Gabriel Dimisianu - Profil de critic

Critica lui Gabriel Dimisianu ni se pare a infatisa un paradox: pe de o parte e sobra, calma, "cuminte", pe de alta emana o indenegabila autoritate. Intrupare a echilibrului, a unei anume "impartialitati"(are alura unui arbitraj inteligent), ea nu e totusi "diplomatica", asa cum apare la nu putini confrati, adica nu prezinta acea dexteritate vicleana a incercarii de-a impaca toate partile, a evitarii subiectelor spinoase, a menajarii cu osebire a celor resimtiti drept influenti.

Critica lui Gabriel Dimisianu ni se pare a infatisa un paradox: pe de o parte e sobra, calma, "cuminte", pe de alta emana o indenegabila autoritate. Intrupare a echilibrului, a unei anume "impartialitati"(are alura unui arbitraj inteligent), ea nu e totusi "diplomatica", asa cum apare la nu putini confrati, adica nu prezinta acea dexteritate vicleana a incercarii de-a impaca toate partile, a evitarii subiectelor spinoase, a menajarii cu osebire a celor resimtiti drept influenti. Nimic interesat, nimic disimulat in propozitiile-i limpezi in expresie si transparente in resorturile lor launtrice.

Gabriel Dimisianu nu cultiva dubla contabilitate a adevarului tendentios, a curajului trucat, a sinceritatii aduse din condei. Retinerea d-sale, chiar daca ne poate aparea uneori apasata, nu e atat prudenta cat decenta, forma de respect a valorilor, a ideilor, a interlocutorilor. Dictia d-sale linistita e, mai curand decat eschiva sau maniera a comoditatii, o modalitate de manifestare a unei bune constiinte. Sa fie criticul de la "Romania literara" satisfacut de sine? Intr-una din rarele ocazii in care si-a dezvelit sufletul, Gabriel Dimisianu si-a declarat o framantare, o agitatie morala la care nu ne asteptam. Care va sa zica aparentele insala si aci... Dar constatam ca dialogul furtunos al criticului cu sine nu ajunge la cititor. El e filtrat printr-o disciplina ale carei rezultate sunt claritatile, sustinerile ferme. Sovaielile, cate ar exista in momentele originare ale articularii opiniilor, se vad reprimate, scoase din scena. Omeneste explicabile si onorante pentru o constiinta ce se confrunta cu stihia productiei literare, ele alimenteaza, poate, intr-un strat subliminal corectitudinea judecatilor niciodata socante, excesive, extravagante. Si E. Lovinescu se pare ca disimula, sub olimpianismul scriiturii sale, indoieli, autointerogatii, gustul de cenusa al relativitatii. Rostirea categorica a unui critic ni se infatiseaza cu atat mai demna de stima si mai convingatoare cu cat include o suma de dificultati invinse, de obstacole depasite.

Lovinescian ca noi toti, situat pe planul amplu al autonomiei esteteticului, Gabriel Dimisianu ni se revela mai apropiat prin textura-i temperamentala de marele sensibil care a fost G. Ibraileanu. Astfel incat pozitia d-sale, evidenta, de critic din randul celor mai de seama la ora actuala, se bizuie pe probitate, bun-simt, delicatete, trasaturi dezarmate a caror putere e pur spirituala. In arena disputelor de-atatea ori aprige, a ciocnirilor sangeroase, Gabriel Dimisianu se distinge prin echilibrul unui discurs fin articulat care traduce o robusta incredere in lumea valorilor estetice si deopotriva etice.

"Destula lume crede ca activitatea criticului este una parazitara si chiar frivola, asemanatoare cu a greierului din fabula lui La Fontaine. Candva, Eugen Barbu, furios la culme pe critica, trimisese si el o fabula, aceea cu musca la arat. (...) Critica fara literatura (fara obiect) desigur ca nu este cu putinta. Dar critica nu paraziteaza literatura, ci o insoteste complinitor. Ca disciplina cu statut propriu, ea functioneaza de relativ putin timp, dar literatura a avut intotdeauna o constiinta critica. Instinctul creator al artistului trebuia vegheat, «strunit» din interior. Caci din interiorul literaturii actioneaza critica si nu din afara ei, cum gresit se mai crede." (Gabriel Dimisianu)

CV

Nascut la 25 ianuarie 1936, in Braila. A absolvit, in 1958, Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. A lucrat in redactiile revistelor "Gazeta literara", "Amfiteatru", "Romania literara". Debuteaza in publicistica literara in 1958 si editorial in 1966, cu volumul "Schite de critica". Au urmat volumele: "Prozatori de azi" (1970), "Valori actuale" (1974), "Noua prozatori" (1977), "Opinii literare" (1979), "Lecturi libere" (1983), "Constantin Negruzzi" (1984), "Subiecte" (1987), "Repere" (1990), "Clasici romani din secolele XIX si XX" (1996), "Lumea criticului" (2000), "Amintiri si portrete literare" (2003), "Fragmente contemporane" (2004). A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critica si istorie literara (de trei ori), Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Romane, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, premii ale unor reviste. A colaborat la majoritatea publicatiilor literare din tara. Sustine de zece ani rubrica "Subiecte" in revista "Ramuri". Este director adjunct al revistei "Romania literara" si membru in Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor.