150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti sunt sărbătoriţi de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi de Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti ci o expoziţie de excepţie. Miercuri, 28 mai, la ora 18:30 va avea loc vernisajul expoziţiei “De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase. Artişti la Bucureşti între 1864-1948”, la parterul Galeriei Naţionale.
Expoziţia reuneşte foşti profesori şi elevi prin lucrări ce provin din colecţiile secţiei de Artă Românească Modernă şi ale Cabinetului de Desene şi Gravuri din Muzeul Naţional de Artă al României şi din colecţia Muzeului Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, informează MNAR.
“Şcoala Naţională de Belle-Arte a fost fondată în iunie 1864, graţie eforturilor pictorilor Theodor Aman, devenit primul său director, şi Gheorghe Tattarescu. Clasată iniţial în rândul şcolilor secundare, instituţia a dobândit recunoaşterea statutului său universitar în anul 1931. De-a lungul timpului, rectori au fost mari artişti cu har pedagogic, printre care George Demetrescu Mirea, Camil Ressu, Eustaţiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi, Alexandru Ciucurencu.
Expoziţia De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase. Artişti la Bucureşti între 1864-1948 include peste 200 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, dintre care unele expuse în premieră. Selecţia este reprezentativă pentru aproape 150 de ani din istoria Şcolii Naţionale de Belle-Arte, ilustrând parcursul învăţământului artistic românesc de înalt nivel şi evoluţia artei moderne românesti.”, mai informează muzeul.
Scenografia expoziţiei îşi propune ei să poarte publicul într-o călătorie în timp, în ambianţa vechilor ateliere de pictură, sculptură, gravură ale Şcolii, recompusă prin piese de epocă - mobilier specific, recuzită, desene. Curatoarele expoziţiei sunt conf. univ. dr. Ioana Beldiman şi muzeograf Nadia Fîciu-Ioan, alături de specialişti – conservatori şi restauratori – din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României.
În cadrul vernisajului vor fi lansate timbrul aniversar editat de Romfilatelia şi un amplu catalog, care prezintă lucrările selectate şi conturează personalitatea artiştilor prezenţi în expoziţie.
Evenimentul va fi precedat în cursul dimineţii, la ora 11:00, de un Senat Festiv al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, la care vor participa personalităţi ale scenei artistice şi culturale, foşti şi actuali profesori şi studenţi ai universităţii. În cadrul Senatului Festiv va fi lansată medalia aniversară UNARTE 150 de ani, realizată de Banca Naţională a României special pentru eveniment.
Citește pe Antena3.ro