x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Dorel Vişan: Confesiunile unui actor cu vorbă de poet

Dorel Vişan: Confesiunile unui actor cu vorbă de poet

de Oana-Maria Baltoc    |    09 Apr 2009   •   00:00
Dorel Vişan: Confesiunile unui actor cu vorbă de poet
Sursa foto: ALEX TUDOR/AGERPRES

Ardeleanul Dorel Vişan şi-a cinstit miercuri invitaţii prezenţi la Casa Capşa, la lansarea volumului "Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan", cu ţuică şi cu vin făcute în gospodăria sa din Martineşti, despre care vorbeşte mereu cu drag.



Cu lacrimi în ochi, actorul şi scriitorul Dorel Vişan le-a mulţumit celor mulţi care i-au fost alături de-a lungul carierei, în mod special maestrului Radu Beligan, prezent alături de alte nume importante la evenimentul de lansare a unei cărţi de suflet.

"Vreau să-i mulţumesc şi cu această ocazie meşterului Radu Beligan, care mă emoţionează, care a avut tot timpul încredere în mine şi care mi-a fost sprijin în arta mea. Ar trebui să mulţumesc la prea mulţi. Şi lui Gheorghe Dinică, şi academicianului Eugen Simion, lui Tudor Gheorghe şi lui Mihai Tatulici, pentru că fiecare este legat de destinul meu ca şi căutători de destine", a mărturisit emoţionat artistul.

CONVORBIRI DE REFERINŢĂ
Volumul "Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan", apărut la Editura Ars Longa din Iaşi, în colecţia "Summa cum laude", este cea de-a doua apariţie din această serie, născută anul trecut sub coordonarea lui Costin Tuchilă, o dată cu lansarea primului volum, intitulat "Poezie de teatru - Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu".

Editura îşi propune ca prin această serie să le ofere cititorilor veritabile monografii, realizate într-o manieră ingenioasă, pornind de la o convorbire, o provocare pe care Puşa Roth o adresează unor importanţi oameni de cultură, actori şi scriitori. Pe lângă interviu, care reprezintă substanţa cărţii, apare şi o biografie artistică a interlocutorului, o postfaţă, referinţe critice, o serie de materiale scrise chiar de Dorel Vişan sub titulatura "Întrebări ce par a nu avea nici o legătură" şi un material fotografic cuprinzător.

Despre cariera prodigioasă a artistului complex care este Dorel Vişan a vorbit şi criticul Ion Parhon, care l-a descris drept o "natură aproape eclectică, uşor paradoxală, unde stravechiul bun-simţ ţărănesc se întâlneşte cu frământările şi interogaţiile proprii intelectualului, unde o oarecare mâhnire pe care o întâlneşti câteodată pe faţa lui, aidoma mâhnirii exilatului în propria ţară, se întâlneşte cu bucuria de a exista, cu o mare plăcere de a povesti, dar şi cu o ingeniozitate ieşită din comun, care şi-a aflat cuibul tocmai în templul poeziei".

SEMNE SCRISE
La rândul său, actorul cu suflet şi vorbă de poet le-a împărtăşit celor din jur crezul său în privinţa semnelor scrise pe care le lasă în această lume: "Cred că o carte este lumina din interior a unui om, pe care şi-o recunoaşte într-o formă înstrăinată. Sunt gândurile lui pe care nu ştie să şi le pună singur pe hârtie şi vin într-o formă înstrăinată înapoi, spre el, spuse de alţii.

În general, nu ne considerăm gândurile şi lumina noastră interioară ca fiind a noastră dintr-o anumită modestie sau ignoranţă. Nu o propovăduim, dar, într-o ultimă instanţă, din aceste lumini interioare se face apropierea de Dumnezeu.

Le mulţumesc Puşei Roth şi domnului Costin Tuchilă, care m-au provocat să fac această cărticică, după cum spunea Tudor Arghezi, care este un semn în sine, un semn care rămâne în lume, lucru care trebuie să ne preocupe pe fiecare. Un om care nu lasă semne a trăit degeaba.

Iar semnele sunt de diferite feluri. Şi să sădeşti un pom este un semn. Este un semn care mă onorează şi care va rămâne. Un semn care astăzi a primit o conotaţie în plus prin prezenţa celor care au venit aici. Pentru că faceţi ca într-o lume în care omul nu mai conversează cu Dumnezeu, nu mai conversează nici cu el însuşi, ci a început de la o vreme să vorbească singur, să intrăm cel puţin într-un dialog, ceea ce pentru mine este un lucru extraordinar".

×
Subiecte în articol: arte