x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”

Expoziția „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Dec 2022   •   17:30
Expoziția „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță vernisajul expoziției „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism” care va avea loc miercuri 28 decembrie 2022, ora 18.00 în spațiul expozițiilor temporare de la parterul Galeriei Naționale.

Expoziția va fi deschisă de domnul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

Max Herman Maxy a fost una dintre figurile excepționale ale artei secolului XX din România, viața sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin până în anul 1947 și cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an și până la moartea sa în 1971. În ambele perioade a fost o figură de prim rang, fie ca unul dintre liderii mișcării artistice de avangardă din perioada interbelică, fie ca directorul care a condus înființarea și funcționarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă (actualul MNAR).

Această expoziție prezintă opera artistului în aceste două secțiuni distincte, urmând firul cronologic al biografiei sale și reunește 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică și proiecte de scenografie, obiecte de artă aplicată, o selecție din revistele de avangardă Integral, Contimporanul, unu, Punct.

Vor fi proiectate selecții din filme documentare realizate în anii 40 și 50 semnificative pentru climatul epocilor respective.

La realizarea expoziției au colaborat: Arhiva Naţională de Filme, Asociaţia „Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României”, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Complexul Muzeal Arad, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Consiliul Naţional al Cinematografiei, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea. De asemenea, sunt expuse lucrări din colecțiile Damian Florea, Vladimir Pană, Ovidiu Șandor.

Curator Călin Stegerean, director general al MNAR.

Comisar de expoziție Patricia Bădulescu, muzeograf.

Expoziția va fi deschisă până la 30 aprilie 2023 și va include activități educative și conferințe susținute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac și Călin Stegerean.

×
Subiecte în articol: muzeul national de arta al romaniei