Moment unic la Muzeul Naţional de Artă al României. La sfârşitul săptămânii, a avut loc un eveniment cultural important: vernisajul expoziţiei "Un secol de pictură sârbă. 1850-1950. Capodopere de la Muzeul Naţional din Belgrad".
În premieră, Galeria Naţională din Belgrad s-a mutat la Bucureşti. Este, astfel, pentru prima dată când o selecţie de 150 de lucrări de pictură şi grafică ale celor mai importanţi şi valoroşi artişti sârbi este prezentă în afara graniţelor ţării de origine. Trebuie spus că această expoziţie reprezintă chiar o premieră europeană şi a fost posibilă datorită faptului că Muzeul Naţional din Belgrad (fondat în 1844 ) se află în momentul de faţă în situaţia de a-şi renova clădirea.
Expoziţia a fost vernisată vineri, 27 martie, în prezenţa preşedintelui sârb, Boris Tadic, şi a preşedintelui României, Traian Băsescu, care au fost mai mult decât punctuali, la ora 17:00 aflându-se în incinta muzeului, pregătiţi pentru discursul oficial. Preşedintele sârb a declarat că ţara sa a putut conta întotdeauna pe sprijinul României "atât în momentele dificile din istorie, cât şi în prezent, când este vorba despre un eveniment cultural". Boris Tadic a precizat, de asemenea, că expoziţia de la Bucureşti are o importanţă deosebită din perspectiva faptului că bunele relaţii româno-sârbe trebuie completate şi pe plan cultural, nu numai pe cel economic. "Pentru noi, semnificaţia expoziţiei pe care vom avea şansa să o vedem începând de azi este dincolo de obişnuit. Prin excepţie, cele mai valoroase lucrări ale unui muzeu sunt expuse în altă ţară. Noi apreciem acest gest ca pe unul de mare prietenie", a spus, la rândul său, preşedintele Băsescu. După ce au tăiat panglica, Traian Băsescu şi Boris Tadic au pornit într-un scurt periplu cultural, vizitând împreună expoziţia. Dacă acest eveniment a constituit o premieră culturală, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre atitudinea aproape recalcitrantă a lui Traian Băsescu, care încă o dată a dovedit că nu-şi poate stăpâni pornirile şi s-a arătat deranjat de faptul că, din cauza numărului mare de jurnalişti şi de cameramani prezenţi, care stau în faţa tablourilor şi îi filmează pe cei doi şefi de stat, picturile nu pot fi văzute. "Chiar credeţi că am venit să vă vedem pe voi?", i-a întrebat Băsescu pe ziariştii care, de altfel, veniseră să-i vadă pe cei doi oficiali. Băsescu a mai spus că în astfel de momente este nevoie de o minimă decenţă, rugându-i pe ziarişti să facă loc.
Expoziţia prezentată la Muzeul Naţional de Artă poate fi vizitată până la 14 iunie.
Citește pe Antena3.ro