x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Dan Puric, laureat al Premiilor VIP

Dan Puric, laureat al Premiilor VIP

10 Mai 2005   •   00:00

"Intr-o lume in care toti vorbesc si nimeni nu face nimic, el tace si face." Asa l-a prezentat "divertisul" Silviu Pectu pe Dan Puric, laureatul categoriei Arte a premiilor revistei VIP, decernate luni seara la Hotelul Intercontinental.

Puric a fost desemnat premiantul categoriei amintite pentru originalul sau spectacol "Don Quijote". Desi cei prezenti la eveniment s-ar fi asteptat ca si de data aceasta Dan Puric sa mimeze, acesta a inversat rolurile cu Silviu Petcu. Cel dintai a vorbit, iar cel de-al doilea a mimat.

Printre cei care au mai plecat acasa cu o diploma din partea revistei VIP s-au mai numarat: Ion Lucian (Premiul de excelenta), Angela Similea (Premiul de excelenta), Mircea Geoana (premiantul categoriei Evenimentul lunii), Adriean Videanu (Omul lunii). Un premiu special a prmit si recent lansatul serial "Baieti Buni" de la Pro TV. (Cristina Ologeanu)

×
Subiecte în articol: arte