Eliade, prizonierul propriilor idei, între dualitate şi spiritualitate

Dualitatea compusă, descompusă şi recompusă pare să-l urmărească pe Mircea Eliade şi în "Întoarcerea din rai". De altfel, peste timp l-au urmărit multe dintre dilemele din romanele sale de tinereţe. Personajele sale oscilează între viaţă şi moarte, între solitudinea turnului de fildeş şi împlinirea prin iubire, între o femeie şi o alta, între acceptarea destinului şi revolta împotriva acestuia.

"În carte sunt închise gândurile - bune sau rele - unei generaţii care încearcă o depăşire a vechiului meşteşug scriitoricesc. E îmbelşugată noutate pe cele 419 pagini. Se dă la iveală o lume nouă, răsărită, dar în curs de afirmare şi se acordă un nou chip de literatură - ca metodă de cercetare a omului şi ca formă de prezentare. Cert, «Întoarcerea din rai» n-ar fi cu putinţă să fie scrisă decât între anii 1931-1933", scria Constantin D. Ionescu, în cronica sa din revista Ramuri (1943). Acelaşi critic a definit sâmburele cărţii drept "o lume în gestaţie.

Durerile şi năzuinţele tineretului care se caută. Conflict între generaţii: una consumată, vetustă; cealaltă, nouă şi necristalizată. Un aspect al crizei de creştere. Este strigătul surd al tineretului suspendat. Între ce a fost înainte, dincolo de tratatul de pace, şi ce a urmat după e un hiat. Lumea nouă care se naşte n-are legătură cu trecutul. Între azi şi ieri stă căscată prăpastia războiului, peste care nu s-a întins puntea între generaţii."

Volumul, numit cu o rezonanţă simbolică "Întoarcerea din rai", a fost tradus în engleză "Paradise Lost" - "Paradisul pierdut", asemeni oprerei lui John Milton. După cum explica chiar Eliade, titlul se referă la pierderea "paradisului" în care tânăra generaţie a trăit în cei 12 ani de la sfârşitul războiului şi crearea României Mari, până în 1933. Pierderea nu a fost doar politică, ci şi personală. Era pierderea pe care el însuşi o experimentase la întoarcerea din India.

Eliade intenţiona ca acest roman să fie primul dintr-o trilogie - al doilea fiind "Huliganii", iar al treilea, "Viaţă nouă", pe care nu a mai apucat să-l finalizeze. Povestea se dezvolă mai ales prin dialoguri, discuţii şi gânduri ale personajelor. Divizaţi între dorinţa acţiunii şi a detaşării, tinerii săi eroi îşi problematizează mereu viaţa, cu gravitate ori sarcasm, în deplină singurătate sau în întâlniri bahice. O viaţă alcătuită din iubiri pătimaşe şi idealuri tulburi, ce se întâmplă într-o lume care pare incapabilă să se stabilizeze. Chiar dacă relativ puţine lucruri se petrec, eroii îşi trăiesc cu voluptate fiecare experienţă şi fiecare caută febril împlinirea de sine. Tinerii intelectuali bucureşteni de felurite profesii sunt realmente pasionaţi de ceea ce Mircea Eliade numea problemele esenţiale: dragostea şi moartea, implicarea în acţiune şi realizarea pe plan profesional.

Eroii din "Întoarcerea din rai" sunt Pavel Anicet şi David Dragu. Prin acţiunile lor, autorul prezintă ceea ce el consideră problemele spirituale centrale ale tinerei generaţii. Personajele îl recompun pe autor ca într-un puzzle. Ambele reprezintă filosofii şi stiluri de viaţă cu care scriitorul însuşi s-a identificat. Însă ele nu sunt imagini fidele ale autorului, cu toate acestea Eliade dezvăluie în autobiografia sa că în momentul apariţiei romanului i-a fost greu să vorbească "despre contextul autobiografic al romanului". Dragostea, implicaţiile, consecinţele se amplifică. Pavel se vede prins în capcana iubirii cu Una: nu poate sta cu ea, dar nu poate sta nici fară ea. Mai mult, este prins între două iubiri, între două femei - Una şi Ghighi - şi nu poate renunţa la niciuna. El ajunge să creadă că singura salvare din dualitate e moartea. Va lua decizia de a înfrânge soarta, alegând un mod radical: sinuciderea.

La fel ca şi autorul probabil, personajul crede că fiecare om va privi moartea aşa cum şi-a imaginat-o: "Un ateu va întâlni neantul, un catolic paradisul sau infernul, un buddhist pantheonul buddhist şi aşa mai departe".

"În acel moment dori toate lucrurile, ca într-o căzătură fără sfârşit, o lunecare vertiginoasă către un fund de nimeni cunoscut", este finalul Întoarcerii. "Nu e nici o îndoială pentru mine că amândouă punctele de vedere care aparţin lui Pavel şi lui David fac apel personal la Eliade", concluziona Mac Linscott Ricketts în cartea "Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade". Mai mult decât atât, mulţi au observat că într-un fel sau altul în toate personajele din acest roman poate fi văzut Eliade, toate aceste personaje putând fi ipostaze diferite ale sale.

"Întoarcerea din rai" e produsul întoarcerii autorului într-o Românie care nu mai semăna deloc cu cea pe care o părăsise în 1928. Marcat de eşecul experienţei generaţiei şi de întâlnirea dintre experienţele sale personale şi tulburările politice ale vremii, Eliade însuşi concluziona: "Un romancier scrie un roman social (...) persecutat de destinul omului modern, problemă care l-a dominat întâi pe el însuşi".