x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Din Havana - Teresa G. Caturla live la Bucuresti

Din Havana - Teresa G. Caturla live la Bucuresti

de Alex Revenco    |    15 Mai 2006   •   00:00
Din Havana - Teresa G. Caturla live la Bucuresti

Proiect al elitelor muzicii cubaneze, turneul Live from Buena Vista - The Havana Lounge va sosi pentru prima data in Romania, la 25 mai, la Sala Palatului, intr-un spectacol organizat de Emag!c Entertainment.

Pe scena Salii Palatului vor urca solisti si instrumentisti cunoscuti din celebrele Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, precum Teresa Garcia Caturla - "Marea Doamna a muzicii cubaneze", alaturi de Yanko Pizaco, Alberto Virgilio Vald...z, Julio Alberto Fernandez, Daniel Ramos Alayos si Guillermo Rubalcab Gonzales. Spectacolul, ce va avea in deschidere trupa Mandinga, este recomandat de 7Up si Volkswagen, iar Jurnalul National, Antena 1, Radio Guerrilla, Viva, Elle, Sapte Seri sunt parteneri media. Teresa, fiica cea mica a celebrului muzician Alejandro Garcia Caturla, s-a nascut in Remedios, Cuba, iar cariera ei se intinde pe o perioada de peste 40 de ani. In 1963 a fondat faimosul cvartet D’Aida impreuna cu Omara Portuondo, Xiomara Valdes si Lili Penalver, alaturi de care a concertat ani buni in orchestra Cabaret Tropicana.

IBRAHIM FERRER. La inceputul anilor ’80 si-a inceput cariera solo, iar cand a luat fiinta celebrul fenomen muzical Buena Vista, Teresita Caturla a fost unul dintre primele nume asociate cu revenirea muzicii traditionale cubaneze. De-a lungul timpului, maestrii Son-ului i-au fost alaturi atat in studioul de inregistrari, cat si in marile sali de concert ale lumii. Teresa Garcia a fost invitata pe doua albume Buena Vista Social Club (Omara Portuondo si Ibrahim Ferrer) si un album Pio Leyva. In 1998, Teresa Garcia Caturla s-a alaturat celebrului proiect Afro Cuban All Stars, alaturi de care a sustinut spectacole in toata lumea. Ca urmare a disparitiei lui Pio Leyva, unul dintre cei mai apreciati muzicieni ai Havanei, Teresa Garcia Caturla si-a exprimat dorinta de a continua spectacolul, aducand astfel un omagiu bunului sau prieten. Biletele costa 160, 110, 80 si 50 RON si se gasesc la Diverta Plaza, Diverta Unirea, Sala Palatului si www.myticket.ro.

×
Subiecte în articol: arte caturla teresa