x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cum a fost la rezidențele artistice Fusion AIR. Patru seri de dialoguri cu artiștii și cercetătorii

Cum a fost la rezidențele artistice Fusion AIR. Patru seri de dialoguri cu artiștii și cercetătorii

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Iun 2021   •   10:25
Cum a fost la rezidențele artistice Fusion AIR.  Patru seri de dialoguri cu artiștii și cercetătorii

După două săptămâni de la vernisajul expoziției Fusion AIR – Structuri convertibile, Asociația Qolony (Colonia pentru Artă și Știință) organizează un nou eveniment public în cadrul proiectului. Este vorba despre o serie de patru webinarii, desfășurate online în perioada 22-25 iunie, pe pagina de Facebook Qolony, întâlniri care îi aduc din nou în fața publicului, împreună, pe artiști și cercetători.

Moderatoarea celor patru seri de dialoguri, cunoscutul om de radio Mihaela Ghiță, fondatoare Fusion AIR și membră a echipei Qolony, va încerca să afle de la echipele mixte de artiști și cercetători detalii din spatele „cortinei”, din timpul săptămânilor de rezidență, legate de colaborarea dintre aceștia. Cum s-au desfășurat întâlnirile și discuțiile între creatori și cercetătorii, care au fost momentele-revelație din cadrul rezidențelor, ce momente-limită au trebuit să depășească aceștia și care sunt informațiile care nu au mai încăput în „rama” expoziției găzduite de /SAC @ MALMAISON – acestea sunt doar o parte din punctele aflate pe desfășurătorul comun al discuțiilor din cele patru seri. Dialogurile vor fi o bună ocazie ce le va permite atât artiștilor, cât și cercetătorilor să ofere detalii inedite despre planurile lor de creație și cercetare din viitorul apropiat.

PROGRAMUL CELOR PATRU SERI:

Marți, 22 iunie, orele 19.00-20.00

/ Întâlnire cu Aura Bălănescu (artist multimedia) și Elena Badea (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie)

/ Lucrarea din cadrul expoziției – Manuspectrum: lucrare multimedia, interactivă, un pergament sensibil la atingere

 

Miercuri, 23 iunie, orele 19.00-20.00

/ Întâlnire cu Ciprian Ciuclea (artist vizual) și Gina Isar (Institutul de Științe Spațiale)

/ Lucrarea din cadrul expoziției – Arheologia invizibilului – ecouri din Universul îndepărtat: instalație multimedia care vorbește în cheie poetică despre modalități posibile de reprezentare a interacțiunii particulelor de energie înaltă cu atmosfera terestră

 

Joi, 24 iunie, orele 19.00-20.00

/ Întâlnire cu Peter Gate (antropolog și muzician experimentalist) și Marian Zamfirescu, Cristina Staicu, Florin Jipa (Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației)

/ Lucrarea din cadrul expoziției – [The Cell]: rezultatul unui experiment cymatics de generare sonică a frecvențelor specific create pe un suport clasic de pânză cu substanță acrilică

 

Vineri, 25 iunie, orele 19.00-20.00

/ Întâlnire cu Floriama Cândea (bioartistă) și Ionuț Enculescu, Adrian Enache, Luminița Rădulescu, Mihaela Beregoi, Mihaela Bunea (Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor)

/ Lucrarea din cadrul expoziției – IMplant: o colecție  de obiecte iterate (naturale și artificiale)  ce tranzitează  limitele dintre specii, dintre natural și artificial sau dintre real și ficțiune în încercarea de a găsi narațiuni noi despre relația om-natură

 

Fusion AIR reprezintă unicul proiect românesc de rezidențe artistice în institutele de cercetare, inițiat și organizat de Asociația Qolony (Colonia pentru Artă și Știință. Tema ediției din acest an este Structuri convertibile, propusă de curatoarea proiectului, Olivia Nițiș. Cele patru lucrări găzduite la /SAC @ MALMAISON au fost dezvăluite publicului cu ocazia vernisajului din datele de 11 și 12 iunie. Expoziția este deschisă cu acces liber până pe data de 3 iulie, inclusiv; program de vizitare: miercuri - vineri, orele 15:00 - 19:00.

 

 

 

 

×