x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții de amploare ale DIICOT la membrii unei rețele de contrabandă cu țigări din Serbia

Percheziții de amploare ale DIICOT la membrii unei rețele de contrabandă cu țigări din Serbia

de Redacția Jurnalul    |    19 Mai 2026   •   11:15
Percheziții de amploare ale DIICOT la membrii unei rețele de contrabandă cu țigări din Serbia
Percheziții DIICOT

Perchezițiile au avut loc la 26 de adrese din șase județe ale țării. Anchetatorii vizează o grupare infracțională specializată în contrabandă cu țigări, ce și-a extins activitatea și în comerțul cu substanțe interzise.

Procurorii DIICOT-Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare și polițiști de frontieră, au pus în aplicare, marți, 26 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș – Severin, Bihor și Bacău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat contrabandă și trafic internațional de droguri de risc, în formă continuată.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu luna aprilie 2024, patru suspecți, împreună cu mai mulți făptuitori, dintre care unii de origine sârbă, au constituit un grup infracțional organizat structurat, ierarhizat și coordonat, în scopul obținerii unor mari sume de bani din comercializarea de țigarete de contrabandă provenite din Serbia, sustrase de la controlul vamal. Pe parcursul activității infracționale, la gruparea de criminalitate organizată au aderat și alți suspecți, toți membrii având atribuții bine determinate și complementare”, precizeză DIICOT într-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, în funcție de palierul de acțiune, suspecții identificau furnizori din Serbia pentru livrarea țigaretelor, puneau la dispoziție spații necesare pentru transbordarea țigaretelor din autocamioane și depozitarea temporară a acestora în condiții de maximă securitate și conspirativitate, asigurau personalul necesar pentru efectuarea operațiunilor de descărcare a țigaretelor și reîncărcarea autoremorcilor cu mărfurile legal transportate, precum și persoane care să asigure transportul, distribuția și comercializarea țigaretelor către diverși clienți ori intermediari.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe transporturi de țigarete de contrabandă, însumând peste 3.000.000 de țigarete.

Afacerea s-a extins și pe teritoriul Finlandei, unde au vândut comprimate cu alprazolam, substanță considerată drog de risc.

„De asemenea cercetările au reliefat că, în perioada septembrie – octombrie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, doi dintre membrii grupului infracțional organizat specializat în contrabanda cu țigarete, împreună cu alți cinci suspecți, au constituit o altă grupare de criminalitate organizată având drept obiectiv obținerea unor importante sume de bani din vânzarea, pe teritoriul Finlandei, de comprimate conținând alprazolam, drog de risc, provenite din Serbia. Suspecții au intermediat relația dintre furnizorii sârbi și beneficiarii finali, au coordonat logistic operațiunile de predare-preluare și transport, au remis și preluat sumele de bani aferente vânzării comprimatelor și au participat nemijlocit la organizarea și realizarea transporturilor internaționale de droguri”, mai precizează DIICOT.

În baza informațiilor oferite de către autoritățile judiciare din România, în luna octombrie a anului trecut, autoritățile finlandeze au identificat și indisponibilizat 149.700 comprimate conținând alprazolam, introduse de către grupul infracțional organizat pe teritoriul Finlandei.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: perchezitii diicot contrabanda tigari
Parteneri