x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „Cuvinte alese și oferite în dar de personalități ale culturii române”, un eveniment al Accademia di Romania in Roma

„Cuvinte alese și oferite în dar de personalități ale culturii române”, un eveniment al Accademia di Romania in Roma

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Feb 2021   •   16:24
„Cuvinte alese și oferite în dar de personalități ale culturii române”, un eveniment al Accademia di Romania in Roma

„Cuvinte alese și oferite în dar de personalități ale culturii române” este un eveniment realizat exclusiv cu ocazia sărbătoririi zilei de Mărțișor și dedicat publicului din Italia, un proiect lansat de Accademia di Romania in Roma, care constă în realizarea și publicarea unei colecții de 30 de „cărți poștale digitale” semnate de personalități ale culturii române. Printre personalitățile care au acceptat invitația Accademia di Romania se numără: Gabriel Bebeșelea (dirijor), Marius Bizău (actor), Ana Blandiana (poetă), Doina Botez (artist plastic), Ștefan Cazacu (violoncelist), Gigi Căciuleanu ;(coregraf și dansator), Mircea Cărtărescu (scriitor), Dana Ciocârlie (pianistă), Chris Simion-Mercurian (scriitoare, regizor de teatru), Andra Clițan (designer), Denisa Comănescu (poetă), Comunitatea La Blouse RoumaineSuzana Dan (artist plastic), Ruxandra Donose (mezzosoprană), Constantin Flondor (pictor), Diana Brohnstedt Gavrilaș (artist plastic), Iulia Gorneanu (stilist), Ramona Horvath (pianistă de jazz), Teodor Ilincăi (tenor), Matei Ioachimescu (flautist), Maia Morgenstern (actriță), Marta Petreu (poetă), Alexandru Rădvan (artist plastic), Doina Ruști (scriitoare), Octavian Soviany (poet, prozator și critic literar), Corneliu Ulici (actor), Rodica Vica (soprană), Matei Vișniec (poet și dramaturg), Bogdan Vlăduță (artist plastic), Marin și Victoria Zidaru (artiști plastici).

 

Cele 30 de personalități, care activează în domenii diverse (artă, muzică, film, teatru și literatură), au acceptat invitația Accademia di Romania de a participa la această inițiativă și vor oferi publicului, în loc de obiecte cu șnur alb si roșu, cuvinte care sa aducă speranță, energie primăvăratică si bucurie.

 

Albumul Accademia di Romania #cuvântdemărțișor este un Jurnal virtual care va fi publicat ca un gest simbolic, constând într-o serie de 30 de imagini în care se vor evidenția cuvintele simbol de mărțișor însoțite de o motivație a alegerii acestora, o frază sau o trimitere la o creație artistică sau o scurtă interpretare.

 

În contextul actual în care este dificil să oferim un mărțișor legat cu fir împletit roșu și alb, așa cum spune tradiția, ne propunem să oferim publicului prin limbaj vizual, o colecție de cuvinte alese, care sa însumeze ceea ce mărțișorul este: dincolo de legende și simbolistică, un gest simplu și curat care vestește sosirea primăverii și inspiră renaștere.

 

Evenimentul va fi însoțit de htagul #cuvântdemărțișor și se va desfășura în intervalul 1-8 martie, pe canalele Academia di Romania in Roma. Cărțile poștale vor fi distribuite pe rețelele sociale zilnic în intervalul menționat și vor fi ulterior încărcate pe site-ul ICR într-un album digital pentru a putea fi accesat cu ușurință de public.


 

 

×