„George Banu/ La frontiera cortinei” (Picto-Impulsuri/ New Media Art) este expoziția semnată de Oana Maria Cajal – artist vizual și dramaturg, organizată la ARCUB, Sala Coloane și deschisă publicului zilnic, între orele 10:00 și 18:00, până la sfârșitul Festivalului. La vernisajul din data de 22 octombrie a fost invitată Marina Constantinescu – critic de teatru, care a adus un omagiu lui George Banu, vorbind despre lucrările expuse ale artistei Oana Maria Cajal.
Picto-impulsuri este un cuvânt compus, grație căruia, așa cum spunea regretatul George Banu – remarcabil critic de teatru, eseist, profesor la Sorbona –, „Oana Maria Cajal își asumă energia care îi determină gestul plastic. Nu o meditație, ci un impuls explicit, o forță dinamică, un apel intens se manifestă în operele sale. Opere ce pot fi puse sub semnul complexității care asociază ecourile istoriei, amprentele culturale, amintirile personale. Picto-impulsuri ale unei artiste ce nu refuză nimic și admite impuritatea epocii pe care o comunică în confuzia ei vertiginoasă. Le privim și identificăm personaje, situații, dar mai presus de orice seduce curentul subteran care le animă. Iată expresia unui conglomerat agitat ce refuză unitatea pentru a afirma și asuma diversitatea lumii.”
Tot George Banu afirma: „Operele Oanei Cajal captivează prin tensiunea între agresivitatea liniei și fastul culorilor. Ele oferă un dialog al contrariilor vii, nedomesticite. Dar, uneori, intervin ici și colo accente nostalgice, amintiri și evocări; accente ce tempereză acest conflict prim, intens, vital, memorabil.”
Expoziția „George Banu/La frontiera cortinei” (Picto-Impulsuri / New Media Art) este organizată cu sprijinul FNT și al ARCUB.
https://fnt.ro/2023/george-banu-la-frontiera-cortinei-expozitie-de-oana-maria-cajal/
Un video intitulat „Portrete la frontiera cortinei” poate fi accesat la adresa:
Expoziția de caricaturi și desene ale actorului Marius Damian, intitulată „Scaune”, a avut vernisajul în data de 21 octombrie. Poate fi vizitată până la 31 octombrie la Teatrul Odeon – Foaierul Sălii Studio doar înaintea spectacolelor programate la această sală.
Sunt expuse peste 200 de lucrări realizate între anii 2020 și 2023 pe care artistul le-a dedicat oamenilor scenei: actori, regizori, scenografi, critici, compozitori etc. Producătorii acestui eveniment sunt Teatrul Odeon și Galeria Arhiva de Artă, având sprijinul Festivalului Național de Teatru. Autorul expoziției afirmă între altele: „... Dacă viața omului este un șir lung de întâlniri și întâmplări, teatrul este pentru mine un șir lung de nume ce mi-au ieșit în cale de-a lungul anilor. Unii m-au ajutat să mă formez, alții mi-au fost exemplu, alții mi-au fost alături în scenă, pe unii îi admir, pe unii îi îndrăgesc, pe unii îi iubesc (...). În această expoziție le ofer un scaun. Să șadă, să se vadă și, pentru o clipă doar, să devină propriii lor spectatori. Sper ca toți să se simtă bine tușați în Scaune”.
https://fnt.ro/2023/scaune-expozitie-de-caricaturi-si-desene-de-marius-damian/
„Zeii de împrumut ai Vienei, martori împietriți” – așa se intitulează expoziția de fotografie de teatru a artistei Christine de Grancy (producție a Forumului Cultural Austriac), deschisă în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie, în intervalul orar 10:00-18:00 – la ARCUB, Sala Lipscani, cu intrare liberă. Expoziția, vernisată la 22 octombrie, vorbește despre teatralitatea și simbolurile arhitecturii vieneze. La deschidere, au fost invitate autoarea Christine de Grancy și curatoarea acesteia, actrița Mercedes Echerer. Evenimentul este găzduit de FNT.
Potrivit producătorului, din 1975, Christine de Grancy urcă pe acoperișurile Vienei pentru a studia centre politice, sociale, științifice, culturale și religioase din perspectiva statuilor care le împodobesc. Acești zei și zeițe, plasați acolo de puteri demult apuse, sunt observatorii tăcuți ai istoriei noastre. Parafrazându-l pe Arthur Schnitzler, „Ceea ce a fost, este!”, fotografiile lui Christine de Grancy vorbesc despre trecut și despre consecințele acestuia asupra prezentului. Arta ei aduce împreună amintiri, iluzii, proiecții ale viitorului și realitate, pe care artista le îmbină cu minuțiozitate, în compoziții care revelează teatralitatea conținutului lor. Istoriile în imagini surprinse de Grancy conțin note de ironie, dar și semnificații mai profunde.
O altă expoziție organizată în FNT33 de Forumul Cultural Austriac este „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare” (Teatrul Odeon, foaierul Sălii Majestic).
Vernisajul, cu intrare liberă, va avea loc la 24 octombrie, ora 17:00 – Teatrul Odeon, foaierul Sălii Majestic, unde va putea fi vizitată până la 5 noiembrie, înaintea spectacolelor de la Sala Majestic. Curatorul expoziției este arhitecta românca Loredana Stasisin. Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest, conceput special pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Expoziția „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare” și platforma web https://www.fellner-helmer.theater/ deschid ușile unor edificii emblematice din Graz, Viena (Austria), Zagreb, Rijeka, Varazdin (Croația), Budapesta (Ungaria), Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara (România). „Dincolo de rețeta arhitecturală modernă (chiar și azi, la peste un secol distanță) și de succes, imaginată special pentru nevoile culturale ale comunităților locale, aceste piese ale unui original puzzle continental vorbesc despre modurile durabile de administrare a moștenirii culturale” (Forumul Cultural Austriac).
Cea de-a cincea expoziție din FNT33 – „Podul/The Bridge” – o instalație artistică interactivă, care a reprezentat România la a XV-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga în vara acestui an, este organizată în FNT33 de Institutul Cultural Român, la sediul său, Sala Mare (Aleea Alexandru, nr.38), în perioada 25-30 octombrie, cu intrare liberă, în intervalul orar 10:00-20:00.
Vernisajul va avea loc la 25 octombrie, ora 17:00.
Conceptul expozițional și creația artistică aparțin lui Adrian Damian; curator este scenograful Dragoș Buhagiar, iar parteneri ai evenimentului sunt OISTAT România, UNITER, Teatrul Nottara și Teatrul Excelsior.
„Podul/The Bridge” este o instalație artistică interactivă care pune sub semnul întrebării limitele înțelegerii conceptului de împreună. Organizatorul acesteia motivează: suntem mai mult decât putem vedea, ne conectăm mai mult decât gândim, comunicăm mai mult decât exprimă cuvintele; suntem molecule de apă, interacționăm și interferăm, vibrăm și rezonăm și nicio întâlnire virtuală nu poate înlocui întâlnirea reală, față în față.
Folosind multiple tehnologii multimedia, „Podul” invită oamenii să meargă unul spre celălalt, să redescopere conexiunea adâncă a contactului vizual și să mediteze asupra modului „în care corpurile noastre interacționează. Parcurgerea podului devine o experiență care poate revela nevăzutul, iar vizitatorul este, în același timp, observator și participant..