La mai bine de opt ani de la infiintare, Facultatea de Jurnalism din cadrul Universitatii Media isi inchide portile. Aceasta nu este singura facultate a trustului patronat de Adrian Sarbu (foto) care se desfiinteaza. Si pentru Facultatea de Management al Afacerilor nu se va organiza examen de admitere pentru anul universitar 2006-2007. Intr-un comunicat al trustului Media Pro se arata ca aceasta masura face parte din "strategia de reorganizare si restructurare a institutiilor de invatamant superior componente, avand ca scop reprofilarea cat mai eficienta in peisajul academic, precum si crearea unor specializari noi, derivate din nevoia de expertiza in televiziune si cinematografie".
REPROFILARE. In aceste conditii, Universitatea Media ar trebui sa ramana cu Facultatea de Regie si Imagine de Film si cu Facultatea de Cinematografie si Televiziune. Insa lucrurile nu stau asa. Aceasta din urma se va scinda in Facultatea de Cinematografie si Facultatea de Televiziune. Acestora li se va adauga si Facultatea de Actorie. Studentii ramasi pe afara de pe urma acestei organizari vor fi transferati la alte facultati pe cheltuiala trustului Media Pro. Conducerea Universitatii Media se va intalni cu studentii pentru a le prezenta toata gama de variante si solutii de continuare a studiilor, urmand ca decizia finala in aceasta privinta sa fie luata de comun acord, cu respectarea preferintelor si optiunilor exprimate de studenti. (Cristiana Stamatescu)Citește pe Antena3.ro