Vineri începe un simpozion în cadrul unui proiect european demarat în scopul redescoperirii spaţiului urban din perspectiva tehnologiilor digitale.
Asociaţia Persona pentru educaţie creativă, cu sprijinul Universităţii Naţionale de Arte şi al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”, organizează la Bucureşti, în zilele de 8 şi 9 aprilie, simpozionul ”Oraşul binar”/”Binary City”. Evenimentul va avea loc la Hotelul K+K Elisabeta şi se desfăşoară în cadrul proiectului european ”Global Gateway”, realizat cu sprijinul financiar al programului “Dialog cu Societatea Civilă – Istanbul 2010, Capitala Culturală Europeană”, gestionat de Guvernul Republicii Turce şi în parteneriat cu asociaţiile CIANT (Republica Cehă), BIS (Turcia), ARTOS (Cipru) şi U.R.I.A.C (Grecia).
Proiectul demarat anul trecut la Praga, prezentat apoi la Istanbul, Atena, Nicosia şi acum la Bucureşti, îşi propune să redescopere spaţiul urban, megalopolis-ul din perspectiva tehnologiilor digitale. Practic, ”Global Gateway” se concentrează pe rolul jucat de tehnologiile audiovizuale emergente şi interactive şi pe modul în care aceste tehnologii reuşesc să influenţeze interacţiunile în cadrul comunităţii si să susţină intervenţii creative în spaţiul public, situat între zonele virtuale şi reale.
La simpozion vor susţine disertaţii teoreticieni şi profesionişti din artele vizuale şi artele spectacolului, iar discuţiile cu publicul vor fi moderate de profesorul Nicolae Mandea, decanul Facultăţii de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. Au fost invitate personalităţi Grecia, Turcia, Cipru, Cehia, dar şi din România.
”Global Gateway” va continua în perioada 14-17 aprilie, la Praga, cu manifestări programate în cadrul Festivalului ENTERmultimediale.