Dorele, ma mai tii mult, ma?

Doi muncitori misto imbracati, cu salopete trendy si camasi asortate si scorbite, mai mult ca sigur cu mainile curate si cu servetele d-alea dezinfectante in buzunarele salopetelor, muncesc foarte mult. Aproape la fel de mult ca mesterul Manole, din balada cu acelasi nume. Dimineata ce lucra, dupa-masa se darama si tot asa, si tot asa. Satula de facut la sandvisuri in prostie pentru mancau’ de barba’su si abia descoperind deliciile subtile ale feminismului, Ana si-a zis ca mai bine sa-si faca abonament la un fast-food trantit generos chiar colo’sa, in intersectie, ca sa aiba si ea timp de un coafor, de o cuticula rebela, de un masaj anticelulitic si, evident, de un epilat eventual cu model dupa cum doreste caprioara.

Barba’su e un tip nesimtit care face misto de colegul lui, mai tanar si mai putin smecheros ca el. El n-are nevasta. El are mamica. Lui, mamica-i face sandvisuri d-alea invelite frumos in servetele cu model de floricele. Asta batranu’ e supercool si are o nevasta pe masura, o nevasta pe val, o nevasta in acord cu timpurile. Pentru ea, singurul efort pe care consimte sa-l faca pentru barba’su este sa nu rateze sedintele de masaj din fiecare miercuri si vineri.

Ati recunoscut desigur, onorat auditoriu, noua reclama la Mc’Do, in care un mester batran il ia la misto pe colegul lui mai tanar, luandu-i sandvisul si aruncandu-i-l hat departe. Chestia se petrece in timpul unei pauze destul de bine-nemeritate, in care oamenii, epuizati, inteleg sa-si umple bateriile basculand la sandvisuri, in timp ce constructia se darama postmodernist in spatele lor.

Remarc asemanari grosolane intre reclama asta si cea de la Unirea. Bineinteles ca nu unireasopingsentar, nici unirea Principatelor Romane, ci coniacul pe care am vazut cu ochii mei ca-l cumpara muncitorii aia cu pufoaice gri si murdare de var. Pai da! Ca si in reclama lor, in reclama noastra, oamenii sunt la fel de bine intoliti, in sant e curat (s-a dat cu aspiratoru’ mai deunazi) si, ca sa n-o mai lungesc mult, evident ca tot ce-si doreste muncitorul roman intr-o pauza de masa nu este nici o partida de table, nici una mica de coniac, ci un sandvis cu branza de la Mc’Do! Ma rog...

Imi place ca aluia mai batran sa-i zic Gogu, iar aluia mai tanar, Dorel sa-i fie numele! Imi place sa cred ca Gogu pare sa zica "Dorele, ma mai tii mult, ma?, ca am un chef de sandvis cu branza de nu pot sa-ti spun". Dorel se-ndura pana la urma si se-asaza la mancat, dar Gogu e nesimtit si-i ia sandvisul si i-l arunca, intrebandu-l superior daca i l-a facut ma-sa.

Exista un prototip al prostului in genul asta de reclame. Exista un Dorel, un tip angelic, divin, copilaros, un tip constiincios si de o puritate incitanta. De obicei, faci misto de genul asta de tipi, dar totusi tu, un pervers batran si paros, ii admiri tacit inocenta. Dar nu ma pot abtine sa-i zic prostului astuia: "Dorele, ia mai fa, ma...".