Direcţia 5

Am avut parte de un super-eveniment în week-end, invitaţi fiind la petrecerea de început sau final de an, pentru una din firmele importante din ţară. Pe lângă grupul nostru de interese, am avut parte, ca-”colegi” şi de trupa Direcţia 5.

Am avut parte de un super-eveniment în week-end, invitaţi fiind la petrecerea de început sau final de an, pentru una din firmele importante din ţară. Pe lângă grupul nostru de interese, am avut parte, ca-”colegi” şi de trupa Direcţia 5. Buun, ne-am zis, frecându-ne mâinile în sens invers al acelor de ceasornic, ştiind ce se aşteaptă şi/sau întâmplă.

În drumurile noastre în ţară, am întâlnit un loc în care Direcţia e binevenită de câteva ori pe lună. Fără exagerări. Dacă treci prin Cluj, fie că poposeşti la Diesel sau Karma, nu se poate să nu dai de Marian & Co, măcar de 3-4 ori. Ei, ne întrebam cum de e posibil. Şi de ce atât de des? Nu doar dintr-o uşoară invidie pe care o recunoaştem, dar şi din curiozitate. Prima întâlnire, hai să îi spunem accidentală, a noastră, s-a petrecut tot la Cluj, cu ocazia unui eveniment caritabil. După ce ne-am prestat activitatea socio-profesională, a venit rândul Direcţiei. Pe la finalul ultimei noastre melodii, Cristi Enache apare pe scenă, agitând frenetic tamburina, încercând şi reuţind să ţina pasul cu noi. Ne-a uimit puţin mişcarea, apoi ne-am bucurat văzând că sunt artişti cam pe aceeaşi lungime de undă cu noi. Cântecul nostru s-a apropiat de final, Direcţia fiind următoarea la rând. N-am apucat să ne dăm jos de pe scenă că Marian ne-a obligat să facem cale întoarsă, anunţând publicului prima colaborare, live, on-stage, a Direcţiei şi Ca$$ei. N-are sens să spun ce a ieşit, spun doar ce am simţit noi. O cântare memorabilă.

Ei, acum, revenind la week-end-ul trecut, petrecerea companiei ne-a adus din nou împreună. Având ocazia să stau în spatele lor, în timpul concertului, am putut să îi privesc mai de-aproape, să îmi dau seama care e magia trupei. Pot folosi cuvântul asta, pentru că, nedeclarându-ne fani ai erosului popular transpus în cântece pop-rock, am devenit fanii Direcţiei 5. Da, chiar dacă Leonard e fanul Direcţiei de pe vremurile lor de “studenţie”. Mă uitam la Marian cum se împarte între chitară bass şi clapele aflate pe scenă, cum o face bine, curat, fără scăpări, calculat ca un chirurg care îşi umezeşte bisturiul şi taie la precizie de micron. Îl priveam pe Damalan, cum se joacă pe griful chitării, reuşindu-i toate combinaţiile posibile, demonstrând că e un chitarist desăvârşit. Nici baschetbalistul dinamovist, “ascuns” în spatele tobei, nu era mai prejos, la un moment dat cooptându-l şi pe Bogdan, surprinzându-l pe Sorel şi făcându-l să dea o mână de ajutor. Dar cel mai împlinit de ce face, parcă, mi s-a părut Enache. Fanul Direcţiei de pe când solistul era Tony Şeicărescu, Enache are flerul necesar de a ajuta tot ce înseamnă femeie din public să dea ochii uşor peste cap şi să accelereze din gene. E un truc pe care l-aş învăţa şi eu. Dar la repertoriul nostru... :)

M-am declarat fan Direcţia 5. Ne-am declarat fani. Am priceput acum de ce sunt atât de bine primiţi la Cluj, Oradea sau celelalte oraşe. O trupă profesionistă, matură, cu un sound excelent. Cu oameni de suflet dedicaţi de ani de zile. Cu perfecţionismul dus la extrem, cu cântece învăţate pe de rost, cu playlist ales pe sprânceană la fata locului. Un band desăvârşit, la acelaşi nivel cu una “de-afară”.