Expoziţie: Ziua Morţilor în Mexic

Muzeul Ţăranului Român, Sala Irina Nicolau, găzduieşte până la 5 noiembrie o inedită expoziţie: Ziua morţilor - realizată în colaborare cu Ambasada Mexicului. Pentru vechile civilizaţii mexicane, moartea nu cunoştea condiţiile morale europene, nu exista infern sau paradis, nu exista recompensă sau penitenţă a sufletelor. Ei credeau că drumurile destinate sufletelor morţilor erau deteminate de felul în care omul şi-a găsit sfârşitul. Exista credinţa că persoanele care mureau în circumstanţe legate de apă mergeau în paradisul lui Tlaloc, zeul ploii. Cei care mureau în luptă erau ajungeau în paradisul soarelui, în Omeyocan, în acelaşi loc cu captivii sacrificaţi şi femeile care mureau în durerile facerii. Cei care decedau din cauze naturale îşi odihneau sufletele în Mictlan, în timp ce sufletele copiilor aveau locul lor, în Chichihuacuacho, unde se spunea că ar exista un copac din ale cărui ramuri curgea lapte, din care aceştia se hrăneau.

N-a fost greu să descopăr calea spre sala în care a fost organizată expoziţia. "Călăuziţi" de petale de cizanteme galbene, toţi curioşii erau conduşi spre altarul tradiţional dedicat lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, Gerardo Murillo "Dr. Ati", Tancred Bănăţeanu şi Fernando Gamboa, sală în care se regăsesc fel de fel de elemente care structurează această sărbătoare.

Trebuie precizat faptul că la venirea în America, în secolul al VI-lea, spaniolii au adus propriile sărbători în care erau comemoraţi morţii, iar în urma fuziunii dintre cele două culturi, americană şi europeană, s-a creat un sincretism care a amestecat credinţele celor două continente, făcând astfel să coincidă sărbătorile catolice Ziua tuturor Sfinţilor şi tuturor Sufletelor cu sărbătoarea mezoamericană, fiind astfel creată Ziua Morţilor.

Conform tradiţiei, altarul în onoarea morţilor familiei se amenajează în camera cea mai importantă a casei. Această sărbătoare mexicană are la bază credinţa că sufletele morţilor se întorc în lumea celor vii, pentru a trăi alături de familiile lor vreme de două zile. De la altar nu lipsesc fotografiile celor decedaţi, o cruce din lemn şi sare, pentru purificarea sufletelor, tămâie, un arc din lemn cu flori, care simbolizează intrarea în lumea morţilor, florile de Cempaxochitil - o specie de crizantemă galbenă, lucruri personale ale celor dispăruţi, precum şi fel de fel de obiecte ale artei mexicane şi lanţuri din hârtie creponată. Sărbătoarea începe în momentul în care o rudă aprinde lumânările altarului rostind numele morţilor, rugându-se ca sufletele să ajungă cu bine. Momentul nu este unul trist, ci vesel, se ascultă muzica preferată de cei dispăruţi în timp ce gustă din bucatele special pregătite pentru ca, în final, rudele să-şi ia rămas bun de la suflete, aşteptându-le revenirea în anul următor.

Ziua morţilor este o sărbătoare prehispanică şi cinsteşte memoria celor dispăruţi. Această sărbătoare este una dintre manifestările cele mai relevante ale patrimoniului viu al Mexicului şi al lumii, una dintre expresiile culturale cele mai vechi şi de o importantă expresivitate între grupurile indigene ale ţării.