Din culisele unui musical: Astă seară stau acasă

 “Mi-e foame, mi-e foame./ Ce sentiment o fi şi ăsta,/ mi-e somn, mi-e sete,/ mi-e rău, mi-e rău”./ Mie, mi, îmi/ţie, ţi îţi,/ lui, îi, i,/ nouă ne ni,/ vouă, vă vi,/ lor, le li,/ eu, îi, i,/ la toţi ne, ni… Aceste versuri au putut fi auzite pe scena Teatrului Mic la 20 noiembrie 1988, când avea premiera spectacolul musical “Astă seară stau acasă”, în regia lui Silviu Purcărete, pe textele lui Toni Grecu şi Doru Antonesi, învăluite în acordurile inconfundabilei muzici compuse de Nicu Alifantis şi rostite ca nimeni altul de regretatul Ştefan Iordache.

Acum, după mai mult de 20 de ani, Fundaţia Nicu Alifantis şi Jurnalul Naţional au lansat pe piaţă albumul intitulat “Ştefan Iordache – Astă seară stau acasă – musical de Nicu Alifantis”, CD distribuit de TVR Media, pe care sunt adunate 16 cântece ajunse atunci la inimile spectatorilor.

SPECTACOL VIU
“Cabaret politic”, aşa descrie Dinu Săraru, pe atunci director la Teatru Mic, spectacolul născut din dorinţa arzătoare a lui Ştefan Iordache de a avea un one man show şi o “obsesie” a lui Săraru. O obsesie care îi bântuia şi pe românii scârbiţi să trăiască la nesfârşit “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, model după care fostul director al Teatrului Mic spune că şi-a dorit să fie construit personajul întruchipat de marele Iordache într-o serie de reprezentaţii cutremurătoare, inclusiv pe parcursul anului 1989. Toni Grecu, un tânăr de 28 de ani la acel moment, mărturiseşte că nu i-a venit a crede când inegalabilul Ştefan Iordache l-a căutat şi i-a propus să scrie pentru el un one man show: “Voia un spectacol cu el, el cu el despre români, despre românii care trăiau atunci, un spectacol viu. Am vorbit mai apoi şi cu directorul Teatrului Mic şi, din aproape în aproape, am demarat proiectul în care au fost implicaţi ca şi autori, eu şi colegul Doru Antonesi. Autori ai unui text care la momentul respectiv a reprezentat un fel de partitură de frondă, un text în care erau exprimate lucruri pe care nimeni nu prea voia să şi le asume sub semnătură spre ai fi prezentate pe vreo scenă de teatru din România. Personajul principal al acestei poveşti era un român oarecare din clasa de jos. Prin el nu făceam altceva decât să exprimăm uriaşa nemulţumire a unei mari tristeţi de oameni, chinuiţi de frig, de teamă, de foame şi de o propagandă idioată.”

Adevărurile simple redate cu umor, însă cu atât mai dureroase, spuse pe şleau în textul piesei, au făcut-o să râdă cu poftă pe Tamara Dobrin, ministrul Teatrelor în ’88. A apreciat, povesteşte Dinu Săraru, replicile inteligente… prea inteligente, savuroase. La o lectură prelungită până spre dimineaţă, acasă la Dinu Săraru, s-a negociat ce rămâne şi ce cade din “Astă seară stau acasă”. Au trecut însă cuvinte pe care le asculţi şi parcă nu-ţi vine a crede că şi-au găsit loc pe o scenă de teatru, în comunism. Toni Grecu, care a scris versurile cântecelor, rememorează aproape cu furie barbaria cu care piesa a fost ciopârţită: “Textul a fost umilit, a trecut în genunchi de cenzură, a trecut zdrobit, cu capul spart, cu picioarele rupte, cu mâinile tăiate. A rămas o ciozvârtă. Textul iniţial a avut 54 de pagini, au rămas numai 25”. Când a aflat ce a mai rămas din munca în care îşi puseseră sufletul cu toţii, Nicu Alifantis povesteşte că şi-a vărsat năduful pe chitară: “Mi-am ieşit din sărite când am auzit ce au făcut. Am făcut ţăndări chitara”. Dar privind în urmă, Alifantis nu are regrete: “Mi-am dorit să lucrez la acest spectacol din două motive: 1. Ştefan Iordache 2. Textul.  Rezultatul: O experienţă în plus câştigată de mine şi încă una foarte importantă cu atât mai mult cu cât acest spectacol are numărul 50 pe lista spectacolelor de teatru la care am semnat muzica. Am început cu o voce, două trompeţele  jucărie, de plastic, o cârâitoare din lemn şi o chitară şi am terminat folosind o orchestră, un taraf, sintetizatoare, sampleruri, un cor mixt, un cor de copii, un grup vocal şi o chitară acustică drept laitmotiv sonor al întregului spectacol, totul în aproape 200 de ore de imprimări în studio. S-a lucrat ziua, s-a lucrat noaptea...”

Marele regizor Silviu Purcărete se confesează la rândul său în paginile cu ilustraţii şi texte ale cântecelor care însoţesc CD-ul: “Ce alta puteam face pe vremurile alea decât să ne distrăm trist? Nu prea mai speram noi mare lucru pe vremurile alea. (…) Oamenii ieşeau de la spectacol cu sentimentul datoriei cetăţeneşti împlinite: râseseră pe ascuns. Dar mai ales plecau fericiţi, fiindcă toţi îl iubeau pe Ştefan, iar muzica lui Nicu era tandră.”

LAUDE MICI
Românii au devorat fiecare reprezentaţie a spectacolului. Se dusese vestea în toată ţara, iar one man show-ul s-a jucat de fiecare dată cu casa închisă, până când, la Craiova, s-a iscat un scandal monstru ce a dus la deschiderea unei anchete şi la suspendarea spectacolului. În ciuda succesului, presa vremii a desfiinţat textul. “Laudele au fost mici şi au venit din partea publicului, din partea celor care ştiut despre ce este vorba, din partea celor care au pus umărul să scoată spectacolul şi din partea securiştilor care veneau cu familiile, deghizaţi în băbuţe, ca să vadă spectacolul şi râdeau pe înfundate. În presă am fost tocaţi. Se vorbea despre un text care nu are nici un fel de legătură cu educaţia şi cultura socialistă, care ataca marile cuceriri ale so-cietăţii socialiste multilateral dezvoltate, de doi amatori care nu sunt în stare să zugrăvească marile realizări ale poporului nostru în drumul luminos spre visul de aur al omenirii: societatea comunistă”, spune Toni Grecu.

LITURGHIE PE SCENĂ
Autorii textului nu au luat parte la vi-zionarea piesei, îşi aduce aminte Toni Grecu: “Am stat în holul teatrului, la intrare, iar la şedinţa de vizionare au fost numai conducerea teatrului şi persoane de la partid. Am aflat ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani din interviul pe care Dinu Săraru l-a dat la dumneavoastră în Scînteia, în Jurnalul Naţional. Pe noi nu ne-a informat nimeni, pentru că eram nimeni pe atunci. Eram nişte dilii, nişte descreieraţi. Am făcut acest lucru pentru că nu aveam ce pierde. Eu stăteam în Bucureşti, în gazdă. Toată averea mea erau trei pulovere într-o pungă. Ce să-mi ia? Caii de la bicicletă? Luaţi-i fraţilor! Să facem puşcărie? Credeţi-mă, mi se fâlfâia atunci cum mi se fâlfâie şi acum. Nu voiam să fiu disident şi nici colegii mei nu şi-au dorit acest lucru. Noi am vrut să facem un spectacol adevărat de glume, de satiră.”  

Doru Antonesi se înclină la rândul său în faţa geniului actoricesc al lui Ştefan Iordache, pe care l-a urmărit, timid, la repetiţii. “Îmi aduc aminte că discuta întruna cu Purcărete şi îl întreba cum să joace. Mi s-a părut atunci că Silviu Purcărete e un fel de psihanalist, pentru că îl întreba la rândul lui pe Ştefan Iordache «Dar tu cum ai juca?». Iordache îi arăta, iar Purcărete îi zicea de fiecare dată: «Atunci ce mai întrebi, că joci perfect». La premieră, Ştefan Iordache a fost emoţionat, chiar puţin crispat. Textul era stufos şi a avut un sufleur care a spus replicile aproape cuvânt cu cuvânt. Apoi am văzut piesa ceva mai încolo şi am avut un sentiment incredibil. Era desăvârşită. (...) Ţin minte că atunci când am văzut montarea spectacolului, parcă intrasem în biserică pentru a asculta o liturghie pe care o scrisesem eu cu un prieten.”

Un mesaj şocant şi curajos, un spectacol excepţional

Ruxandra Ion, fosta directoare a postului Acasă, care a făcut parte în 1988-1989 din echipa spectacolului, asigurând regia tehnică şi asistenţa de regie, îşi aminteşte cu drag repetiţiile de la teatru, dar şi cele de la Gruiu, acasă la maestrul Ştefan Iordache, la care participa şi compozitorul Nicu Alifantis. “Nu a fost uşor, dar rezultatul a fost excepţional. Îmi amintesc cu drag de efortul, profesionalismul lui Ştefan. Era magic. În ciuda mesajului puternic social pe care-l avea, spectacolul a trecut de cenzură datorită interpretării magistrale a lui Ştefan, dar în special datorită «diplomaţiei» fabuloase a lui Dinu Săraru, care ameţea comisia şi la propriu, şi la figurat. Distragerea atenţiei de la momentele-cheie, un whisky bun Suzanei Gâdea... făceau minuni. Repetiţiile erau o bucurie. Silviu, un talent uriaş, un om extraordinar, Ştefan, un om de o seriozitate incredibilă, un burete care absorbea şi reinterpreta prin talentul uriaş orice indicaţie şi idee, Nicu un compozitor de musical excepţional. (...)

Turneele din ţară au fost memorabile. Ştefan nu mânca nimic, nu ieşea din camera de hotel până venea la teatru, cu trei-patru ore înainte de începerea spectacolului. Era un spectacol şocant, curajos, poate chiar prea curajos pentru acele timpuri şi, cu siguranţă, aducea o satisfacţie fabuloasă publicului.
“Astă seară stau acasă” a fost un spectacol unic, ancorat într-o perioadă demult apusă pentru mine, creat cu inconştienţă, sau nu, cu nebunie sigur, şi cu foarte foarte mult talent”. Mărturie acelor momente au rămas imaginile surprinse de Paul Agarici la spectacole. Obiectivul aparatului de fotografiat a reuşit să îngheţe o fărâmă din jocul lui Iordache. “Ştefan Iordache a avut tot timpul bucuria piesei, pe care a luat-o ca şi cum fiecare reprezentaţie putea fi ultima. Nu că vor veni să-l lege, dar se gândea că vor veni să o interzică. Şi avea un chef nebun de joc. Avea momente în care pica pe gânduri şi spunea că degeaba se zbate să facă actorie în piesa asta. «Ăsta e singurul rol în care sunt om, nu sunt actor». Era uluit. Lumea aplauda, râdea şi lui nu-i venea să creadă. Pentru că textul era rupt din stradă, atât era de real şi de reprezentativ pentru ce se întâmpla”.

• Roxana Ioana Ancuţa

“Apa e de două feluri: rece şi caldă. În varianta corectă ea este de două feluri: rece şi caldă. Se mai întâlnesc situaţiile rece şi rece, apoi rece şi-atât sau numai atât. Varianta caldă şi caldă nu este specifică climei temperate în care ne află noi”
Versuri din melodia “Circul”, 1988

---

CD-ul "Astă seară stau acasă” poate fi comandat online la www.tvrmedia.ro sau achiziţionat din reţelele librăriilor Cărtureşti şi Diverta din ţară la preţul de 19,90 lei. Albumul conţine 16 piese şi este însoţit de o prezentare în original a versurilor, precum şi de fotografii de odinioară în care apar "actorii” principali ai acestui musical istoric: Ştefan Iordache, Nicu Alifantis, Toni Grecu, Doru Antonesi.