Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vestea retragerii lui Doru Octavian Dumitru de pe scena umorului românesc a stârnit fel de fel de reacţii: de la „e doar o strategie de marketing” până la „bine că i-a venit mintea la cap măscăriciului”. „Din păcate, nimeni nu se gândeşte la câtă muncă depun la construcţia acestor spectacole de stand-up, gen umoristic pe care, de aproape 20 de ani, îl promovez în România”, ne-a spus, zâmbind amar, DOD. „Mă retrag o vreme de aici. Chiar şi pentru mine e prea mult faptul că românii gustă «perversul» de nu ştiu unde şi umorul a ajuns atât de jos şi de ieftin”. Aşadar, la 5 decembrie, îl puteţi vedea pe DOD la Sala Palatului, trăgând cortina pentru o perioadă nedefinită.
•Jurnalul Naţional: Este acest ultim spectacol unul de criză?
Doru Octavian Dumitru: „Spumă de râs” este ultima parte a unei trilogii apărute în perioada de criză, primele două episoade fiind „Şoptitorul de păcate” şi „Glezne de râmă”. Subiectele abordate nu ţin însă de criză, ci sunt inspirate din ce ni se întâmplă zilnic tuturor. Teme? Foamea, banii, discriminarea bărbatului, Moş Crăciun... Mesajul este „învăţaţi să râdeţi, oameni buni!”. Cu banii pe care îi dai pe biletul la un spectacol de umor îţi cumperi poate trei luni de relaxare pentru mintea ta.
•Înainte de show-ul de la Bucureşti, aţi făcut un turneu prin ţară. Care e atmosfera în România?
A fost la fel de bine ca întotdeauna, ca atmosferă în sală. La Galaţi a fost cel mai bine. Doar că mai puţină lume, se vede criza în locurile goale. Publicul nu este unul „tradiţional”. Se schimbă de la an la an. Nu le văd feţele spectatorilor, dar le aud râsul. Şi îmi dau seama ca sunt şi foarte tineri, şi bătrâni.
Citește pe Antena3.ro
•Dacă tragem acum o linie, cum contabilizăm ce-aţi făcut pe scena românească?
Peste 7.000 de spectacole. De zece ori (din care şase reprezentaţii consecutive) am umplut Sala Palatului cu acelaşi spectacol, „Maşina de râs”. Este un record pentru România.
•Sunteţi canadian de o vreme bună...
Din 1991. Am plecat pentru că aici nu aveam cu cine să mă „bat” în meserie. Nu aveam competitor, iar eu voiam să învăţ mai mult. Am luat cursuri de comedie. Şi acum mai sunt la şcoală, mai sunt multe de învăţat. În Canada am aflat ce înseamnă stand-up comedy şi mi-am dat seama că asta mi se potriveşte. În ’92 am venit în România cu acest tip de umor, adaptat, fireşte, şi am rupt sălile ca one-man-show. Astăzi însă, stand-up-ul românesc nu-şi are locul decât în cluburi. A fost perpetuat greşit şi şi-a pierdut menirea.
•Şi de atunci faceţi naveta în stil mare...
Cam nouă zboruri dus-întors pe an. S-ar zice că am înconjurat Pământul de vreo câteva ori!
•Cum priveşti, ca emigrant, situaţia din România?
Ştiu că în 2010, până în iunie, au emigrat 300.000 de români. De atunci, au mai plecat încă vreo 500.000. Problema în România nu mai e cum să te adaptezi la sistem, ci cum să scapi de sistem!
•Sunteţi un membru activ al comunităţii româneşti din Ontario?
Mai mult sau mai puţin. În privinţa românilor-canadieni, m-a marcat o întâmplare neplăcută. În Calgary făceam anual un spectacol, la care veneau aproximativ 200 de spectatori. Organizatorii de la asociaţia românească de acolo mi-a spus recent că „e cam mult un spectacol pe an. N-aţi putea veni o dată la doi ani?” Nu e în regulă ca nişte oameni să decidă pentru un grup!
•Şi dacă în România nu mai veniţi o vreme, ce o să faceţi?
Voi scrie şi face stand-up comedy în engleză. Lucrez la un spectacol de o oră, pe care-l voi duce din 2011 într-un lanţ de cluburi din Canada. Eu sunt membru al sindicatului actorilor canadieni ACTRA, am legitimaţie de profesionist, T4. Nu pot face altceva decât comedie, ăsta e rostul meu! În România e foarte greu să mai faci asta, umorul a ajuns foarte jos şi nu mai are nici valoare de piaţă.
