Fotografii şi realităţi

În centrul oraşului Craiova, chiar în faţa Prefecturii, am găsit, într-o sâmbătă a acestui anotimp nehotărât, o expoziţie de fotografii. Fotografii cu locuri deosebite din România, adunate sub numele de "România Sălbatică”. Nu am vrut să mă încurc în detalii şi să ratez esenţialul. Nu am stat, recunosc, să caut informaţii despre istoria expoziţiei şi nici măcar despre viitorul ei, ci am simţit nevoia să savurez peisajul care mi se deschisese în faţa ochilor.

Craiova, aşa cum o ştim, Craiova tuturor şi a numănui, o capitală plină de înţelesuri şi de întrebări fără răspuns, care poate fi oricum, numai neinteresantă, nu. Puţin zgomotoasă, puţin indiscretă, puţin întunecoasă şi puţin pustie. Dar, în acelaşi timp, îngânată de fel de fel de tradiţii, de obicieiuri, de indicii nobile către adevăruri esenţiale. La Craiova, oamenii încă se strâng sâmbăta şi duminica în jurul fântânii cântătoare din centru, îşi ţin copiii de mână şi le urmează pasul alert, chiar dacă le e greu, chiar dacă sunt obosiţi, uitând, parcă, măcar pentru câteva secunde, neliniştile din restul săptămânii, din restul realităţii, din restul vieţii. Tinerii încă se mai duc să se laude cu ultimele reuşite pe la terasele cu umbrele mari din jurul Primăriei, unde numai pietonii au acces. Parcurile, încă nelovite de tot de ruginiul toamnei, încă se încăpăţânează să-şi cânte simfonia cu toate puterile, fără să ţină cont de calendar, de rigidităţile normalităţii.

Expoziţia de fotografii cu România, din faţa Prefecturii, s-a asortat foarte bine cu aceste frânturi de adevăruri. Imagini din Deltă, dar şi din alte locuri ale ţării, combinaţia dintre soarelele din poze şi albastrul aproape perfect al cerului din jur, liniştea de dincolo de imagine şi forfota care îşi făcea loc la câţiva metri distanţă. Pe scurt, o îmbinare de destine şi de realităţi, un mozaic elegant, cu foarte puţine piese lipsă. Aşa arăta Craiova, aşa arăta lumea, într-o sâmbătă a acestui anotimp nehotărât...