Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Compania Naţională de Dansuri a Irlandei „Rhythm of the Dance” a mai adăugat 4.000 de spectatori fericiţi la cele 5 milioane de oameni pe care i-au câştigat în cele peste 30 de turnee realizate în ultimii 12 ani. Show-ul de la Sala Palatului a marcat deschiderea anului cultural al proiectului naţional „Arta contra drog”. Dansatorii irlandezi au avut aripi în loc de picioare. Ne-au dăruit două ore minunate de bucurie, am simţit plăcere şi o irezistibilă înclinare înspre seninătate... Am simţit o explozie de energie! Artiştii s-au sincronizat cu cele mai moderne tehnici ale sunetului şi luminii, sub coordonarea celebrei coregrafe Doireann Carney.
Pe faţa irlandezilor a dansat neobosit... zâmbetul! Şi a fost prezent până la căderea cortinei. Este de admirat pofta lor de artă, pe care o stăpânesc demn, şi cu talent. Dansatorii au fermecat publicul prin mişcări frenetice, ritualice, vechi de pe vremea celţilor, sau moderne. Aplauzele spectatorilor abia ţineau pasul cu dansatorii. Dar nu se lăsau, aplaudau şi mai înverşunaţi, încercâd astfel să le mulţumească. Profesionalismul, împletit cu talentul, valorea şi tehnica desăvârşită, asigură un spectacol pe care dacă nu îl vezi, vei avea ce regreta! Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici nu are ce de să-i pară rău! A văzut şi el „Rhythm of the Dance”. La final, irlandezii şi-au luat „La revedere” în paşi de step, cum altfel?!, şi au bisat la cererea insistentă a publicului. Noi toţi, cei prezenţi la spectacol, am plecat în pas de dans.
Recunosc, am fost fericită! După ce am părăsit Sala Palatului, am simţit nevoia să-mi ţip bucuria, fără nici o discreţie! Exact ce spunea Emil Cioran.... „Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziţii interne înspre plăcere, şi dacă aş simţi o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aş putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aş împărtăşi într-un elan fără margini tuturora, m-aş risipi de bucurie în văzul celorlalţi, mi-aş consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător şi debordant. N-aş regreta dacă, după o astfel de risipire, vocea ar răguşi, ochii ar orbi şi mersul s-ar împletici, n-aş regreta dacă funcţiile şi posibilităţile organelor s-ar epuiza şi focul din mine şi-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiţi n-au conştiinţa fericirii lor?”. A fost o seară minunată şi nu puteam să nu consemnez acest lucru. Am conştiinţa fericirii.
