, ca suport doi piloni
esenţiali. Dacă piesa “Caligula” a lui Albert Camus este pătrunsă de
perspectiva unui teatru existenţialist, pretenţios şi de mare altitudine
intelectuală, cea a ungurului Zoltán Egressy, “Portugalia”, este una “paradoxală”,
după cum o numeşte chiar Frunză. Dincolo de comedie, de factura populară pe
care o conţine, textul are implicaţii cehoviene.
ÎN OGLINDĂ .“Caligula” se deschide şi se închide cu
oglinzi. Două imagini asemănătoare, reprezentînd copertele spectacolului. Urmărindu-l,
observi subtilitatea cu care Frunză a citit textul. El încearcă să disperseze
în altceva “clişeul” legat de textul lui Camus, care era interpretat la noi ca
un text despre putere, despre tiranie. Poate aşa era văzut de creatori, dată fiind
dominaţia totalitarismului. Acum, Victor Ioan Frunză a descoperit o “emoţionantă
metaforă”, care îl descrie pe Caligula un tiran, dar este tiranul din noi. De
aici oglinzile în care publicul din sală se reflectă, iar dincolo de ele
Caligula instrumentează după bunul plac lumea. Sînt intuite trădarea,
omorul ce ar exista în fiecare om din public. Orice individ comite nedreptăţi,
orice om se simte nedreptăţit, de aceea se răzvrăteşte. Răzvrătitul crede că
va schimba lumea. E un început al umanităţii. Şi acest început se repetă
mereu.
Aşa este parcursă montarea băimăreană. Conceptul lui Frunză dizolvă oarecum duritatea în emoţie. Interpretul lui Caligula – George Costin – intuieşte bine stările personajului său, transmiţîndu-le publicului. Directorul de scenă l-a ales tocmai pentru că “este exact la vîrsta personajului şi este în deplinătatea forţelor sale”. L-a găsit şi l-a pus la locul lui şi pe cel care-l interpretează convingător pe Scipio – liceanul de 16 ani Vlad Bîrzanu. Restul personajelor le întruchipează, la fel de bine aleşi, actorii Inna Andriucă, Ioan Codrea, Ovidiu Mihăiţă, Valeriu Doran, Sorin Miron Ioan Costin ş.a.
Ca nişte personaje necesare şi funcţionale în acest spectacol sînt decorul şi muzica realizate de Adriana Grand şi, respectiv, Tibor Cári. E un crescendo în întreaga realizare, o frumuseţe a ceea ce scena poate oferi spre a uimi.
REALITATE ŞI VIS.
Pornind de la ideea paradoxului în textul cu o profunzime dramatică excepţională
– “Portugalia”, Victor Ioan Frunză îi implică aproape pe aceiaşi actori, al căror
joc scenic perseverează, făcînd memorabilă montarea. Dincolo de implicaţiile
cehoviene pe care le desluşeşte Frunză şi de factura populară a piesei,
creatorul spectacolului desprinde şi elemente de roman poliţist. Glumele
rupte din profunzimea textului surprind prin subtilitate.
Citește pe Antena3.ro
Spectacolul reliefează drama oamenilor din zona inferioară a societăţii, confruntarea lor între realitate şi vis. Poţi să rîzi şi în acelaşi timp să plîngi. Actorii, orchestraţi de un director de scenă ce lucrează ca un artizan – cu multă migală, răbdare pentru a lăsa o operă durabilă – joacă aici cu multă uşurinţă şi plăcere. Sînt toţi buni parteneri de scenă, se completează reciproc, ştiu să-şi reţină emoţia, dar să o şi transmită spectatorului. E vorba iar de George Costin, Inna Andriucă, Sorin Miron, Ioan Codrea, Ovidiu Mihăiţă, Valeriu Doran, Ovidiu Coroiu, Adriana Presan, dar şi de Gabriela Del-Pupo. Şi aici scenografia (Adriana Grand) sau muzica aceluiaşi Tibor Cári au avut roluri importante. E o frumoasă şi durabilă muncă de echipă.
Părea că s-a distrat în sinea sa la reprezentaţia din festival şi autorul piesei, venit de la Budapesta. Nici nu putea altfel.
