x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția de artă plastică „Regele pescar” de la Galeria de Artă FAAD din Delta Dunării vă așteaptă

Expoziția de artă plastică „Regele pescar” de la Galeria de Artă FAAD din Delta Dunării vă așteaptă

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Iul 2025   •   20:45
Expoziția de artă plastică „Regele pescar” de la Galeria de Artă FAAD din Delta Dunării vă așteaptă

Recent, a avut loc inaugurarea Galeriei de Artă FAAD – dedicată temei pescuitului, în locația din str. Dunării, nr. 4, Mahmudia, propunând o abordare artistică asupra relației dintre apă, om și mediu, explorând sacralitatea apei și valorificând patrimoniul cultural și natural al spațiului danubiano-pontic.

Evenimentul a fost deschis de renumitul artist GRIGORE LEȘE care a transmis mesajul păstrării tradițiilor ca sens al vieții, a oferi respect, credință și ascultare a propriului ritm. De asemenea, conf. univ. dr. Gheorghe Caruțiu a menționat importanța creării unui astfel de spațiu, atât pentru artiști cât și pentru localnici, tineri și publicul vizitator.

 

Președintele, director General al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare “Delta Dunării” Tulcea, dr. biolog Tudor Marian, a subliniat faptul ca Delta Dunării are nevoie și de promovare din punct de vedere cultural, nu doar turistic, încurajând dezvoltarea colaborărilor în acest sens, prin promovarea valorilor locale în circuitul cultural național, regional și internațional.

 

În cadrul evenimentului a avut loc un recital de vioară-chitară susținut de elevii Liceului de Artă George Georgescu, Tulcea, interpretat de Ayana Cărare - voce / vioară și Cârlig Rareș Adrian - chitară. La eveniment au participat: managerul general al Regional Air Services – Aeroport Tuzla, domnul Adrian Vasilache, artiștii vizuali Traian Oancea, Ion Tițoiu, Eusebio Spinu, Ioana Lavinia Streinu, Cătălin Lăzăroiu, cât și binecunoscutul grafician-caricaturist Leonte Năstase.

 

Expoziția de artă plastică ,,Regele pescar” din cadrul Galeriei de Artă FAAD din Delta Dunării, ramane deschisa publicului între 25 iulie – 25 septembrie a.c., în locația din str. Dunării, nr. 4, Mahmudia.

 

Expun: AUREL BULACU, GHEORGHE CARUȚIU, MIRCIA DUMITRESCU, GHORGHE FĂRCAȘU, BOGDAN HOJBOTĂ, TRAIAN OANCEA, VALERIU LAZĂR, EUSEBIO SPINU, FLORIN STOICIU, IOANA-LAVINIA STREINU, IGNAT ȘTEFANOV, ION TIȚOIU.

Eseu: MIHAI HUREZEANU. Artă video: CĂTĂLIN LĂZĂROIU. Curator: IULIA MIHALCEA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Grigore Lese delta dunării