Mass-media a iesit ieri in Piata Universitatii sa se intalneasca, pentru cateva ore, cu oamenii care o citeste, cu aceia ale caror interese vrea sa le reprezinte. Jurnalul National nu a lipsit de la celebrarea Zilei Internationale a Libertatii Presei. Ba, mai mult, i-a dat o mana de ajutor lui Tudor Octavian, la lansarea celor doua volume de "Povestiri Alese".

"Cristoiu dezinformeaza", aud apropiindu-ma de cortul Jurnalului National, dupa ce l-am cautat cateva minute in sir printre celelalte ale colegilor de breasla. O mana de oameni, mai multi decat la alte standuri, il camufleaza. Se dezbate. Cei mai multi sunt pensionari. "Eu sunt de acord cu Cristoiu", proclama altcineva, barand replica acelui Moromete care a creat Poiana lui Iocan, tocmai aici, azi, in Piata Universitatii. E un Moromete modern, spre 50 si ceva de ani, ingrijit, cu mina de intelectual. Incepe sa-si expuna argumentele: "Presa nu va informeaza, domnilor, va dezinformeaza". Unii sunt de acord, altii nu. Grupul se mareste. Discutia se muta pe alte planuri. Inundatii, coruptia din Parlament, evreii care fura, din nou Cristoiu (detestat de unii, admirat de altii), Voiculescu, securist. "Da’ si ceilalti sunt, dom’le, de la alte publicatii!" Aproape toti scot in evidenta tarele presei, nimeni nu-i vede partile bune.

DEZBATERI. Se vorbeste de lipsa de valori. Ii intreb daca, in afara de Cristoiu si ceilalti editorialisti, citesc si alte pagini din ziare. Nu citesc, decat foarte rar. De ce? Pentru ca nu-i cunosc pe autori. Aha, au nevoie sa se identifice cu opinia cuiva cunoscut sau sa o distruga. Sunt convinsi insa ca au o parere pertinenta despre ceea ce inseamna presa. "Moromete" - paradoxal cu spiritul lui inflacarat, pe nume Cioran si, se pare, cu legatura de sange cu Cioran Emil - monopolizeaza din nou discutia. Ceilalti interlocutori ii raspund, incearca sa ajunga cu gura mai aproape de reportofon si, neincrezatori, imi arunca: "N-or sa va lase sa publicati ce va spunem noi". Pai, intreb, atunci de ce mai credeti ca exista libertatea de exprimare? De ce, in ciuda protestelor, cumparati ziare, aveti opinii? "Presa e singura care ne reprezinta si vrem sa fie libera, ca ziaristii sa nu mai tina atat de mult cont de patroni, de interese." Acuza. Pentru ca nu traiesc bine, au pensii mici, isi doresc, ca orice om, sa fie luati in seama. Macar de presa!

MOTIVATII. Ii las sa dezbata in continuare, pentru ca stiu ca acolo, la orele acelea, ei creeaza agenda lor de probleme. Ma uit la oamenii care au venit aici. Ma intreb de ce au facut-o? De ce nu s-or fi dus la clasicul joc de table din Cismigiu, pentru ca, cei mai multi, sunt in etate, pensionati. Domnul Nicolae a venit ca in fiecare an ca sa-si revada camarazii de arme din 22 decembrie ’89, "cand am participat la lovitura de stat, ca asta a fost, domnisoara". Trist, imi spune, si parca si-ar spune lui, nu a mai intalnit pe nimeni dintre cei asteptati. Dupa gesturi insa, sunt oameni pe care nu-i intereseaza sensul acestei zile, sensul prezentei jurnalistilor in Piata Universitatii, ci faptul ca se da degeaba ceva - ziare, reviste. Nu-si prea permit sa le cumpere. Costa cat o paine. Dar azi le iau gratis si pot discuta, intr-o poiana a lui Iocan, macar imaginara, pana la anul, defectele sau calitatile presei, ale politicienilor, iesind din timp, sfidandu-l.

CARTE. Tudor Octavian a oferit autografe pe volumele sale publicate de Editura Jurnalul, "Povestiri Alese"

LANSARE. Vine momentul asteptat, pentru care, intr-un fel, mi-am motivat prezenta in Piata Universitatii: Tudor Octavian, scriitorul de la pagina 3 din Jurnalul National, "se lanseaza" - cum a prezentat cineva evenimentul. Doua volume de povesti, intitulate sugestiv "Povestiri Alese", sunt lansate pe orbita de interes a celor prezenti. Lumea se aduna repede, il asculta. "Rasul uneste oamenii mai mult ca plansul", spune o frantura de gand a domnului Octavian. "Cine e domnu’", spune timid o femeie cu batic. Afla si ramane cu gura cascata. Un nene asteapta cu nerabdare incheierea discursului autorului ca sa ia un autograf. Momentul vine si, o data cu el, numarul celor care cumpara cele doua volume creste. Nu ma asteptam ca oameni cu probleme financiare sa scoata bani pentru carti. "Il cunoastem, pentru el am venit. Am auzit la televizor." Asadar, identitatea determina un lant de intamplari. Si Tudor Octavian imi spune, de pe scaunul de plastic unde da autografe, ca lumea il cumpara pentru ca il cunoaste.

Cred pana la urma ca numitorul comun al acestei Zile a Libertatii Presei din acest an a fost identitatea. Te stiu? Te citesc, te critic, te admir. Nu te stiu? Nu existi. Aceasta sa fie libertatea de exprimare inteleasa de publicul care vede in presa oglinda prin care-si reflecta problemele?

Libertatea presei este, de fapt, treaba cititorilor

Pe multi dintre ei i-au vazut la televizor. Apar si isi dau cu parerea despre tot ce poate fi comentat. Asta inspira. Si da curaj. Locatia a fost bine aleasa anul acesta. Mai bine decat in anii trecuti. Parcarea ce da roata Facultatii de Arhitectura din Bucuresti este mai degraba un pasaj pietonal. Bucurestenii si cei aflati cu treaba prin Capitala trec pe acolo, zi dupa zi. Acum au surpriza placuta de a nu se feri de masini. In locul acestora, corturi ale armatei si ziare pe gratis.

PRESA LIBER VORBITA. Cei care seara de seara stau in fotoliu, cu telecomanda in mana, si injura de mama focului purtatorii ideilor pe care nu le impartasesc au sansa de a deveni, pentru cateva minute, ba Cristian Tudor Popescu, ba Marius Tuca, ba Sorin Rosca Stanescu, ba Ion Cristoiu, ba... Si pun pasiune, nu gluma. De la case nationalizate la lustrabili, de la nepoti de comisari sovietici la conturi in paradisuri financiare...

Stiu ca e ziua presei. Nationala, ziua, sau internationala, nu conteaza. Presa internationala nici nu prea exista. Nu constientizeaza insa nici unul ca esenta sarbatorii care a scos presa in strada sta, de fapt, in libertatea de exprimare. Dar isi exercita aceasta libertate din plin. Cauta din priviri grupuscule, trag cu urechea, sa se asigure ca se alatura forumului potrivit, prind din zbor o idee si o contesta. Incetul cu incetul, acapareaza discutia. Neaga vehement orice alta opinie. Unii ajung sa se contrazica singuri. Nu pentru ca le-ar lipsi consecventa, ci pentru ca nu suporta sa nu se simta minoritari. Daca au sustinatori (nu si i-au dorit, nu i-au chemat, nu au nevoie de ei!), le gasesc nod in papura. Si se trezesc, brusc, in tabara adversa.

MESAJ. De ce iese presa pe strada de 3 mai? Am cautat raspunsuri de la cei care si-au mutat o parte din redactie, pentru o zi, pe langa zidurile Arhitecturii. "Ca sa se simta cititorii aproape", mi-a raspuns "catavencul" Mircea Toma. Sau: "E ziua ei, de aceea. Spune-i solidaritate", a comentat Doru Braia, "talk-soc"-istul de la N24. Nu toata lumea e de acord: "Sincer sa fiu, nu stiu ce mai cauta presa - si ma refer aici la marile institutii media - in strada. Presa si-a castigat libertatea deja", puncteaza Victor Roncea, editorialist la cotidianul Ziua. Ioana Avadani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, il contrazice insa: "Libertatea nu este bun castigat o data pentru totdeauna. Ea poate fi pierduta si, mai grav, este ca o poti pierde fara sa iti dai seama. Ziua de 3 mai are rostul de a inocula in constiinta publica faptul ca libertatea presei ne priveste, de fapt, pe toti, nu numai pe noi, ziaristii".

ANUL CEL MAI NEGRU

Iran, Zimbabwe, Nepal, Bangladesh, Nigeria, China, Cuba, Eritreea, Etiopia. Cateva tari din lista daunatorilor presei independente. Sunt cazuri flagrante, nu necesita comentarii. Dar raportul anual al organizatiei Reporteri fara Frontiere nu se rezuma doar la aceste state. Si nu numai la regimuri politice fara prea multe scrupule cand vine vorba despre libertatea de exprimare. Informatia circula insa greu si din alte motive. Pentru ca, de exemplu, viata jurnalistilor este in pericol. Peste 1.300 de ziaristi au fost atacati sau amenintati in ultimul an. Mai mult de 100 au ajuns in dosul gratiilor. In fine, cel mai trist este ca 63 si-au pierdut viata incercand sa descopere si sa transmita adevarul. A fost, indica Reporteri fara Frontiere, anul cu cel mai sumbru bilant din ultimul deceniu. Iar perpetuarea unor conflicte agraveaza situatia. Din martie 2003, de cand trupele americane au patruns pe teritoriul Irakului, 74 de jurnalisti au fost ucisi - o situatie ce incepe sa semene, nefericit, cu cel de-al doilea razboi mondial. Pe de alta parte, remarca raportul organizatiei internationale, anul 2005 a excelat in batalii duse de jurnalisti pentru protejarea anonimatului surselor la care recurg atunci cand ataca subiecte sensibile. (C.S.)