Istoria vechiului Bucureşti, prezentantă din perspectiva blazoanelor şi monogramelor care ornau obiectele elitei aristocratice româneşti, este tema nou-inauguratei expoziţii de la Palatul Suţu. Cele peste 300 de piese expuse, care au aparţinut familiilor Suţu, Cantacuzino, Sturdza, Bibescu, Familiei Domnitoare Cuza sau Familiei Regale a României, amintesc de o lume care a strălucit prin eleganţă, stil şi simţ al datoriei.
E prima oară, în ultimii 30 de ani, când se organizează un astfel de eveniment. Se pune accentul pe capacitatea blazonului de a reconstitutui epoca şi universul posesorului. „Bucureștenii vor cunoaște prin aceste blazoane, într-o manieră inedită, istoria unor familii nobiliare care astăzi sunt cunoscute ca nume de străzi, bulevarde, piețe, oameni care au lăsat urme trainice în istoria țării și a Capitalei”, consideră Dr. Dana Roxana Nicula, muzeograf – Secția Istorie a Muzeului Municipiului București.
Expoziţia „Elite și Blazoane în Vechiul București” poate fi vizitată până la data de 10 mai.