Durerea râde uneori, cu gura pictată a unui arlechin...

Mihail Drumeş (1901-1982) provine dintr-o familie de aromâni din Macedonia, stabilită iniţial în Oltenia. Scriitorul a urmat liceul la Caracal şi Craiova şi a absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Cărţile semnate de Mihail Drumeş s-au bucurat de mare popularitate în perioada interbelică.

Fără îndoială, cel mai mare succes a avut romanul său ,"Invitaţie la vals", care a înregistrat de-a lungul timpului 35 de reeditări, atingând un tiraj impresionant. George Călinescu l-a încadrat astfel: ,,E un roman confecţionat cu destulă inteligenţă, în limitele acestui gen: suficient de patetic ca să dea cititorului iluzia emoţiei artistice (...)".

Întrebarea este dacă patetismul nu poate fi expresia sentimentelor autentice şi chiar a unei sensibilităţi ieşite din comun. Sunt cazuri în care a fi patetic nu înseamnă a fi histrion sau cabotin... ci doar a văduvi de strigăt, un foc mocnit...

NEAŞTEPTATE EMOŢII...
"Elevul Dima dintr-a şaptea" este un roman despre şi pentru adolescenţi, a cărui lectură poate marca definitoriu un segment din traiectoria formării unui tânăr. Citit la vârsta personajului principal din carte, volumul poate fi luat foarte în serios, prin contopirea mentală până la identificare cu emoţiile şi trăirile protagoniştilor. Elevul Dima, conform sistemului de învăţământ de atunci, era în clasa a şaptea şi avea 19 ani.

Scrisă la persoana întâi singular, cartea conţine confesiuni puternice.
,,Când iubeşti eşti serios fără să vrei, căci durerea nu râde", spune tânărul Grigore Dima. Poate că durerea râde uneori, cu gura pictată a unui arlechin...

Protagonistul acestui roman, care a făcut deliciul unor repetate generaţii de adolescenţi, este un tânăr cultivat, pentru care lectura era o îndeletnicire constantă. "în câteva seri de lectură prelungită până târziu, am dat gata pe M-me Bovary, Thais, Martin Eden, Werther şi altele. Nici una nu-mi place însă ca Manon Lescaut, această poveste de dragoste supraomenească, cea dintâi şi cea de pe urmă, nesăţioasă şi mereu proaspătă, renăscând prin ea însăşi, pe care nu o sugrumă nici mizeria, nici ruşinea..." eroul nostru, Grig, era îndrăgostit de proiecţia ideală transpusă asupra unei fotografii găsite într-o carte, pe care cineva o uitase într-un tren.

Ea, femeia din fotografie, era o soprană celebră, iar tânărul Dima era foarte sigur că o va lua cândva de soţie... E drept că deliciile închipuirii se lasă perfect turnate în cupa vârstei adolescente. ,,Mă gândesc întruna la dragoste şi caut din cărţile pe care le citesc să-mi fac o idee desluşită despre ea. Vreau să ştiu în ce constă mirajul iubirii, cum se provoacă iubirea şi ce trebuie să faci ca să fii iubit?"

Acestea sunt căutări şi întrebări perseverente în timp; generaţiile se succed, misterele şi tainele rămân... Elevul Dima era născut la Paris şi crescut la Londra, copilul unor părinţi protectori, fără griji materiale. Elevul Dima avea haine, cărţi, o gazdă grijulie, prieteni şi camarazi minunaţi, fete-cucuiete în apropiere... Grija lui era să se logodească însă cu soprana, iubita lui plăsmuită. Colegii, cei care îl credeau, îl invidiau...

Iar întâlnirea reală cu această femeie, în carne şi oase, a declanşat alte neaşteptate emoţii şi contorsionări sufleteşti... Pe care nu le deconspirăm, pentru a nu diminua impactul primei lecturi...

ROMANUL ÎŞI AŞTEAPTĂ CITITORII
Adolescentul cultivat şi mângâiat de soartă cunoaşte tresăriri, variante feminine, revelaţii şi desfăşurări de forţe erotice, pe care le încorporează, firesc, maturizării sale.

,,Se vede că îi place şi ei. E doar atât de bine! Nu mă dumiresc cum fata asta poate să ia jocul nostru în serios, fiindcă se străduieşte din răsputeri să mă răstoarne. Pentru ea, farmecul e să învingă? Oare nu simte altceva, cu mult mai voluptuos, decât vanitatea biruitorului?"




Acest gând, această întrebare rămasă în conştiinţa unui om care se maturizează, capătă fără îndoială peste timp alte paradoxale răspunsuri. Până când poţi să crezi că marele regizor nu a vrut decât ca spectacolul lumii să fie un repetabil război, obligatoriu cu învingători şi învinşi? Trăim îmtr-o lume a aparenţelor, a imaginilor construite, a călăilor cu blană de victimă... şi ca să îi răspund elevului Dima, durerea poate să râdă dacă acesta este preţul de învingător al clipei sau de om al zilei...

Viteza luminii nu este pentru distanţe liliputane. Un alt adolescent, şoimaru, crede didactic şi cuminte într-un Dumnezeu care orânduieşte după principii specific umane mersul lumii, împărţind dreptatea şi pedepsind fărădelegile.

CĂLĂTORIE ÎN TIMP
Elevul Dima îl contrazice, replicându-i: "Crezi tu că poţi să-i atribui lui Dumnezeu însuşiri omeneşti? Înseamnă că îl micşorezi, că îi ştirbeşti măreţia puterii Lui care n-are margini.(...) Ceea ce interesează este viaţa, în genere, manifestată în ansamblul ei ca un angrenaj desăvârşit". Şoimaru, dezarmat de o iubire nefericită, se sinucide.
O asemenea întâmplare cutremură din temelii universul mental şi afectiv al tânărului Dima.

"Elevul Dima dintr-a şaptea" este o carte pentru romantici. Pentru cei care cred că literatura se face şi cu sentimente, fie ele şi adolescentine... Recitind volumul după douăzeci şi ceva de ani, am trăit o călătorie în vis, cu destinaţii geografice despre care ştiam că nu mai există. Dar am avut sentimentul puternic că sunt posibile călătoriile înapoi în timp, într-o lume de cândva. O lume în care elevul Dima îşi aşteaptă cititorii din alte generaţii.


Elevul Dima în Craiova de azi
Străzile Craiovei nu mai păstrează astăzi decât vag parfumul de tei pe care Elevul Dima dintr-a şaptea îl respira cu ani în urmă, pe vremea când povestea adolescenţei lui începea să se împletească ireversibil cu poveştile adolescenţilor din toate timpurile. I-am pornit pe urme printre amintiri şi i-am căutat paşii opriţi în loc pe caldarâmul oraşului unde s-a petrecut una dintre cele mai frumoase iubiri din literatura română: cea dintre Grig Dima şi Lotte.

"Am apucat-o în sus ca să ajung în Strada Victoriei. Uite, acolo erau pe vremuri catacombele lui Nea Iancu, unde încingeam chefuri de pomină. În locul lor s-a ivit o casă nouă, cu trei etaje. La parter era un restaurant şi berărie intitulat ciudat Gaudeamus, iar deasupra un hotel cu acelaşi nume..."

Gândurile inginerului Grigore Dima, bărbatul care lăsase în urmă, pe străzile Craiovei, nu o poveste de iubire căreia îi construise odată, demult, un final de "Romeo şi Julieta", ci, mai degrabă, jumătate din fiinţa lui, pe adolescentul care fusese şi de care se îndepărtase în toţi anii din urmă, se insinuau acum, după 15 ani, printre amintiri de mult îngropate.

Istoria elevului Dima am trăit-o cu toţii. A venit un moment când punţile toate cu lumea populată de aventuri a vârstei de 19 ani s-au rupt - la unii pe nesimţite, la alţii cu furii şi chinuri distrugătoare - şi viaţa ne-a furat, purtându-ne în direcţii nebănuite. În Craiova de astăzi cu greu se mai simte adierea începutului de secol al XX-lea, când un băiat timid, care făcuse deja înconjurul lumii, venea să descopere iubirea, cea mai mare taină a universului, în Cetatea banilor, dincolo de Dealul Străjeştilor.

La fel cum creatorul lui, Mihail Drumeş, venise din Macedonia şi se stabilise în Oltenia, împreună cu părinţii Despina şi Vasile Dimitrie... Cine îşi mai aminteşte astăzi de Drumeş şi de poveştile lui de dragoste care în anii dintre cele două războaie şi după aceea făceau să lăcrimeze atâţia ochi de tinere domnişoare şi să tresară romantic atâtea inimi de liceeni?

Am străbătut Craiova şi am căutat nu atât urmele lui Grig Dima pecetluind pe vecie cu un sărut iubirea cu Lotte, ci urmele pe care eroul adolescenţilor din alte vremuri le mai lasă astăzi în sufletele liceenilor. Pe băncile de pe estrada din faţa teatrului, prin locuri pe unde Grig se va fi plimbat cândva visând la iubirea lui imaginară, la cântăreaţa Alina Barbu, am găsit câţiva tineri care chiuliseră de la ora de Limba română.




Liceul unde erau elevi a rămas, din motive uşor de înţeles, secretul nostru. "Mie mi-a zis mama să citesc romanul ăsta, «Elevul Dima dintr-a şaptea», când eram mai mică, prin clasa a IX-a. L-am citit, a fost frumos, dar cam trist. Şi oricum, băieţii de astăzi nu mai sunt aşa", îmi spune una dintre fete, acum elevă în clasa a X-a.

"Adică eu nu-i văd pe colegii mei să stea cu o fotografie în faţă, pe birou, şi să viseze să scrie scrisori de dragoste unei cântăreţe celebre, pe care n-au cunoscut-o niciodată. Şi nici să viseze la marea iubire. Acum e altfel. Dar cartea a fost frumoasă. Cred c-o s-o mai citesc o dată." "Mie mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci", spune, în schimb, una dintre colegele ei.

"Am citit cartea de două ori. Cred că bunicii noştri iubeau altfel. Mie îmi plac poveştile de dragoste şi cred în ele. E adevărat însă că mi-a lăsat aşa, un gust amar, de fiecare dată, că nu pricep de ce trebuie să rămâi cu altcineva când iubeşti pe cineva anume. Finalul e cam nasol şi nu prea îl înţeleg, dar oricum e frumos şi am plâns când am citit. Adică, sincer, nu prea mă aşteptam să se despartă de Lotte la ce iubire a fost între ei. Şi cel mai tare m-a impresionat faza cu cimitirul, când băieţii hotărăsc să stea acolo toată noaptea ca să nu se simtă mortul singur."

Din grupul de cinci adolescenţi, cele două fete au fost singurele care auziseră de Elevul Dima dintr-a şaptea... Am plecat mai departe, străbătând locuri care astăzi arată cu siguranţă altfel, căutând să văd oraşul cu ochii cu care Grig, de curând întors de la Londra, Paris sau Geneva trebuie să-l fi văzut în acea dimineaţă...

"Craiova, cu străzile strâmbe şi rău pavate, cu casele mici şi sărăcăcioase, aşezate alandala, îmi trezeşte o dureroasă strângere de inimă, aş spune chiar milă. Ah, când mă gândesc la palatele uriaşe ale Parisului şi Londrei, unde mi-am petrecut copilăria, la parcurile lor nesfârşite, la zgomotul şi fierberea neîntreruptă a străzilor, m-apucă o nostalgie amară după acele locuri."

Aici însă o va descoperi pe Manon Lescaut a lui, undeva, într-o căsuţă din fundul unei curţi, străjuită de un nuc uriaş care-şi întindea umbra până în stradă. Şi povestea începe abrupt, în chiar ziua în care băiatul cel timid, îndrăgostit de o fotografie găsită în tren, deschide din greşeală o altă uşă din casa gazdei... Şi o dată cu ea deschide, de fapt, o uşă spre inima tainei pe care este sortit s-o trăiască. Iar Craiova, ca o fotografie în sepia, începe să se coloreze încet, încet, cu fiecare zi în care iubirea lor se clădeşte din vise, declaraţii, săruturi şi gelozii...

Ce rămâne în final? Nouă lovituri ca de pumnal înfipte în inima lui Grig, după 15 ani, când ceasul Prefecturii bate ora exactă şi o Lotte furată de viaţă alege să dispară pentru totdeauna. Atât.

 Monica Andronescu