Experienţa românească a mulţimii

Există ceva în gena românului care-l face să se înghiontească şi să sucească hainele pe vecinul său ori de câte ori se află într-o aglomeraţie, fie aceasta organizată sau spontană.

E ceva care-i spune "acum împinge-te, acum devastează totul în calea ta, acum calcă-l pe om în picioare, acum dă-i coate în burtă". După experienţa românească, o coadă e lupta prin care obţii ceva în farfurie. Ca o vânătoare, numai că, în loc de suliţă, ai portofel şi în loc de câini de vânătoare ai coate şi genunchi cu care poţi să-ţi croieşti drum prin mulţime. Pentru românul autentic, coada e esenţială ca să-şi manifeste spiritul de luptător. Nu contează la ce coadă stă, contează doar că stă la o coadă. În autobuz, pe trecerea de pietoni, la ieşirea de la cinema, la garderoba Ateneului, în metrou, la mitingul organizat pentru mărirea salariilor, la hipermagazin, la nonstopul din colţ, la bancă, la plata facturii pentru energia electrică, la cartofi, la struguri, la pâine, la oriunde se întâmplă să se formeze o coadă. Câteva persoane adunate cu un singur scop, nedeclarat, dar evident pentru tot restul, e suficient să declanşeze în mintea românului apetitul pentru înjunghiere. Întotdeauna la o adunare mai mult sau mai puţin organizată, se găsesc câteva persoane responsabile cu ordinea şi care, evident, nu fac parte din staff-ul instituţiei în preajma căreia se întâmplă acţiunea cozii. Doamne justiţiare care strigă după ordine şi după dreptate, încât mă întreb de ce nu-şi păstrează rolul până la sfârşit şi abandonează imediat ce şi-au făcut cumpărăturile. De ce nu stau până la sfârşitul programului?

Ieri-dimineaţă au sosit în ţara noastră moaştele unui preaiubit sfânt – ale Sfântului Apostol Pavel. Am mers în procesiune de la Catedrala Sf. Spiridon până la poalele Dealului Patriarhiei, croindu-ne drum printre maşini, agenţi de ordine, trecători. O cunoscută "vedetă" de televiziune zâmbea frumos din vitrina librăriei Sophia. Mi-am făcut un păcat întrebându-mă ce-o căuta fata asta lângă "Viaţa Cuvioasei Parascheva" şi, mai mult decât atât, într-o librărie cu alt profil decât cel pop. După o aşteptare cât de cât liniştită a urmat o vânzoleală ciudată. Parcă cineva de sus a luat o lingură de lemn şi a început să amestece cu noi între noi. În câteva clipe, liniştea iniţială avea să fie spulberată de coate în burtă şi călcări pe picioare. Lumea începuse să se grăbească. Cu greu, câţiva dintre noi au reuşit să se extragă mulţimii, care continua să-şi exercite cunoştinţele de descurcat în aglomeraţie.