Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Odată cu plecarea lui Maradona, unul dintre cele mai mari mituri ale tuturor timpurilor rămâne de acum doar în istorie. Omagii aduse acestui fenomen mondial, prin intermediul artelor și al cinematografiei
Zeul fotbalului, el Pibe de oro, a dispărut. Deopotrivă geniu și nesăbuință, asemenea celor mai mari artiști ai istoriei, Maradona rămâne un personaj controversat, dar uman până în cea mai adâncă parte a sufletului său. Supranumit D10s (Dios, zeul care purta pe teren tricoul cu numărul 10) de argentinienii lui, care i-au dedicat un întreg cult, construind, în 1998, Biserica lui Maradona / Iglesia Maradoniana, în Rosario, orașul nașterii sale și considerându-l un Dumnezeu palpabil, care a adus speranță și onoare țării lor, Diego Armando rămâne unul dintre cele mai mari mituri sportive ale tuturor timpurilor.
Iconic, cu fizicul său aparte, cu o abilitate aproape supraomenească de a-și dribla toți adversarii, Maradona a ales să rămână la Napoli. Prietenia sa cu liderul cubanez Fidel Castro și acțiunile sale continuu dezbătute de media și de publicul din toată lumea, precum și momentul ireal care i-a adus numele de La mano de Dios / Mâna lui Dumnezeu, în 1986 - când a marcat neregulamentar „cu mâna” împotriva Angliei, dedicând apoi victoria și golul „greșit” insulelor Falkland (Malvine), luate de englezi argentinienilor, după războiul ce avusese loc acolo, în urmă cu patru ani – toate acestea, și nu numai, au făcut ca Maradona să devină o sursă de inspirație pentru regizorii de film și pentru artiștii din întreaga lume.
Citește pe Antena3.ro
Pictura lui Francesco di Martino, Diego Armando Maradona, creată pentru expoziția Povestiri a AM Studio Art Gallery
Maradona, de Tvboy
Legendarul Maradona este prezent în numeroase creații artistice, de la graffiti-uri ce se întind pe pereți întregi de blocuri, la picturi expuse de-a lungul timpului în expozițiile lumii, la cărți sau filme dedicate carierei lui fabuloase. Orașul Napoli îl venerează și astăzi, după singurele două titluri de Campioană a Italiei pe care echipa de fotbal SSC Napoli le are în palmares, în istoria ei de peste 90 de ani, performanță extraordinară realizată doar datorită lui Maradona.
Putem aminti aici de monumentala pictură murală creată de Jorit, în 2018, în cartierul napoletan San Giovanni a Teduccio, sau de tributul adus de Roxy in the Box, lucrare cu o profundă latură socială. Nu pot lipsi desenele atipice Maradona, de Tvboy, coperta Sandokan (Maradona), de Flavio Favelli, sau chiar pictura realizată de Francesco di Martino. În 2016, artistul libanez Rayyane Tabet a prezentat la Muzeul Marino Marini expoziția curatoriată de Leonardo Bigazzi, intitulată La Mano de Dios, inspirată din episodul din Falkland.
Coperta Sandokan (Maradona), de Flavio Favelli
Maradona, de Roxy in the Box
În 2018, Vittorio Sgarbi l-a inclus în „versiunea napoletană” a Museo della Follia, mărturisind: „Nu există o capodoperă incontestabilă, deoarece nu există un geniu incontestabil. Până la Caravaggio, viața unor artiști chiar imensi, precum Leonardo sau Michelangelo, a fost inferioară operei lor. Odată cu Caravaggio, viața devine artă. Ca la Maradona. În ambele cazuri, existența lor trece printr-un abis care nu aparține sfinților. Ceea ce au creat nu a fost o prelungire a vieții lor. Chipurile lui Caravaggio sunt copiii vieții, ai străzilor, ai periferiilor umanității. Lucrările sale portretizează, deopotrivă, durerea și divinul, lumina și întunericul, păcatul și mântuirea. Maradona este un Caravaggio al secolului al XX-lea. Voi duce această artă cu mine, la muzeu.”
La Mano De Dios, de Rayyane Tabet, lucrare curatoriată de Leonardo Bigazzi pentru Muzeul Marino Marini din Florența. Foto: Valentina Silvestrini
La Mano De Dios, de Rayyane Tabet, lucrare curatoriată de Leonardo Bigazzi pentru Muzeul Marino Marini din Florența. Foto: Valentina Silvestrini
La Mano De Dios, de Rayyane Tabet, lucrare curatoriată de Leonardo Bigazzi pentru Muzeul Marino Marini din Florența. Foto: Valentina Silvestrini
Și cineaștii au vorbit despre Diego Armando Maradona. Cel mai recent este documentarul lui Asif Kapadia, ce poartă, pur și simplu, numele fotbalistului. Lansat în 2019, filmul urmărește istoria acestei legende, de la succese, până la căderi.
De asemenea, Maradonapoli, regizat de Alessio Maria Federici, în 2017, spune povestea de dragoste dintre iconicul fotbalist argentinian și Napoli, oraș căruia geniul lui Maradona i-a adus câștigarea a două campionate.
Asif Kapadia, Maradona
Maradonapoli, de Alessio Maria Federici
În 2008, Emir Kusturica prezenta la Festivalul de Film de la Cannes, în Selecția Oficială, în afara concursului, documentarul Maradona / Maradona by Kusturica. Un film despre viața agitată și controversată a jucătorului argentinian, privit de mulți ca fiind cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, ridicat la rang de zeu în țara sa natală. Unul dintre momentele illustrate de doscumentar arată cum, în biserica dedicată lui Maradona, rugăciunea „Tatăl nostru” a fost înlocuită cu rugaciunea „Diego al nostrum”, obiectul sacru este o minge, iar ritualul de botez constă în înscrierea unui gol cu mâna.
Documentarul este structurat în șapte părți ce corespund celor șapte păcate capitale, evidențiind astfel drumul parcurs de Maradona de la naștere, către glorie, ajungând la perioada controversată care i-a adus la un moment dat sfârșitul carierei, la un nivel foarte înalt. Maradona este arătat de Kusturica într-o lumină reală, neromanțată, aducând în prim plan cele trei ipostaze ale bărbatului Maradona: antrenorul de fotbal, capul de familie și cetățeanul implicat social, cu preocupări politice, care îi discreditează pe George Bush și pe prințul Charles, dar îi respectă pe Fidel Castro și pe Che Guevara, fiind adeptul lorși prietenul cel mai bun al Președintelui Cubei.
Fotbalistul vorbește deschis despre modul în care a ratat copilăria fiicelor sale și despre dependența lui de stupefiante, mărturisind că a început să le consume atunci când juca pentru FC Barcelona, dar i-au devenit indispensabile în perioada Napoli, în Italia, acesta fiind și arcul de cerc al carierei sale. Laitmotivul filmului este, însă, golul marcat de Maradona în sfertul de finală al Campionalului Mondial din 1986, împotriva Angliei, moment care a deschis drumul către câștigarea trofeului.
Documentarul include câteva imagini rarisime, din copilăria lui Maradona, când fratele său, întrebat cum l-ar descrie pe Diego, îl caracterizează ca fiind „un extraterestru”. În aceeași filmare, Maradona, la o vârstă foarte fragedă, știe deja foarte și spune că are o singură dorință în viață: să ajungă la Campionatul Mondial. Și să îl câștige.
Maradona văzut de Kusturica
