Responsabilii de organizarea şi producerea Festivalului Internaţional „George Enescu” au făcut ieri, la o conferinţă de presă, mărturisiri despre cât de important este acest prestigios eveniment muzical pentru România, aflat la a XX-a ediţie. Am ajuns să auzim şi este de crezut acest fapt, pentru că l-a spus Ioan Holender, directorul Festivalului, că „George Enescu” nu are pereche în lume la această oră, în ceea ce priveşte participarea în număr impresionant a celor mai cunoscute personalităţi din domeniu, precum Daniel Barenboim, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Daniele Gatti, Zubin Mehta ş.a. Orchestrele pe care ei le vor dirija sunt pe măsură.
La conferinţă, Ioan Holender a făcut aluzie la „MALL-ul cultural”, pe care îl aştepta în acest an Festivalul, însă nu s-a mai făcut. Şi tot Sala Palatului rămâne spaţiul de bază pentru seria principală: „Mari orchestre ale lumii”. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a dat explicaţie, în acest sens. Pentru că terenul din jurul Sălii Palatului nu aparţine ministerului, proiectul din perioada 2006-2007 a fost oprit, trecându-se la un proiect „mai restrâns”. În felul acesta, modernizarea Sălii Palatului se va înfăptui”peste doi-trei ani”. El a precizat că ministerul, în administrarea căruia e Sala Palatului, nu mai e dispus să negocieze cu „oameni care au vrut numai profit”.
De la buget, Festivalul Enescu obţine 34 milioane de lei. Este aceeaşi sumă, ca la ediţia precedentă, din 2009. Dar s-au implicat şi sponsori.
Primăria Bucureşti continuă şi de data aceasta să participe în organizarea Festivalului. Prezent la conferinţă, edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a promis: „La anul inaugurăm o arenă”, spaţiu pentru „spectacole de ţinută”.
Printre multe instituţii implicate în Festival e şi ICR, al cărui preşedinte, H.-R. Patapievici, afirma că „eram în lume individual prin nereuşită”, dar acum „în ochii exteriorului, cultura română continuă să devină o marcă prin exemple pozitive”, el exemplificând cu Festivalul Enescu şi cu cinematografia română, semnalând totodată că, în ultimii ani, se simte în lume şi prezenţa culturii scrise. În opinia sa, ICR va promova Festivalul Enescu printr-un amplu turneu european.
Este important de menţionat poziţia Anetei Bogdan, de la „Brandient”, şi anume că Festivalul Enescu este „unul din puţinii asociatori care pun într-o lumină pozitivă Bucureştiul şi, mai departe, România”. „Festivalul Enescu trebuie înţeles şi sprijinit ca un veritabil brand de destinaţie, un Signature Festival al Bucureştiului (un festival autograf al Bucureştiului)”, susţine Aneta Bogdan, asigurând că „Brandient” pune umărul la construcţia acestui vector de brand de naţiune.
Programul Festivalului şi al Concursului Internaţional „George Enescu” (1-25 septembrie) cuprinde peste 160 de evenimente, structurate astfel: 8 – concerte de muzică românească, 13 – recitaluri şi concerte camerale, 20 – mari orchestre; 6 – „Enescu şi contemporanii săi”; 9 – „World Music”; 5 – spectacole de operă; 2 – spectacole de balet; 35 – concerte în cadrul Concursului Enescu; 30 – manifestări în Piaţa Festivalului; 8 – Simpozionul de muzicologie şi 4 – expoziţii de artă plastică.
O atenţie mare la ediţia 2011 se acordă creaţiei româneşti: vor fi prezentate 60 de lucrări semnate de 45 de compozitori români.
- Festivalul Enescu se va deschide cu Simfonia nr. 1 în Mi b Major a lui Enescu, în interpretarea Residentie Orkestr/The Hague Philharmonic, dirijată de Christian Badea