Despre morti si despre vii

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la stirile despre atentatele teroriste, nu ma pot abtine sa nu-mi fac in cap propriile mele texte, care nu includ in nici un caz numarul de morti, ci numarul de vii. Asta si pentru ca functionez dupa principiul popular si populist (daca vreti) conform caruia mortii sunt cu mortii, iar viii - cu viii. Stiu, stiu, grabiti-va sa ma taxati de rudimentara. Nu m-as grabi sa-mi iau apararea in fata domniilor voastre, dar cum in fiecare moment, lumea asta se schimba, cum nu exista decat o singura clipa in care lumea asta e asa si nu altfel, cum norii cumulus au o anumita forma doar intr-un anumit moment, tot astfel eu incerc sa ma conectez la schimbarile continue ale universului. Si, implicit, ale lumii. Si, implicit, ale lumii asteia, care, departe de a fi cea mai buna dintre lumi ("cum spunea nemuritorul Gambeta"), e macelarita in atentate teroriste aproape zilnice. Sau care au o oarecare ritmicitate.

Am auzit la radio o stire despre un atentat terorist recent. Bineinteles ca redactorul a actionat dupa toate normele jurnalistice in vigoare, construind stirea dupa modelul piramidei inversate. Carevasazica, mai intai se prezinta evenimentul in sine, cel mai important in economia stirii, dupa care au loc lamuririle colaterale: unde, de ce, la cine, la ce, pentru cine, pentru ce... Intr-o stire despre un atentat terorist, cel mai adesea se prezinta, cu tragism in voce, pagubele si, eventual, numarul de morti sau de raniti. Niciodata nu stii cati vii au ramas.

Viii nu sunt niciodata mentionati. Cand esti viu esti neinteresant. Nimeni nu vorbeste prea mult sau prea tragic despre tine. E ca atunci cand esti sanatos. Cand esti sanatos, nimeni nu te baga-n seama. Nimeni nu te-ntreaba, cum ar veni, de sanatate. Un om neinteresant e un om sanatos si viu. Un om devine interesant cand se imbolnaveste. Ba mai mult, devine cu atat mai interesant, cu cat are o boala mai nasoala. Anvergura bolii trezeste interesul absolutamente nedisimulat, compasiunea pe la colturi si prefacatoria pe fata. La un bolnav grav, toata lumea se duce cu zambet pe fata, ca sa nu-i demoleze moralul omului. Face glume. La un om mort, lumea se duce cu un oarecare interes, sa vada cum arata, daca e un mort frumos sau un mort urat.

Stirile au, din perspectiva asta, un interes aproape vesel pentru morti. Aproape ca-ti vine sa sari de bucurie, tu, ca redactor, atunci cand afli despre un eveniment tragic. Imediat, intrebi cu stralucire-n privire: "si cati morti sunt?". Daca raspunsul e "doi morti si zece raniti", te bosumfli tot si-ti vine sa-ti bagi picioarele-n el de eveniment tragic! Evenimentele tragice nu mai sunt, nene, ce-au fost odata! La doi morti, nici nu te sinchisesti sa citesti stirea de pe agentie pana la capat. Lasa sa mai moara si pe urma ne ocupam. Cauti, febril, mai departe, pana ce dai de un eveniment nasol, cu zeci si, daca se poate, cu sute sau mii de morti si de raniti. ASTA stire!