x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Finala GBOB - Grimus merge la Londra

Finala GBOB - Grimus merge la Londra

de Jurnalul National    |    08 Oct 2007   •   00:00
Finala GBOB - Grimus merge la Londra

La Club Diesel din Cluj, 13 trupe din ţară s-au intrecut pentru un loc pe podium in "Bătălia mondială a formaţiilor, 2007".

In finala primei ediţii GBOB de la noi, formaţia clujeană Grimus a căştigat premiul I şi va reprezenta Romănia la "The global battle of the bands" de la Londra, intre 4 şi 6 decembrie.

Premiul al II-lea (un efect de chitară Danelectro, seturi de corzi de chitară şi bass plus un set beţe de tobă profesionale Hayman) a fost acordat trupei Altar. Ocupanta locului al III-lea a fost formaţia Deka Dens din Bucureşti, care a căştigat un efect de chitară Danelectro plus seturi de corzi de chitară şi bass Ernieball plus un set de beţe de tobă profesionale Hayman.

Premiul special oferit de firma Grosmann a fost căştigat de grupul Prometeu, din Brezoi, premiul constănd intr-o chitară stage profesională construită după specificaţiile căştigătorului (in valoare de 750 de euro).

Premiul special al juriului a fost căştigat de chitaristul trupei Les Elephants Bizarres din Bucureşti, acesta fiind o chitară meseriaşă, marca Daytone.

La acest concurs au participat: Altar (Cluj), Cămpia Libertăţii (Bucureşti), Deka Dens (Bucureşti), Eye See Red (Mediaş), Grimus (Cluj), Habar (Arad), Jokerman (Cluj), Les Elephantes Bizarres (Bucureşti), Mea Nox (Bucureşti), Mercedes Band (Sf. Gheorghe), Prometeu (Brezoi), The Mood (Bucureşti) şi Un-Done (Bucureşti).

Miza acestui concurs este un turneu mondial, 100.000 de dolari şi trofeul de aur "The best world new band 2007". După mai mult de 300 de finale desfăşurate in toată lumea, pentru prima oară, o trupă din Romănia va avea şansa să fie prezentă la vărful industriei muzicale mondiale.

×
Subiecte în articol: arte bucuresti